Potrivit procurorilor DNA Cluj, în perioada 2012-2014, Rareş Pop împreună cu inspectorii Claudiu Crişan şi Ioan Dohotar au desfăşurat mai multe activităţi de influenţare a inspectorilor aflaţi in trafic.
‘
Mai exact aceştia îi anunţau pe diverşi agenţi economici de controalele ce urmau a fi efectuate sau solicitau inspectorilor de pe teren să nu aplice măsurile legale atunci când constatau nereguli. De exemplu, în decembrie 2013, Rareş Pop a pretins de la doi martori denunţători 1500 de lei pentru a le asigura ajutorul în cazul desfăşurării unor controale de către inspectorii din subordinea sa. De asemenea, în martie 2014 Pop ar fi cerut şefului serviciului din judeţul Alba să anuleze o notă de constatare prin care o şcoală generală era amendată cu 9000 de lei pentru starea maşinii de serviciu cu care se efectua transport. Şeful serviciului de la Alba a refuzat însă, şi ca atare, a fost ulterior demis.
‘
Rareş Pop este acuzat de abuz în serviciu, şantaj şi luare de mită. Rareş Pop este consilier PNL , fiind numit în funcţie intr-o şedinţă din luna mai.