Salariul mediu net în luna iunie a crescut cu 58 lei faţă de mai 2024. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, acesta a ajuns la 5.176 lei. Și salariul mediu brut s-a majorat cu 125 lei în aceeași perioadă, până la valoarea de 8.480 lei. Cel mai bine se câștigă din activităţi de editare (peste 11.600 lei), iar cel mai puțin – în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (aproape 2800 lei), mai anunță INS.
Cel mai mult a crescut salariul mediu net în activităţile de editare, cu 30%, şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază, cu 10%. Creşteri de până la 6 procente s-au înregistrat în telecomunicaţii, producţie cinematografică sau în fabricarea de maşini şi echipamente, a produselor textile ori electronice, potrivit statisticii INS.
Au primit mai puțin de 4% în plus la salariu cei în activităţi culturale, transporturi aeriene, agricultură, vânătoare, extracţia petrolului sau asigurări. S-au înregistrat însă și scăderi în luna iunie – între 3% şi 6% în activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea energiei electrice şi termice, a gazelor, apei calde şi aerului condiţionat.
Au pierdut sub 3% din salariul mediu net cei din activităţile de poştă şi de curier, precum și cei care asigură transporturile pe apă sau repararea echipamentelor, mai anunță INS.
Sursa foto: Shutterstock