Bucureștiul trimite promisiuni către Iași: Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară – care ar trebui construit în comuna ieșeană Miroslava – ar putea primi fonduri din alte împrumuturi externe. Sute de angajați ai spitalului de boli cardio-vasculare, extrem de aglomerat, au organizat ieri o grevă japoneză după ce guvernanții au decis că proiectul noului spital nu va primi bani prin PNRR. Cadrele medicale spun că spitalul nou e absolut necesar. Un institut cardio ar fi de ajutor pentru milioane de pacienți din zona Moldovei și a Republicii Moldova. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România.
Extrem de aglomerat, nu are cum să facă față în continuare valului de pacienți, spun cei 600 de angajați care au declanșat greva japoneză.
Lidera sindicală SANITAS Lăcrămioara Ioniță: „Numărul pacienților noștri a crescut considerabil. Ca să nu mai spun de complexitatea bolilor. Dacă mai există o șansă și dacă cine ne aude se gândește că poate să facă ceva pentru noi, poate din alte fonduri pentru că, totuși, merităm”.
Medic: O gardă poate însemna 4-5 sau 6 ambulanțe cu cazuri de infarct miocardic acut
Cadrele medicale le-au prezentat jurnaliștilor cazul lui Ştefan Rusu, un bărbat de aproape 80 de ani care, de multă vreme, este pacientul unității și care se confruntă, la rându-i, cu aglomerația. Iar doctorii confirmă: „Nici nu au unde să stea pe scaune. Vii și aștepți să se elibereze la triaj. Unul pleacă altul intră”.
Iar doctorii confirmă situația. Medicul cardiolog Laurențiu Lucaci: „O gardă poate să însemne un număr de 4-5 sau 6 ambulanțe care aduc cazuri de infarct miocardic acut”.
Alexandru Rafila, despre Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară: Este categoric necesar
Proiectul noului Institut Regional de Medicină Cardiovasculară nu va primi bani prin PNRR. Dar ar putea obține fonduri în urma unor împrumuturi externe, spune ministrul Sănătății Alexandru Rafila.
„Acest Institut este categoric necesar; eu susțin acest demers. Trebuie să știți că în perioada nu foarte îndepărtată – adică în acest an – va exista o finanțare pe baza unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții și, cu siguranță, astfel de proiecte necesare la nivel regional vor primi finanțare”, a spus Alexandru Rafila.
Institutul Cardio din Moldova ar trebui construit în comuna Miroslava și ar trebui să aibă o capacitate de 500 de paturi – plus 80 de locuri la Terapie Intensivă.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Nu toate farmaciile de pe lista celor 92 anunțate de Ministerul Sănătății pot vaccina antigripal | AUDIO