Confidenţialitate

Întărirea relaţiilor economice SUA-Europa şi lupta împotriva terorismului, priorităţile lui Barack Obama

Preşedintele american Barack Obama şi-a susţinut, orele trecute, discursul despre starea naţiunii în faţa congresului de la Washington, dominat de rivalii republicani.

Liderul de la Casa Albă a vorbit despre redresarea economică, pledând pentru sprijinirea clasei de mijloc și accelerarea legăturilor comerciale cu Europa.

Barack Obama a insistat pe lupta împotriva terorismului, mai cu seamă contra grupării Statul Islamic.

‘Ne exprimăm împotriva resurgenţei deplorabile a antisemitismului în unele părţi ale lumii. Vom continua să respingem stereotipurile jignitoare faţă de musulmani, care în mare parte împărtăşesc angajamentul nostru pentru pace’, a declarat președintele SUA.

Totodată, el a promis că va continua demersurile pentru închiderea controversatei închisori de la Guantanamo.

Cât priveşte relaţiile tensionate cu Rusia din cauza crizei ucrainene, Barack Obama a remarcat că Moscova este în prezent izolată.

Preşedintele american a îndemnat Congresul să ridice embargoul impus Cubei. Washingtonul şi Havana încearcă, în această perioadă, o dezgheţarea a relaţiilor diplomatice.