Cea mai mare parte a ţării va fi afectată, în zilele următoare, de ploi, căderi de grindină, descărcări electrice şi vijelii.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare privind manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 23.00.
“În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, căderi de grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp”, potrivit ANM.