Confidenţialitate

Interlop prins la 6 luni dupa ce a fost eliberat din greseala

În momentul în care a fost prins de polițiști, Adrian Botez avea la el o armă. Oamenii legii spun că aceasta ar fi locuit în Cluj, într-o vilă închiriată cu ajutorul unor apropiați. 8 persoane despre care există suspiciunea că l-ar fi sprijinit pe interlopul condamnat pentru tentativă de omor să se sustragă pedepsei urmează să fie cercetate pentru favorizarea infractorului.

Adrian Botez a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

În 2011, împreună cu alți 7 bărbați ar fi încercat să îl omoare pe Dumitru Puiu Mironescu, pe motiv că acesta ar fi fost implicat în asasinarea unui alt interlop, Gheorghiță Mararu.

În iulie anul trecut, angajații de la Arestul Poliției Capitalei au interpretat greșit un document trimis de Înalta Curte de Casație și Justiție, care anunța condamnarea lui Adrian Botez. În loc să-l transfere pe bărbat la închisoare, polițiștii l-au pus să semneze mai multe documente și l-au lăsat să plece.