Confidenţialitate

Noi avertizări de vreme rea

Meteorologii au emis, luni, uni cod portocaliu de ploi torenţiale, în urma cărora se vor acumula cantităţi de apă însemnate, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabil, până marţi dimineaţă, în mai multe județe.

În acelaşi interval, partea de sud a ţării va fi sub avertizare cod galben, iar de marţi dimineaţă toată ţara se va afla sub cod galben, până joi.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu, de luni de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizând instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate.

Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

În acelaşi interval, va fi în vigoare un Cod galben în Dobrogea, Muntenia şi local în Oltenia, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

De marţi, de la ora 10.00 şi până joi, la ora 10.00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara.

“În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte”, a transmis ANM.