Numai patru saltele pneumatice sunt în dotarea Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență la nivel național – o spune chiar ministrul de Interne.
I-am chemat pe cei de la DSU să-mi prezinte o evaluare ce ar însemna să achiziţionăm un astfel de echipament pentru fiecare inspectorat judeţean. Costurile sunt foarte mici, vorbim de aproximativ 40.000 de euro per bucată. Sunt doar patru la nivel naţional. (…)
Este inadmisibil. Le-am spus celor de la DSU să demareze urgent achiziția acestor echipamente absolut necesare.
Sunt mai multe anchete în desfășurare la Constanța. Și ministrul de Interne a trimis Corpul de control. Anchetatorii vor să vadă dacă femeia de 56 de ani, care a căzut în gol de la etajul 6, putea fi salvată.
Unul dintre motivele pentru care am trimis acolo echipele de control este și acela legat de neconcordanțe – am văzut prima comunicare a ISU, apoi a venit altă comunicare, sunt aceste neconcordanțe în ceea ce privește timpii. Ancheta le va lămuri.