Confidenţialitate

Înșelătoria Mirabela Dauer: Românii din străinătate, păcăliți să plătească pentru concerte care, în realitate, nu aveau loc

Românii din străinătate, sfătuiți să fie atenți la un nou tip de înșelăciune!

În mai multe orașe din Italia sunt lipite afișe care anunță concerte ale unor cântăreți precum Mirabela Dauer, Fuego, Iris sau Nico, dar, în realitate, spectacolele nu au loc, iar artiștii nu știu nimic despre acest lucru.

Organizatorii încasează însă în avans bani din bilete: între 8 și 15 euro pentru fiecare persoană.

Rețeaua care a pus la cale înșelătoria se folosește de numele unei asociații cu sediul în București: Young Initiative.  Președintele acesteia, Răzvan Sasu, ne-a declarat că nu are nicio legătură cu aceste concerte.

Am fost contactați de managerul doamnei Mirabela Dauer și în felul acesta am aflat de această posibilă înșelăciune. După care am început să facem și noi mici cercetări. Așa am descoperit, printre altele, o împuternicire falsă în numele asociației noastre care avea foarte multe elemente ilegale: ștampila falsificată, nu semăna cu ștampila reală a asociației, semnătura mea nu semăna cu semnătura mea, numele asociației greșit, cu 2 litere în plus, probabil intenționat”, a spus, pentru Europa FM, Răzvan Sasu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Răzvan Sasu susține că cei care încercă să-i păcălească pe românii din străinătate susțin că strâng fonduri pentru copii bolnavi.

Era un afiș care arăta total diferit de orice fel de comunicare a asociației, adică foarte neprofesionist făcut, dar cu foarte multe trupe precum Iris, Mirabela Dauer, Nico, Fuego ș.a.md. Se promitea un mega-concert pentru copiii care sufereau de cancer, pentru copiii nevoiași. Cred că am găsit și acele poze cu poveștile copiilor respectivi care, din punctul nostru de vedere, sunt false de asemenea, probabil că au luat de pe internet diverse cazuri sau poate au copiat poze”, a adăugat  președintele Young Initiative.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Președintele asociației Young Initiative spune că a depus și o plângere penală la DIICOT pentru că e posibil ca astfel de înșelătorii să aibă loc în mai multe țări europene unde trăiesc comunități de români.

După incidentele semnalate în Italia, un bărbat a fost deja arestat.

 

Sursă foto: www.gazetaromaneasca.com