La Berlin, liderii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Spaniei au convenit cu preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Barack Obama, menţinerea cooperării în cadrul NATO şi a sancţiunilor contra Rusiei.
Iniţiativa vine în contextul victoriei în scrutinul prezidenţial din Statele Unite a lui Donald Trump, care a semnalat că va încerca îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, stârnind temeri privind anularea sancţiunilor.
Acestea ar urma să fie prelungite la sfârşitul lunii ianuarie, cînd expiră.