Confidenţialitate

Inspectorii ANRE prinsi cand primeau mita, cercetati sub control judiciar

Măsura preventivă a fost decisă de Tribunalul Capitalei, după ce procurorii au propus arestarea celor doi. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Inspectorii au făcut, în 11 martie, un control la o firmă din Sectorul 3. În urma constatării mai multor nereguli, inspectorii ar fi trebuit să aplice o amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei. Cei doi i-au cerut administratorului firmei 1.000 de euro, pentru a trece cu vederea neregulile constatate. Administratorul firmei a anunțat însă oamenii legii, iar vineri a fost organizată o acțiune flagrantă, la care angajații ANRE au fost prinși de poliţiştii bucureşteni în timp ce primeau mita.