Confidenţialitate

Inspecţia Judiciară a terminat raportul în urma controlului la DNA

Inspecţia Judiciară anunţă că a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie şi l-a trimis, marţi, către Direcţie în vederea formulării eventualelor obiecţiuni.

Termenul limită stabilit de inspectorii judiciari pentru formularea de obiecţiuni este 2 octombrie 2017.

Potrivit calendarului Inspecţiei Judiciare, pe 6 octombrie, cel târziu, documentul va ajunge în plenul CSM.

Inspecţia Judiciară a început, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în 3 iulie, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie.

Toader a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani.

Controlul la DNA au dus la izbucnirea unui scandal in CSM.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii”.

Efectele, susţine judecătoarea, sunt după controlul „fără tact şi respect” care a fost făcut la DNA.

Laura Codruța Kovesi a declarat, însă, la Europa FM, că DNA nu ar fi într-un conflict cu Inspecția Judiciară.