Carmen Dan, Ministrul de Interne, a anunțat, marți dimineața, că azi este ultima zi din interimatul șefului Jandarmeriei iar până la această oră președintele nu a semnat o prelungire a mandatului său.
Colonelul Sebastian Gheorghe Cocuş a devenit în august 2017 noul comandant al Jandarmeriei Române, fiind împuternicit, prin Ordin al ministrului Afacerilor Interne, să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana. Manadatul său a fost apoi prelungit cu încă șase luni.
În vârstă de 44 de ani, Sebastian Gheorghe Cocuş are o experienţă de peste 17 ani în cadrul Jandarmeriei Române, iar de-a lungul timpului a ocupat mai multe funcţii de conducere, atât în cadrul instituţiei, cât şi în teatrele de operaţii din Kosovo, între anii 2007 – 2008, în calitate de comandant de unitate şi, în perioada aprilie-noiembrie 2011, în calitate de comandant al Contingentului Naţional Român de Jandarmi din Afganistan.