Confidenţialitate


Iniţiativă legislativă: Facilităţi pentru persoanele eliberate din închisoare care provin din categorii defavorizate


Iniţiativă legislativă: Facilităţi pentru persoanele eliberate din închisoare care provin din categorii defavorizate

Mai mulţi parlamentari PSD și PNL au depus o iniţiativă legislativă prin care propun ca persoanele eliberate din închisoare şi care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilităţi.

Aceste facilităţi sunt ajutoare în natură: încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente, după caz, acordate la ieşire de către locul de detenţie, un loc temporar, pe o perioadă de trei luni, într-un centru pentru persoanele fără adăpost, acolo unde este cazul, masă acordată la cantina socială sau o alocaţie de hrană, pe o durată de trei luni, pe raza judeţului în care persoana eliberată domiciliată sau îşi are reşedinţa, bilete sau legitimaţii gratuite pe mijloacele de transport în comun urban şi interurban, timp de trei luni.

„Principalele motivaţii pentru a susţine acest proiect de lege sunt sociale – şi anume faptul că există deţinuţi care vin din medii defavorizate, care sunt foarte săraci şi care, în prima zi în care ies din penitenciar, nu au nicio alternativă, nu au nici ce să mănânce, nici unde să lucreze, nici cum să îşi găsească un loc de muncă. Deci pentru ei ce putem să presupunem şi ce ştim este că prima alternativă este să se întoarcă în penitenciar cu o recidivă. Ca să preîntâmpinăm asta trebuie să găsim nişte măsuri sociale, astfel încât ei să aibă o perioadă, de trei luni spune proiectul de lege, un ajutor minimal. E vorba, de exemplu, de o masă caldă pe zi la o cantină socială a unei primării, adică nu este un efort foarte mare pentru societate, însă este un beneficiu foarte important pentru cei care au nevoie de asta”, a precizat unul dintre iniţiatori, deputatul PSD Florin Manole, la Palatul Parlamentului.

În expunerea de motive, inițiatorii își justifică propunerea prin ponderea recidiviștilor în totalul populației încarcerate (care a crescut de peste trei ori) și prin necesitatea de a asigura un „cadru mai prietenos de reintegrare socială a persoanei nou eliberate”.

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…