Confidenţialitate


Informaţiile despre atentatele de la Paris, analizate la Palatul Victoria


Informaţiile despre atentatele de la Paris, analizate la Palatul Victoria

La sediul guvernului, se desfăşoară o şedinţă a Consiliului Operativ al Ministerelor de Interne şi Externe.

Premierul interimar Sorin Câmpeanu a convocat întrunirea pentru a fi analizate informaţiile despre atacurile teroriste comise, seara trecută, la Paris.

Cel puţin 120 de persoane au fost ucise în urma seriei de atentate şi 200 au fost rănite, potrivit postului de radio Europe 1.

Autorităţile de la Bucureşti verificau, aseară, dacă printre victime se află şi români.

Preşedintele Francois Hollande a decretat starea de urgenţă pe întreg teritoriul Franţei şi a dispus închiderea temporară a frontierelor.

Autoritățile au decis mobilizarea a 1.500 de militari în întreaga ţară pentru misiuni de ajutare a Poliţiei şi Jandarmeriei.

Potrivit AFP, atentatele au avut loc în 6 locuri diferite, între care Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, dar şi în zona centrală din apropiere de Piaţa Republicii, unde se află şi redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros comis în luna ianuarie, soldat cu 12 morţi. Alte 5 persoane au fost ucise atunci într-un supermarket.

Cele mai multe victime au fost raportate în sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane Eagles of Death Metal. Indivizi înarmaţi au pătruns în incintă strigând “Allah Akbar!”, după care au deschis focul. Spectatorii au fost ţinuţi ostatici timp de 3 ore, cel puţin 82 fiind ucişi. Artiştii au scăpat cu viaţă.

Atacurile teroriste de la Paris au provocat consternare în cancelariile lumii.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…