Confidenţialitate

INSP: Rata de incidență a SARS-CoV-2 a crescut la grupa de vârstă de până la 19 ani

Institutul Național de Sănătate Publică mai arată că tendul este ascendent și în ceea ce privește media de noi cazuri pe zi. Există și o creștere a ratei de incidență la nivel național în zonele urbane, iar la finalul lunii martie ne putem aștepta la peste 4.000 de cazuri de coronavirus pe zi.

În ultima săptămână, rata de incidență săptămânală a crescut mai accelerat în grupa de vârstă 0-19 ani dar și în grupa de vârsta 20-39 de ani.

Sunt 18 județe unde creșterea a fost accentuată: Sibiu, Argeș, Alba, Sălaj, Dolj, Gorj, Bacău, Brăila, Satu Mare, Giurgiu, Caras Severin, Călărași, Mehedinți, Brașov, Ialomița, Timiș, Harghita, Olt) si Municipiul București.

În același timp, se înregistrează scăderea incidenței de grupele de vârstă de peste 40 de ani, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

Cele mai multe cazuri noi de coronavirus se înregistrează în mediul urban, 70%, ceea ce face ca rata de incidență cumulată să fie de peste 100 cazuri / 100,000 de locuitori în majoritatea județelor din țară și în Capitală.

Cât privește evoluția pandemiei de acum încolo, INSP are trei scenarii, influențate și de redeschiderea școlilor, cel mai probabil fiind cel prin care, la 20 martie, în țara noastră se vor înregistra o medie de 4.600 de cazuri zilnice. O altă ipoteză a INSP arată că există posibilitatea ca, la aceeași dată, media de cazuri zilnice să urce la 8.900 de pe zi.