Centrul Infotrafic informează că joi, pe autostrada A1 se vor executa anumite lucrări la partea carosabilă, astfel :
-pe sensul către Pitești al tronsonului București – Pitești, lucrări (colmatări) la kilometrul 80 (Petrești, jud. Dâmbovița), pe banda numărul 1, în intervalul orar 10.00 – 16.00;
-pe sensul către Capitală al tronsonului Pitești – București, lucrări (frezare, asfaltare) pe tronsonul kilometric 59 – 56 (Corbii Mari, jud. Dâmbovița), pe banda numărul 2, în intervalul orar 07.30 – 20.00;
-pe sensul către Timișoara al tronsonului Arad – Timișoara, lucrări la kilometrul 519+400 de metri (Orțișoara, jud. Timiș), pe banda numărul 2, până la ora 12.00;
-pe sensul către Arad al tronsonului Timișoara – Arad, lucrări la kilometrul 533+400 de metri (Șagu, jud. Arad), pe banda numărul 2, în intervalul orar 13.00 – 16.30.
Centrul Infotrafic mai anunță că pe sensul către Constanța al autostrăzii A2 București – Constanța se vor executa anumite lucrări la partea carosabilă la kilometrul 10+800 de metri (în zona localității ilfovene Glina) și pe tronsonul kilometric 50 – 64 (între Sărulești și Lehliu-Gară). În ambele cazuri, va fi afectată banda de urgență.
De asemenea, în perioada 25 – 30 mai 2017, pe sensul către Constanța al aceleiași autostrăzi se vor executa lucrări (reparare / înlocuire rosturi de dilatație la un pod) la kilometrul 58 (în zona localității călărășene Lehliu Gară), pe banda numărul 1.