Cei doi s-au întâlnit la miezul nopții, în privat, timp de aproximativ două ore. Papa Francisc și patriarhul rus s-au îmbrățișat și s-au pupat pe obraz de mai multe ori. Apoi au purtat o scurtă discuție, zâmbind în fața fotografilor.
“În sfârșit, ne întâlnim, suntem frați”, și-a exprimat bucuria Papa Francisc. La finalul întrevederii, au semnat o declarație comună, în care se vorbește despre situația din Orientul Mijlociu și alte zone de conflict.
Într-un comunicat emis de Sfântul Scaun și Patriarhia Moscovei înainte de întrevedere se arată că: ”această întâlnire a fost pregătită cu mult timp înainte și va marca o etapă importantă în relațiile dintre cele două Biserici”.
Este pentru prima dată de la Marea Schismă din 1054 când capii celor două biserici poartă un dialog. De altfel, Papa Francisc este un adept al apropierii dintre cele două biserici, iar în ultima perioadă chiar a militat pentru stabilirea unei date comune pentru celebrarea Paștelui, așa cum se întâmplă de Crăciun.