Producția de carne a crescut în luna martie față de februarie, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică. Față de anul trecut, însă, a scăzut producția de porc și vită.
În luna martie au fost sacrificați aproximativ 270 de mii de porci, cu aproape 7% mai mult decât în luna precedentă. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul a fost mai mic însă cu puțin peste 5 la sută.
S-au produs 24 de mii de tone de carne de porc în martie anul acesta. Este o creștere față de luna anterioară dar o scădere cu 4% față de martie 2023.
Producția de carne de vită a scăzut la aproape 7000 de tone, mai mult decât în luna februarie, dar mai puțin față de martie 2023.
În schimb, în ceea ce privește carnea de pasăre, producția din martie 2024 a crescut atât față de luna februarie cât și față de aceeași perioadă a anului trecut.
Producţia de carne de ovine şi caprine a înregistrat o creştere cu aproape 179% în martie anul acesta comparativ cu luna februarie.
Au fost sacrificate 364.000 de oi şi capre – de aproape trei ori mai multe faţă de luna anterioară potrivit Institutului Național de Statistică.
Sursa foto: Shutterstock