Comisia Europeană cere tuturor părților implicate să finalizeze lucrările la interconectorul de gaze dintre Grecia și Bulgaria, lucrări de care depinde și aprovizionarea României cu acest tip de hidrocarbură.
Site-ul azer Trend scrie că în urma unei scrisori trimise de fostul ministru roman al Energiei Răzvan Nicolescu, Comisia transmite că operaționalizarea interconectorului este crucială pentru diversificarea surselor de energie din Europa de Sud Est.
Deși la începutul lunii iulie, autoritățile din Grecia și Bulgaria au anunțat că au încheiat lucrările la conducta de 182 de km, interconectorul nu este nici acum operational, iar fostul ministru român al Energiei Răzvan Nicolescu a atras atenția comisarului pentru Energie asupra acestei amânări, scrie siteul e-nergia.ro.
„Au trecut 8 ani și nu mai este timp de povești”, a avertizat Răzvan Nicolescu.
Chestionat de site-ul Trend din Azerbaidjan, țară din care pleacă gazoductul TANAP, un purtător de cuvânt al Comisiei a explicat că Guvernul blocului comunitar a finanțat proiectul cu 45 de milioane de euro din Programul energetic european pentru redresare și aproape 40 de milioane de euro din alte fonduri.
Bulgaria a rămas fără gaze rusești, deși depindea în mare parte de ele, după ce în primăvară Gazprom a oprit livrările.
De altfel, pentru a ajuta Bulgaria, Comisia Europeană a acceptat acordarea unui ajutor de stat pentru finalizarea acestui proiect.
E-nergia.ro scrie că interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria este conceput să facă legătura între sistemul naţional de transport al gazelor din Grecia şi gazoductul Trans Adriatic Pipeline (TAP) în regiunea Komotini din Grecia cu sistemul naţional de transport de gaze din Bulgaria în regiunea Stara Zagora.
Foto: Shutterstock