Confidenţialitate

Intemperiile fac victime în Europa

Bilanţul furtunilor care au lovit începând de joi Spania, Portugalia şi Franţa a crescut duminică la nouă morţi, după decesul unui pescar din Catalunia care a fost înghiţit de marea agitată, relatează Agerpres, citând AFP.

Două persoane au murit în Portugalia de joi seară şi şapte în Spania, ţara cea mai afectată.

“Din cauza vântului, un pescar a căzut în apă din vârful stâncilor şi a murit, în Sant Feliu de Guíxols”, o staţiune balneară situată la o sută de kilometri nord-est de Barcelona, a anunţat într-un comunicat emis duminică administraţia regională a Cataloniei (nord-est).

Un alt pescar şi trei poliţişti locali au fost salvaţi şi se află în siguranţă după ce au sărit în apă într-o încercare nereuşită de salvare a victimei, potrivit aceleiaşi surse.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Gărzii Civile, responsabil de anchetă, a explicat pentru AFP că ”din cauza furtunii, valuri mari au luat cinci pescari, dintre care unul a murit” .

La serviciul pentru apeluri de urgenţă din Catalonia au fost primite 1.118 de apeluri asociate vântului puternic, în special pentru semnalarea unor copacii doborâţi de rafale şi a avarierii mobilierului urban sau acoperişurilor, potrivit autorităţilor regionale.

Acest deces creşte la şapte numărul persoanelor decedate din cauza vremii nefavorabile din Spania, din cauza trecerii furtunii Elsa începând de joi seara, apoi a alteia, numită Fabien.

“Furtuna Fabien se îndepărtează rapid”, a anunţat serviciul de meteorologie spaniol Aemet pe contul său de Twitter în jurul orei 11:30 GMT.

Cel puţin două persoane au murit în Portugalia începând de joi din cauza vremii nefavorabile.

În Franţa, furtuna Fabien, care a măturat zona de sud-vestul şi Corsica a lăsat duminică după-amiază peste 30.000 de case fără energie electrică şi a provocat întreruperea transportului între insulă şi continent.

Un tânăr de 19 ani a fost grav rănit în Franţa, în Dordogne, iar alte trei persoane au suferit răni uşoare.

Legăturile între Corsica şi zona continentală au fost tăiate – după închiderea aeroportului din Ajaccio, inundat, începând de sâmbătă, zborurile din alte aeroporturi au fost de asemenea anulate duminică. Se preconizează că transportul maritim va fi reluat luni, potrivit companiei Corsica Linea. Această întrerupere a afectat câteva mii de pasageri.

Traficul feroviar, întrerupt duminică, urmează să se reia treptat luni după-amiază, au anunţat căile ferate din Corsica.

Furtuna Fabien este cauzată de o diferenţă exacerbată între zonele cu presiune scăzută de deasupra insulelor britanice şi cele cu presiune ridicată din Maroc, ceea ce generează vântul, după cum a explicat pentru AFP Christelle Robert din cadrul Météo-France. Un tip de episod ”frecvent iarna” şi în care schimbările climatice ”nu sunt implicate”.