
În luna februarie, salariul mediu net a ajuns la 5.351 lei în România – arată datele Institutului de Statistică (INS). Cele mai mari salarii rămân în domeniul IT și în fabricarea produselor din tutun, unde câștigurile depășesc 10 mii de lei net. În schimb, angajații din HORECA și fabricile de îmbrăcăminte câștigă chiar și de trei ori mai puțin.
Audio PlayerÎn a doua lună din an, salariul mediu net a fost 5.351 lei, în creștere cu 23 lei față de luna ianuarie și cu aproape 10 procente mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Datele oficiului de statistică arată că cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat în zona IT, cu o medie de 11.619 lei, şi în fabricarea produselor din tutun, cu o medie de 10.860 lei.
La polul opus, cel mai puțin s-a câștigat în domeniul hoteluri și restaurante (3.263 lei) și în industria confecțiilor (3.345 lei).
În sectorul bugetar, salariul mediu net a crescut cu aprope un procent în februarie comparativ cu ianuarie în administrașia publică, în timp ce în sănătate şi în învăţământ s-au înregistrat uşoare scăderi, de aproape 2 procente.
La nivel național, Bucureștiul conduce clasamentul, cu un salariu mediu net de 7.307 lei, urmat de Cluj și Timiș.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: STUDIU: România, printre țările cu cel mai mic salariu minim din UE în luna ianuarie 2025 | AUDIO