Confidenţialitate

Intalnire la Cotroceni intre presedinte si ministrul Afacerilor Externe

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit astăzi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Potrivit unui anunţ făcut de Administraţia Prezidenţială, cei doi au discutat despre vizitele pe care şeful statului le va face în străinătate în prima parte a anului 2015.

Deocamdată, preşedintele României nu a anunţat unde va face prima sa vizită externă, însă presa de peste Prut susţine că şeful statului va mere la Chişinău pe 22 ianuarie.

De altfel, Klaus Iohannis a declarat de mai multe ori că susţinerea Republicii Moldova va fi una dintre priorităţile de politică externă.

Pe de altă parte, noul preşedintele al României a fost deja invitat de omologul său francez, Francois Hollande, să facă o vizită la Paris.

În urmă cu o aproape o lună, ministrul de Externe Bogdan Aurescu declara la Interviurile Europa FM că are deja programată o vizită oficială în Franţa pentru începutul anului şi este posibil ca şeful diplomaţiei să fie una care să pregătească printre altele, întâlnirea dintre cei doi preşedinţi.

Nu în ultimul rând anul 2015 se aşteaptă să fie unul al întăririi relaţiilor româno germane.

Se ştie deja că ministrul de Externe de la Berlin va vizita Bucureştiul.

În acelaşi timp, anul ce vine va marca şi operaţionalizarea Bazei de la Deveselu ceea ce înseamnă că sistemul antirachetă va deveni funcţional.