Confidenţialitate

Interes ridicat pentru vaccinarea anti-COVID cu AstraZeneca în rândul celor de peste 55 de ani

De luni după-masă, de când autorităţile au ridicat limita de vârstă pentru serul anti-COVID AstraZeneca şi au început programările, aproape 60.000 de persoane de peste 55 de ani s-au înscris la imunizare cu acest vaccin.

„59.522 persoane cu vârsta de peste 55 de ani programate la vaccinare cu AstraZeneca.

Din momentul ridicării restricției de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de AstraZeneca, 59.522 persoane cu vârsta de peste 55 de ani s-au programat prin intermediul platformei informatice dezvoltate de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, din care 33.797 sunt persoane cu vârsta de peste 65 de ani”, se arată pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

Luni, în urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.