În trimestrul al doilea al acestui an, România a înregistrat o creștere economică de aproape 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – arată datele Institutului Național de Statistică.
Veniturile lunare ale unei gospodării au ajuns la aproape 2900 de lei, dar cheltuielile au reprezentat mai mult de 80 la sută din această sumă. În ceea ce privește salariul mediu net pe economie, acesta a crescut în luna august față de aceeași perioadă din 2015.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna august, salariul mediu net pe economie a fost de 2076 de lei, cu 2 lei mai mic decât în luna iulie, dar cu aproape 15 la sută mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai mari salarii le-au încasat angajații din domeniul IT, cu o medie de 5400 de lei pe lună, iar cele mai mici venituri lunare le-au avut angajații din hoteluri și restaurante, peste 1200 de lei. În sectorul bugetar, au încasat salarii mai mari angajații din sănătate, administrație publică și învățământ.
Datele Institutului Național de Statistică mai arată că femeile câștigă în general cu 7 % mai puțin decât bărbați. Excepție face județul Vaslui, unde femeile au venituri cu 8% mai mari decât bărbații.
În ceea ce privește veniturile lunare medii ale populației acestea au fost de aproape 2900 de lei pe gospodărie în trimestrul al doilea al al anului.84 la sută din aceste venituri s-au epuizat imediat. Banii au fost cheltuiți în general pe alimente și bunuri nealimentare, dar și pentru plata impozitelor și a utilităților. Pe ultimele locuri, se află cheltuielile destinate investițiilor, cum ar fi achiziționarea sau construirea unei locuințe.