Confidenţialitate

Institutul Francez din Atena, vizat de două atacuri incendiare soldate cu pagube limitate

Institutul Francez din Atena, un simbol al acţiunii culturale franceze în Grecia, a fost ţinta a două atacuri, în noaptea de duminică spre luni, relatează Le Monde.

Tineri mascaţi au aruncat, la ora locală 4.00 (şi ora României), cu lichid inflamabil peste gardul Institutlui, potrivit poliţiei elene.

Ei au avariat două vehicule parcate în incintă. Pompierii au putut să stingă focul rapid.

O oră mai târziu, atacatorii au spart o fereastră, după care au aruncat din nou cu lichid inflamabil, de această dată în interiorul clădirii şi au provocat pagube minore la intrarea în birouri.

Poliţia a lansat o anchetă, însă apreciază că ar fi vorba despre un atac al unor tineri anarhişti.

Aceştia vizează frecvent bănci, distribuitoare de bani şi maşini de poliţie.

Un grup de tineri mascaţi a atacat duminică, în zori, o maşină de poliţie, cu cocteiluri Molotiv şi pietre.