Confidenţialitate

Învață să alegi aragazul de care ai nevoie dintr-o mulțime de modele (P)

Achiziționarea unui aragaz pentru bucătărie este o decizie majoră. Nu doar că trebuie să cauți finisajul pe gustul tău și designul care să se potrivească în totalitate cu mobila de bucătărie, dar trebuie mai ales să fii atent la modul de utilizare al dispozitivului și la funcțiile de care dispune acesta.

În prezent, găsești o mare varietate de opțiuni, în diferite dimensiuni și stiluri. Însă alegerea celei potrivite poate părea destul de descurajantă. Deoarece trebuie să fii atent la:

  • capacitate;
  • dimensiuni;
  • numărul de arzătoare;
  • finisaj;

Pe lângă lista de mai sus, fiecare familie are nevoi diferite atunci când caută printre modelele de pe piață. Însă, atunci când știi cu precizie care sunt aspectele importante în alegerea celui mai potrivit dispozitiv pentru tine, lucrurile devin mult mai ușoare.

O altă decizie majoră poate fi selectarea unui brand de încredere dintre multele disponibile pe piață. Iată ce trebuie să verifici înainte de a achiziționa mașina de gătit pentru bucătăria ta.

 

Ce dimensiune să aibă aragazul tău?

Primul pas pe care îl ai de făcut este să decizi dimensiunea aparatului pe care vrei să îl cumperi. Există o varietate de modele cu plite cu 2, 3, 4 și chiar 6 arzătoare. Așa că înainte de toate trebuie să măsori placa de bucătărie pe care vei așeza aparatul de gătit și apoi să decizi dimensiunea sa în funcție de spațiul disponibil.

Ai nevoie doar de o ruletă și o foaie pe care să îți notezi măsurile, ca să fie totul în regulă atunci când plasezi comanda.

Mai mult, nu uita să iei în considerare faptul că acest aparat trebuie să fie instalt acolo unde ai și sursa de gaze la îndemână.

 

Selectează materialul, finisajul și culoarea dintr-o gamă variată de aragaze

Următorul pas este să selectezi materialul. Aici ai de ales dintre un aparat realizat complet din oțel inoxidabil sau doar cadru din oțel inoxidabil și sticlă securizată.

De asemenea, tot acum este momentul să decizi dacă vrei să cumperi un aparat care are cuptor încorporat sau mergi pe varianta de plită montată pe blatul de bucătărie.

În ceea ce privește finisajul, tu alegi dacă vrei ca acesta să fie lucios sau mat. La fel și în cazul culorii. Gândește-te ce merge cel mai bine cu restul mobilei și optează pentru nuanța potrivită. Ca recomandare, atunci când alegi culoarea, fii atent și la cât de practică este aceasta. Doar n-ai vrea să-ți petreci fiecare zi curățând acest aparat.

 

Aparat clasic sau plită cu inducție?

Odată cu progresul tehnologiei, arzătoarele pentru acest aparat de gătit au început și ele să vină și în diferite tipuri. Există trei opțiuni pe piață:

  1. Arzătoare din aliaj turnate sub presiune;
  2. Arzătoare din alamă și
  3. Arzătoare din alamă forjată.

Poți găsi multe variante ale acestora în categoriile de plite din magazinele online. Cea cu inducție este un înlocuitor excelent pentru aparatul clasic, pe gaz. Aceasta folosește curentul electric și prepară mâncarea mai rapid decât mașina tradițională de gătit.

Apropo, știai că există astfel de dispozitive cu tăvi de picurare în jurul arzătoarelor? Ele asigură curățarea fără probleme a alimentelor vărsate. De asemenea, plita de gătit trebuie să aibă suporturi robuste pentru tigaie pentru a găzdui ustensile grele.

 

Ușurează-ți viața cu opțiunea de aprindere automată

Pentru a economisi banii pe brichete, aprinzătoare sau bețe de chibrit, poți alege modelele de plite cu aprindere automată.

Și aici ai 3 opțiuni la dispoziție:

  1. Aprinderea automată cu mai multe scântei;
  2. Aprindere automată cu o singură scânteie sau
  3. Aprindere automată piezo mecanică.

Scânteia multiplă este mai bună, deoarece produce mai multe surse de aprindere și până când flacăra nu vine pe arzător poți ține butonul apăsat fără nicio problemă. Ai grijă de unde îți cumperi aragazul, pentru că ai nevoie de un furnizor care să vândă aparate de gătit autorizate din punct de vedere al siguranței.

Pentru confort sporit la fiecare utilizare, caută o plită cu butoane ergonomice, din materiale care permit o ușurință în funcționare. Asigură-te că sunt fabricate din materiale de bună calitate pentru o utilizare mai bună și o viață lungă.

Decide și tu ce se potrivește mai bine nevoilor tale și comandă-ți online aparatul care să te ajute la gătit.