Produsele și serviciile de tip antivirus care provin din Rusia nu vor mai putea fi folosite de instituțiile publice din România. Un proiect de lege în acest sens e discutat în ședința de guvern de astăzi. Documentul prevede amenzi drastice pentru instutuțiile care nu respectă această interdicție.
Instituțiile publice au fost ținta mai multor atacuri cibernetice, în ultima perioadă și e nevoie de măsuri sporite de protecție, în contextul războiului început de Rusia în Ucraina, a explicat, la începutul ședinței de Guvern, premierul Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: „Softurile rusești antivirus reprezintă un pericol pentru sistemele informatice publice”
„Pe baza celor discutate cu specialiștii din domeniu care au constatat foarte clar că softurile rusești antivirus reprezintă un pericol pentru sistemele informatice publice, vom lua azi o decizie prin care să eglementăm cât se poate de practic protecția sistemelor informatice”, a spus Nicolae Ciucă.
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a spus că proiectul privind interzicerea serviciilor antivirus rusești va fi înaintat Parlamentului pentru adoptare în procedură de urgență.
Sebastian Burduja: „Aceste servicii și produse vor trebui dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice de nivel central și local”
„Ne propunem să interzicem achiziționarea de servicii și produse de tip antivirus de la entități provenite din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Aceste servicii și produse vor trebui dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice de nivel central și local”, a spus Sebastian Burduja.
Instituțiile care vor continua să folosească produsele și serviciile antivirus rusești riscă amenzi între 50 de mii și 200 de mii de lei.
Primăria Capitalei a anunțat deja că renunță la serviciile informatice furnizate de compania Kaspersky. Decizia fost luată după ce edilul Nicușor Dan a fost criticat că începe licitația pentru achiziția a 1200 de pachete antivirus de la această firmă rusească, introdusă de autoritățile americane pe lista companiilor ce amenință securitatea națională.
Sursa foto: Shutterstock