Instagram va oferi utilizatorilor săi două tipuri de conţinut care oferă o doză mai mare de intimitate: mesaje directe şi transmisiuni video live care se şterg automat după ce au fost văzute, scrie News.ro.
Astfel, Facebook realizează o combinaţie între Snapchat şi Periscope, pe care o adaugă în Instagram.
Noua facilitate Instagram Live este integrată în Moments, secţiunea care include video şi imagini postate imediat cum au fost realizate – o funcţie pe care Instagram a copiat-o fără să o modifice în vreun fel de la Snapchat.
Spre deosebire de restul conţinutului, filmările live postate aici pot fi vizionate doar în timp real. În momentul în care s-a terminat transmisiunea, filmul dispare complet din aplicaţie, ca şi cum nu ar fi existat.
Cel care iniţiază o astfel de transmisiune poate alege anumiţi prieteni cărora li se vor trimite notificări. În timpul filmării, iniţiatorul poate vedea exact cine se uită şi care sunt reacţiile audienţei.
Instagram va oferi şi un aşa-zis director de transmisiuni live, în care utilizatorii vor putea accesa cele mai interesante stream-uri directe, ordonate pe bază de algoritm.
Cea de-a doua nouă facilitate cu caracter efemer, mesajele care dispar automat, vor avea o secţiune proprie în cadrul mesajelor directe. Un astfel de mesaj poate fi citit o singură dată de către destinatar, care poate trimite un singur răspuns, după care se autodistruge.
Atât mesajele directe, cât şi transmisiunile video live efemere vor fi disponibile utilizatorilor de Android şi iOS în săptămânile următoare.