Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, în contextul crizei din Suceava, mai multe organizații nonguvermentatele, firme și asociații din România cer aprovizionarea urgentă a spitalelor din județ cu echipemente de protecție – atât pentru medici, cât și pentru pacienți.
De asemenea, semnatarii solicită testarea extinsă a locuitorilor din orașul Suceava și urgentarea deschiderii spitalului din Fălticeni.
Organizațiile negurvernamentale vor, de asemenea, publicarea zilnică pentru toate spitalele din județul Suceava și din țară, în timp real, a numărului de cazuri și a necesarului de echipamente.
Textul integral al scrisorii:
Către,
Guvernul României, domnului prim-ministru Ludovic Orban
Ministerul Afacerilor Interne, domnului ministru Marcel Vela
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență
În contextul anunțării în seara de 30 martie 2020 a măsurii carantinării Municipiului Suceava și a 8 localități adiacente, prin Ordonanța Militară nr. 6/2020,
Având în vedere că din totalul de peste 2100 de cazuri confirmate cu COVID-19, un număr de 593 de cazuri sunt în Suceava, adică o pătrime din numărul de cazuri la nivel național,
Având în vedere că din cele 65 de decese confirmate la nivel național, un număr de 22 de decese au
fost ale unor pacienți internați la Spitalul Județean Suceava,
Având în vedere că în ultimele zile, organizațiile societății civile au primit numeroase apeluri din partea personalului medical din județ referitoare la lipsa materialelor și echipamentelor de protecție, medicamentelor, aparaturii, personalului și resurselor necesare gestionării acestei crize,
ORGANIZAȚIILE ȘI GRUPURILE SEMNATARE VĂ SOLICITĂ:
1. Aprovizionarea urgentă a spitalelor din județul Suceava cu materialele, echipamentele de protecție și medicamentele necesare gestionării acestei crize, atât pentru spitale, cât și pentru populație;
2. Detașarea personalului necesar pentru a permite spitalelor din județ să gestioneze situația
curentă;
3. Testarea printr-o anchetă epidemiologică extinsă a populației la nivelul municipiului Suceava și a aglomerărilor urbane din județ;
4. Urgentarea deschiderii spitalului municipal Fălticeni;
5. Publicarea zilnică, stabilită cu caracter obligatoriu (prin act normativ) pentru toate spitalele din județul Suceava și din țară, în timp real, a următoarelor informații:
- capacitatea spitalelor din județ
- numărul de cazuri COVID, a numărului de persoane vindecate/fiecare spital și localitate în parte, respectiv numărul persoanelor aflate în carantină și autoizolare, pe localități
- numărul personalului/categorii din fiecare spital
- necesarul zilnic de echipamente de protecție și a medicamentelor specifice, precum și a stocurilor existente
- acțiunile de aprovizionare și datele estimate.
6. Crearea unei celule de criză care va include obligatoriu autoritățile locale și județene, instituțiile deconcentrate relevante, conducerile spitalelor și liderii organizațiilor societății civile pentru sincronizarea tuturor eforturilor făcute pentru sistemul medical din județ și pentru pacienți.
7. Crearea și publicarea unor proceduri naționale clare pentru:
● modalitatea de consum a materialelor sanitare și de folosire a echipamentelor de protecție;
● echiparea și dezechiparea corespunzătoare a personalului medical;
● fundamentarea necesarului de către fiecare unitate spitalicească.
În ultimele 2 săptămâni, zeci de voluntari din organizațiile și companiile semnatare au petrecut zile întregi căutând stocuri, adaptându-și producția sau asigurând suportul logistic în momente critice pentru spitalele din județ.
În același timp, facem un apel la societatea românească și la mass-media să se solidarizeze cu situația gravă prin care trece județul nostru.