Chiar și după o apariție publică a ministrului de Interne, în spațiul public rămân mai multe întrebări fără răspuns.
Între altele, Gabriel Oprea nu a spus de unde venea și unde se îndrepta și de ce a apelat la o coloană oficială.
A recunoscut însă că nu a oprit la locul accidentului – așa cum declarau mai mulți lideri de sindicat zilele trecute.
Pe fundalul acestor controverse, există zvonuri potrivit cărora în mașina cu care se deplasa Gabriel Oprea nu se aflau doar ministrul și șoferul.
Gabriel Oprea s-a rezumat la a spune că deplasarea sa era în interes profesional și că toate detaliile legate de folosirea coloanei oficiale au fost depuse la Parchet.
Numai că ministrul de Interne nu a explicat de unde venea și unde se ducea și nici dacă deplasarea reprezenta o urgență: fiind membru al Guvernului, doar în acest caz beneficia de coloană oficială, așadar, interesul profesional nu este suficient pentru cA un demnitar să primească escortă a Poliției Rutiere.
În plus, Parchetul reclama că nu a primit toate informațiile cerute – așa cum susține Gabriel Oprea.
A doua neconcordanță: vicepreședintele Sindicatului Național al Politiștilor, Dumitru Coarnă, declara săptămâna trecută la EuropaFM că o coloană oficială e formată dintr-un motociclist, aflat în fața mașinii demnitarului și o mașină de poliție aflată în spate.
Or, Gabriel Oprea vorbea astăzi de o mașină a poliției aflată în fața sa care s-a oprit. Așadar, se poate înțelege că un alt autoturism se afla în spatele mașinii sale.
Și controversele continuă: ministrul de Interne susține că nu știa că a avut loc un accident și că a aflat mai târziu. Numai că fostul ministru al Apărării – Corneliu Dobrițoiu – susține că demnitarul care beneficiază de coloană oficială are lângă el, în mașină, un ofițer care ține permanent legătura cu cei aflați în misiune.
Așadar, Gabriel Oprea ar fi știut în timp real ce se întâmplă în coloana sa oficială – dă de înțeles Corneliu Dobrițoiu.
Pe fundalul acestor întrebări rămase fără răspuns, se înmulțesc zvonurile și informațiile incomplete. Deputatul PNL – Dan Cristian Popescu – susține, la EuropaFM, că la momentul accidentului, Gabriel Oprea era în mașină cu 2 persoane, între care și o consilieră a ministrului, cităm din postarea parlamentarului, ”suspect de apropiată”.
”Pentru a evita orice confuzie, îl invit să ne spună public dacă este adevărat sau nu!”, a scris deputatul pe contul său de Facebook (Detalii AICI )
CITEȘTE ȘI Prima reacție publică a lui Gabriel Oprea, după accident