Reprezentanţii firmei Tel Drum sunt cercetați pentru fraude cu fonduri europene, iar Tribunalul București a decis menținerea interceptărilor făcute de SRI ca probe la dosar.
Inculpaţii ceruseră eliminarea interceptărilor din rândul probelor, invocând o decizie a Curţii Constituţionale din februarie 2022, prin care s-a stabilit că nu mai pot fi folosite ca probe mandatele de interceptare pe siguranţă naţională în dosarele de corupţie.
Magistrații Tribunalului București au stabilit că nu poate fi aplicată decizia CCR în acest dosar, deoarece în ianuarie 2019 instanţa a dat deja o hotărâre pe această cerere, înaintea deciziei Curţii.
Ca urmare, au respins excluderea din materialul probator a interceptărilor de supraveghere tehnică făcute în perioada 2010-2017.
O astfel de procedură a făcut ca în multe alte dosare de mare corupție, instanțele să dea soluţii de achitare pe motiv că temeiul legal în baza căruia care au fost emise mandatele de interceptare a fost declarat neconstituţional de CCR în 2017, iar infracţiunile cercetate în acele dosare nu se referă la siguranţa naţională.
Compania Tel Drum și reprezentanții săi Petre Pitiş şi Mircea Vişan au fost trimişi în judecată de DNA în decembrie 2017 pentru folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În acelaşi dosar sunt judecate încă două persoane și o firmă iar la DNA se află în anchetă o altă parte a dosarului Tel Drum, în care este cercetat fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârşite când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.