Confidenţialitate

Întâlnire a miniștrilor Energiei din UE, după ce mai multe țări s-au opus reducerii consumului de energie cu 15% | AUDIO

Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană dezbat marți, la Bruxelles, strategia prin care blocul comunitar ar urma să facă economie de electricitate și gaze în sezonul rece. Planul inițial, prin care toate cele 27 de state ar fi urmat să își reducă voluntar din consumul de energie cu 15%, a fost întâmpinat cu reticență și, de aceea, ar urma să fie modificat.

România nu a anunțat, deocamdată, dacă susține sau nu planul Comisiei Europene.

Franța a anunțat, luni, că se opune unui obiectiv uniform de reducere a consumului de energie. Și alte țări critică propunerea Comisiei: Spania, Portugalia și Grecia. Și-au exprimat rezervele pe acest subiect și diplomați din Danemarca, Irlanda, Italia, Malta, Olanda și Polonia, relatează agenția Reuters.

România nu a spus tranșant dacă susține sau nu planul comisiei europene. Premierul Nicolae Ciucă, zilele trecute, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor pe această temă:

„Această decizie a reducerii consider că va fi luată în funcție de cantitățile de gaz care vor exista în depozitare.”

Expertul în energie, Ionuț Purica, spune la Europa FM că țara noastră poate trece peste iarnă cu rezervele de gaz pe care le are:

„România nu pune presiune pe necesarul de gaz din Europa pentru că avem gazul nostru.”

Ionuț Purica afirmă că ar trebui luată în calcul o reglementare a pieței de energie, în contextul războiului de lângă noi:

„Poți să reglementezi lucrurile, de exemplu la nivelul prețurilor din 2019, astfel încât să nu ajungem să ne omorâm marile întreprinderi care depind de prețul gazului, de energie și așa mai departe.”

Amintim, propunerea Comisiei Europene privind  reducerea folosirii gazelor în Europa cu 15% până în primăvara viitoare vine în contextul în care Uniunea Europeană se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia.

Țările care nu sunt dependente de gazul rusesc ar putea fi derogate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: PSD vrea reglementarea pieței de energie pe perioadă limitată: „Este soluția realistă care poate opri spirala scumpirilor”

Foto: Shutterstock