Ouăle roșii de Paști nu pot lipsi de pe masa niciunui creștin la această sărbătoare.
Înroșirea ouălor se face în Joia Mare, existând credința că ouăle fierte și vopsite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
De Paști, la români, există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc numai ouă roșii după un anumit ceremonial, care în comunitățile rurale se păstrează fără abatere.
Ca regulă generală, primul care ciocnește este cel mai vârstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vârstă, care ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, în timp ce rostește formula „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: „Adevărat a înviat!”.
De Paști, ouăle nu se vopsesc doar în roșu, ci și în alte culori, realizând desene deosebit de inspirate și frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale.
Bucovina este recunoscută pentru tradiția — păstrată și în zilele noastre — de a „încondeia” sau „închistri” ouă.
Pentru această operație se preferă ouăle provenite de la păsările de casă (de găină, rață sau gâscă), pentru că acestea, având coaja mai groasă, se „pictează” mai ușor. După ce se extrage conținutul oului, acesta se spală cu detergent. În acest fel, fiind înlăturată grăsimea, vopseaua se aplică mult mai ușor.
După ce se usucă, se ornează oul cu ceară topită care, neapărat, trebuie să fie de albine, curată. Astfel, de locul în care aplici ceara, nu se prinde vopseaua, păstrându-se culoarea naturală a oului.
Ceara este întinsă pe desenul făcut cu creionul, cu un instrument, numit în Bucovina „chișiță” — un suport din lemn, cu o țeavă subțire la capăt.
Unii meșteri bătrâni nu treceau niciodată la alte desene până nu reprezentau fierul plugului, simbolul primei brazde de primăvară.
Armonia culorilor, delicatețea modelelor transmise din generație în generație sau a celor originale, create de artiști mai tineri, măiestria execuției au transformat acest meșteșug în artă.
Ouăle sunt încondeiate, de obicei, în trei-patru culori, ținând cont și de simbolul fiecărei culori în parte: roșu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie), galben (lumină, bogăția recoltelor, tinerețea), verde (forța naturii, rodnicie, speranță), albastru (sănătate, seninul cerului).
Ouă decorative de Paști se mai fac cu vopsele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamț) sau din lut (Corund-Harghita). În unele părți ale țării sunt folosite ouă fierte, în alte zone, cele golite de conținut.
Odinioară, ouăle erau vopsite în culori vegetale, preparate după rețete străvechi, transmise din generație în generație, cu o mare varietate de procedee și tehnici. Plantele folosite în acest scop, în funcție de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare și de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanțe.
Pentru a obține culoarea roșie, bunăoară, gospodinele strângeau, de cu vară, plante cu floarea purpurie, pe care le uscau. Cea mai frumoasă culoare roșie se căpăta din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din sovârf.
Pentru galben se foloseau flori de tei sau frunze de mesteacăn, cu ajutorul viorelelor se vopseau ouăle în albastru, iar pentru verde se întrebuința răchițica. Culorile vegetale se deosebesc de cele chimice, în opinia meșterilor populari care mai păstrează această tradiție, prin căldura lor, ce lasă oului o amprentă estetică deosebită.
Tot artizanii populari mai spun că una din condițiile de bază la încondeierea ouălor de Paște era, și mai este, atmosfera în care are loc procesul. Nimeni nu trebuie să se certe, fiindcă această tehnică cere răbdare și este una foarte dificilă. Lucrarea trebuie să se desfășoare într-o atmosferă de liniște și bunătate, altfel ouăle iese mânjite și „chinuite”.
În tradiția populară românească se crede că ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli și protejează animalele din gospodărie.
În dimineața primei zile de Paști, copiii sunt puși să se spele pe față cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roșu și un ban de argint, pentru ca astfel copiii să fie tot anul sănătoși și rumeni la față, precum oul de Paște și curați precum argintul.
Cu ouă roșii se fac descântece pentru dureri de dinți, de urechi sau de gât. Mânjilor li se leagă de gât un găvan de lingură folosită la înroșirea ouălor, existând credința că astfel vor fi feriți de rele. Ouăle roșii de pichire (bibilică) se întrebuințează ca leac pentru mușcătura de șarpe și în farmece de dragoste.
Ștergarul cu care au fost șterse ouăle abia înroșite se păstrează un an pentru că e bun la durerea de urechi.
Cojile de ouă pascale trebuie le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să dea de știre și Blajinilor că sosesc Sfintele Sărbători.
