Pe unele drumuri naționale, în zona montană, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă (zăpadă existând în general în preajma acostamentelor), câteva dintre cele mai utilizate în această perioadă fiind DN7C (în județul Argeș), DN7A Voineasa (județul Vâlcea) – limita cu județul Hunedoara, DN67C Novaci – Rânca (în județul Gorj), DN18 (în județul Maramureș) și DN17, în județele Suceava şi Bistriţa-Năsăud.
Centrul Infotrafic recomandă conducătorilor auto să circule prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze o distanță corespunzătoare în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor. Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, anvelopele de iarnă sunt obligatorii.
În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti. Precizăm ca a fost instituită şi restricţie de viteză. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens. Totuşi, astăzi, în condiţiile în care numărul de autovehicule va creşte semnificativ, este posibil ca aici să se formeze coloane de maşini. Pentru ca traficul să se desfăşoare cât mai fluent, îi sfătuim pe conducătorii auto să se încadreze de pe cele două benzi pe cea deschisă intercalând autovehiculele unul după celălalt, recomandă Centrul Infotrafic.
În perioada 28 noiembrie – 15 decembrie 2016, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța se execută lucrări de reparaţii la rosturile de dilataţie ale podului Colentina, la km 15+873, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, cu restricţionarea traficului pe banda de urgenţă şi prima bandă (aproximativ o săptămână), urmând ca, apoi, să se restricţioneze traficul pe banda a doua şi să se circule pe prima bandă. Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să semnalizeze şi să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie.
În judeţul Olt este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64) .
În județul Galați, pe DN25 Galați – Tecuci este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localitățile Șendreni și Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii.
În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (între kilometrii 85+534 și 86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.
Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).
Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M (Andreiaşu de Jos – 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni – Vintileasca – 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
–DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN17D, în Munţii Rodnei (Pasul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
–DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.