Confidenţialitate

Înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice suspendat

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea, pentru a doua oară în aceeaşi zi, a depunerii cererilor pentru o finanțare în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice.

Aplicația unde trebuiau depuse cererile nu a funcţionat corespunzător nici după reluarea înscrierii și au fost suspendate până la o dată care va fi anunțată ulterior.

A fost o adevărată aventură pentru cei care au încercat să se înscrie în aplicația Programului Casa verde.

De dimineaţă, Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat înscrierile din cauza unor probleme tehnice. Dosarele depuse au fost anulate.

Ulterior, după mai multe ore, instituţia a decis reluarea înscrierilor în aplicaţie.

Însă, nici a doua tentativă nu a avut succes. Așa că, înscrierea a fost încă o dată suspendată. Nu se știe când se va relua.

Bugetul alocat pentru acest program de ridică la peste 250 de milioane de lei. Finanțările se acordă pentru cumpărarea și montarea de panouri fotovoltaice, investiție care să crească eficiența energetică a clădirilor.