Interpol avertizează statele Uniunii Europene să se pregătească pentru acţiuni ale crimei organizate axate pe vaccinurile împotriva COVID-19.
Mai exact, sunt aşteptate contrafaceri, furturi şi promovări ilegale de vaccinuri.
În condiţiile în care guvernele se pregătesc de campania de vaccinare, crima organizată se pregăteşte să se infiltreze şi să distrugă lanţul de aprovizionare cu vaccinul anti-Covid, este atenţionarea pe care 194 de ţări membre UE au primit-o miercuri.
Organizaţia face apel la vigilenţă şi cere garantarea securităţii lanţului de aprovizionare.
În condiţiile în care deja au fost constatate peste trei mii de site-uri care promovează şi vând vaccinuri false, Interpol le recomandă statelor să verifice în continuare mediul online pentru a elimina riscul major pentru sănătate şi viaţă.
Organizaţia mai atrage atenţia şi asupra riscului de punere pe piaţă a unor teste false, a căror utilizare riscă se se intensifice odată cu relaxarea condiţiilor de călătorie.