‘
‘
‘
Senatorul PSD a întrebat-o, în scris, pe Ioana Petrescu despre măsurile pe care le are în vedere Ministerul Finanţelor împotriva muncii la negru. El a atras atenția că fenomenul a scăpat de sub control. Citând date vehiculate în presă, Vâlcov a arătat că în ultimii ani ‘unul din trei angajaţi lucrează fără forme legale’.
‘
Totodată, Darius Vâlcov a vrut să afle data când se va implementa programul de corespondenţă electronică între Ministerul Finanțelor şi agenţii economici și cum pot fi redresate şi menţinute pe piaţă firmele ameninţate de insolvenţă.
‘
Senatorul Darius Vâlcov a mai vrut să ştie dacă se poate standardiza, la nivel naţional, formatul facturii la electricitate pentru consumatorii casnici din România.
‘
Un alt subiect abordat: ce șanse sunt ca Ministerul să acorde sprijin financiar în cadrul Programului Rabla, în funcţie de raportul existent între norma de poluare a mașinii casate şi cea care urmează a fi cumpărată.
‘
Însă, deși întrebările au fost trimise în luna iunie, Darius Vâlcov nu a primit încă niciun răspuns.
‘