Sfântul Andrei este sărbătorit de români pe 30 noiembrie. De-a lungul timpului, în jurul acestei sărbători s-au țesut o mulțime de tradiții, credințe sau legende populare.
Usturoiul agățat la ferestre, grâul pus la încolțit sau busuiocul sub pernă se numără printre cele mai cunoscute tradiții respectate de români.
Am stat de vorbă cu etnologul Ioana Popescu despre biografia Sfântului Andrei, ce reprezintă Sfântul Andrei pentru români, care sunt principalele credințe legate de această sărbătoare, cum s-au născut ele și care este explicația lor.
1. Ce înseamnă sărbătoarea Sfântului Andrei în cultura românească?
Românii știu că Sfântul Apostol Andrei este cel care a ajuns să propovăduiască pe Hristos până în ținuturile Dunării de Jos. Așadar, el este cel care a creștinat populațiile care trăiau în Dobrogea de astăzi, în primele decenii ale primului mileniu.
Dar cum, adeseori, marile sărbători creștine au coincis cu sărbători importante ale timpului tradițional precreștin, Sântandrei a fost și este încă asimilat în sate, cu un moment de schimbare: schimbarea timpului cald, dominat de lumina soarelui și destinat muncilor câmpului, cu timpul rece și întunecat, dominat de lumina lunii și destinat lucrului mâinilor.
Această sărbătoare este – sau mai degrabă era – resimțită în fiecare an, ca o moarte a timpului vechi, îmbătrânit și obosit, și nașterea unuia nou, proaspăt și plin de promisiuni. Se credea, în lumea veche, că la pragurile timpului, duhuri de toate felurile – bune și mai ales rele – bântuie lumea muritorilor și amestecă lumile – cea de aici și cea de dincolo – punând în pericol oameni și animale totodată.
Etnologul Ion Ghinoiu, autorul unei importante cercetări despre Calendarul popular, consideră că Sântandrei este axul în jurul căruia se desfășoară o întreagă perioadă de douăzeci de zile, care ar corespunde Anului Nou dacic. În vechime, pe parcursul acestor trei săptămâni s-ar fi desfășurat practici magice dedicate lupului – animalul totem al iernii.
2. De ce este este numit Sfântul Andrei “ocrotitorul românilor”?
Sfântul Andrei a fost cel dintâi chemat de Iisus, mai înainte de Apostolul Petru, fratele său mai mare. Născut în Betsaida, a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezatorul, apoi s-a alăturat lui Iisus. A fost trimis sa propovăduiască în Bitinia, Tracia și Macedonia și a ajuns până la Istru. A botezat, a zidit biserici, a vindecat bolnavi. Se povestește că a omorât balauri cu toiagul său cu cruce. A trăit 80 de ani și a murit răstignit și el pe cruce. Moaștele lui au făcut neîncetat minuni. Deoarece acest mare Sfânt a propovăduit în Dobrogea, se consideră că este cel care i-a creștinat pe viitorii români și ocrotitorul acestora.
3. Care sunt cele mai cunoscute tradiții legate de 30 noiembrie?
Le-aș numi mai degrabă credințe și rânduieli, iar ele erau, desigur, legate în primul rând de ideea morții și a învierii Sfântului.
Dar ca să înțelegem practica tradițională a acestei sărbători, e nevoie să revenim puțin la biografia Sfântului Andrei, de data aceasta așa cum o povestesc legendele populare.
Există mai multe variante narative, în funcție de partea de țară de unde provin. Una dintre ele menționează faptul că Sfântul nu a fost numai pescar, ci și păstor înainte de a-l fi cunoscut pe Hristos.
Când și-a părăsit oile, ca să-l urmeze pe Mântuitor, le-ar fi lăsat în paza câinilor. Dar ceilalți păstori i-au alungat pe aceștia și au furat oile. Atunci câinii s-au sălbăticit în pădure și s-au transformat în lupi.
Pentru orășeanul de azi, care știe că lupul s-a transformat, prin domesticire, în strămoșul câinelui este cel puțin ciudat că în vechime s-a putut concepe că, prin sălbăticire, câinele s-a preschimbat în lup.
Revenind la legendă, odată ajuns pe lumea cealaltă, Sfântul Andrei și-a amintit de câinii lui credincioși și, în fiecare an, de ziua lui pe 30 noiembrie, îi adună la un loc și îi binecuvântează să se înmulțească și să fie credincioși omului; însă tot în acea noapte, și numai atunci, ei capătă dezlegare să plece după pradă.
Așadar, ar trebui să reținem câteva elemente din această poveste, care vor deveni repere simbolice pentru credințele de Sântandrei: oi, câini, lupi, pădure. În acest fel, se poate deduce sensul rânduielilor și practicilor sărbătorii.
De Sântandrei nu se lucrează, ca să nu mănânce dihăniile oile și ca ele să rămână sănătoase. Ziua Sfântului se mai numește în popor și Ziua Lupului. De ziua lui, gâtul lupului se dezțepenește și el își poate vedea coada.
Animalele vorbesc în noaptea de Sfântul Andrei, dar nu trebuie să le asculți, căci vei muri curând dacă o faci.
Fetele nu au voie să-și pieptene părul și nici să pună mâna pe pieptăn – ai cărui dinți amintesc de copacii pădurii – ca să nu vină în godpodării fiarele din codru. Femeile nu scot foc din casă și nu împrumută tăciuni, ca să nu vină lupii, ba chiar ca să rămână sterpi în anul care vine. De Sântanadrei nu era îngăduit să se pronunțe cuvântul LUP, așa încât animalul era numit GADINA (cu alintul GĂDINEȚ).
Deoarece 30 noiembrie este, de fapt, ziua morții Sfântului, în unele părți ale Moldovei noaptea se priveghea, ba chiar uneori femeile alcătuiau o păpușă din cârpe, care îl figura pe Apostol, păpușă care apoi era bocită – bocetul Andreiului.
Dar cel mai important era să te aperi de bântuiala nocturnă a duhurilor – strigoi, strigoaice sau vrăjitoare. Iar recuzita magică cea mai puternică folosită împotriva duhurilor era usturoiul, al cărui miros le alunga.
Cu el se ungeau toate deschiderile casei, chiar și hornul sobei, se ungeau coarnele animalelor din gospodărie, se desenau cruci pe porțile curților, iar fiecare om mânca desigur mujdei și se ungea la încheieturi cu usturoi, ca să nu se prindă de el farmecele și vrăjile.
În casă, toate vasele erau întoarse cu gura în jos, ca să nu se poată aciua acolo duhurile în ele. Noaptea se adunau tinerii pe la gazde și petreceau în jurul unor mese îmbelșugate, pe care tronau căpățâni de usturoi, lumânări aprinse păstrate de la Inviere, copturi și băuturi preparate anume.
Important era ca usturoiul să fie bine păzit, ca apoi să fie folosit tot restul anului ca tratament pentru vitele bolnave; dacă ar fi fost furat, ar fi însemnat că anul va fi plin de nenorociri. Dimineața, căpățânile erau împărțite la fete, care le duceau la biserică să fie sfințite. Doar pregătit în acest fel, usturoiul putea să fie ulterior folosit și la vrăji.
4. De ce se pune grâu la încolțit?
Momentele tari ale calendarului popular, cele de curățire rituală și de însănătoșire a spațiului și a timpului, erau considerate potrivite pentru practicile de divinație. Să ghicești viitorul sau, uneori, chiar să îl influențezi în bine, sunt acte care fac parte din sistemul de credințe tradiționale ale tuturor culturilor.
În noaptea de Sântandrei, de plidă, dacă era luna plină și cer întunecat, se credea că iarna avea să fie geroasă. Ca să afle cum va fi anul, îmbelșugat sau secetos, femeile puneau grâu la încolțit într-o strachină cu apă, și dacă creștea verde până de Sfântul Vasile – prima zi a anului nou – recoltele se anunțau bogate.
În zonele mai înalte, unde nu se cultiva grâu, oamenii obișnuiau să pună în apă crenguțe de pom fructifer, care aveau să înflorească dacă anul se anunța bun. Uneori, crenguțele înflorite erau folosite de către copii, la facerea sorcovei.
5. De ce se pune busuioc sub pernă?
În interiorul aceluiași sistem de credințe despre sărbătorile propice divinației, fetele încercau să-și afle ursitul. Busuiocul era, în acest caz, elementul tare din recuzita practicii rituale.
Gesturile fetelor erau foarte diferite de la un sat la altul, uneori chiar de la o casă la alta.
De la privitul seara în oglindă, la lumina unei lumânări de la Înviere, și apoi legarea la lumânare a unui fir de busuioc, care era așezat sub pernă și ajuta la visarea viitorului iubit, până la aruncarea lumânării cu busuioc în fântână, ceea ce provoca aflarea pe luciul apei a chipului celui sortit, mantica populară oferă un spectru foarte larg de variații ale temei. Există informații că, uneori, fetele așezau sub căpătâi nici mai mult nici mai puțin decât 41 fire de grâu ca să își poată visa ursitul în noaptea de Sântandrei.
6. De ce se agață usturoi la ferestre?
Am vorbit despre protecția magică a usturoiului împotriva duhurilor rele de orice fel, ca și despre punerea lui ca pază la toate deschiderile casei. Nu am spus însă că în unele sate, fetele coc un colac special pentru masa din noaptea de Sântandrei, în care așază și o căpățână de usturoi. Dacă acesta va încolți în sânul colacului, cu siguranță anul următor va fi unul bun.
7. Mai sunt zone unde încă se respectă aceste tradiții? Unde?
Credințele legate de marile sărbători dăinuie la sat cu siguranță, în forme tot mai amestecate, dar important este că unele practici contiună să ritmeze timpul calendarului popular, din ce în ce mai mult în pas cu cel sacru creștin.
Interesant mi se pare însă, că, în condițiile unei tot mai acute relaxări în practica urbană a sărbătorilor creștine, se dezvoltă un soi de componentă ludică a rânduielilor vechi. Canalele media contribuie și ele la pătrunderea în cultura urbană a unui soi de digest de reguli care rezultă din comunicarea unor comportamente rituale vechi generalizate sau amestecate între ele, ori chiar diluate în contextul globalizării.
Un exemplu poate fi punerea la încolțit, dar nu a grâului, ci a boabelor de fasole (până în anii 90 – mai accesibile orașului), ca moștenire a unui comportament nu ritual, ci ludic, nu cu scopul divinației, ci mai degrabă ca obiect decorativ de iarnă.
8. Ce alte obiecte/elemente se mai pot asocia cu sărbătoarea Sfântului Andrei?
Nu pot să nu mă gândesc la faptul că în ultimii 20 de ani, de când ziua Sfântului Andrei urmată de Ziua Națională prilejuiesc îndeobște o mini vacanță, sărbătoarea este tot mai adesea asociată mental, cu petrecerea timpului în moduri cât mai diferite de comportamentele obișnuite: locuri exotice și experiențe noi.
9. Există legende sau tradiții diferite, în funcție de zonele din România?
Pentru că îmi doresc să nu cad și eu în păcatul generalizării, nu voi obosi să accentuez că pe teritoriul României, în contextul amplasării sale geografice și a devenirii istorice, tradițiile sunt foarte diferite de la o zonă la alta, de la o localitate la alta și uneori de la o gospodărie la alta.
Ceea ce am povestit până acum a fost o selecție de practici rituale, unele dintre ele poate mai puțin cunoscute, dar nicidecum o scanare a lor la nivelul țării.
În acest sens, pot să adaug un element uitat astăzi, care se petrecea de Sântandrei doar pe colinele Tutovei. Pentru noaptea Sfântului, se prepara o băutură fermentată albă, din mălai de porumb sau de mei, numită covașă. Se împărțea la vecini, ca să aibă vacile lapte. Oamenii o beau în noaptea de priveghere, ca să nu se facă strigoi.
10. Ce au uitat românii legat de sărbătoarea Sfântului Andrei?
Tocmai menționam pericolul generalizării. Nu cred că putem vorbi despre o practică a sărbătorii, comună tuturor românilor. De aceea, nu pot afirma că noi am uitat sau nu un anume comportament ritual.
Cred chiar că, în contextul contemporan al comunicării tot mai extinse și mai rapide, mai degrabă românii sunt puși în situația să „își amintească” tradiții vechi, pe care în mod paradoxal nu le-au cunoscut până azi.
Și iată, poate că foarte puțini români știau că Vasile Alecsandri a scris poezia”Noaptea Sfantului Andreiu”, din care consemnez un fragment, pentru aroma lui de poveste.
“Zgomot trist în câmp răsună
Vin strigoii, se adună
Părăsind a lor săcrii.
Voi creștinelor popoare
Faceți cruci mântuitoare.
Căci e noapte-ngrozitoare
Noaptea Sfântului Andrei.”
Foto: pixabay.com
