Vreme de iarnă în acest sfârșit de săptămână. Meteorologii au emis o informare de ninsori la munte și ploi în restul țării, valabilă de vineri până sâmbătă seară. Totodată, vremea se va răci în toate regiunile.
Meteorologul ANM Mihai Huștiu:
„Precipitațiile care se vor extinde ca arie, începând cu partea de nord-vest a țării, de vineri după amiază, se vor transforma în lapoviță și ninsoare în toate zonele de munte, unde se va depune strat de zăpadă, dar lapoviță și ninsoare vom avea și în Transivlania, în zona deluroasă a Moldovei și chiar în partea de sud a țării, în zona deluroasă din Oltenia și Muntenia.”
Vântul va sufla cu putere în majoritatea regiunilor, mai spun meterologii. La munte, zăpada va fi viscolită.
Iar în acest sfârșit de săptămână, pe timpul noții vor fi temperaturi negative în toată țara:
„Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și cel mult 8-9 grade, iar temperaturile minime vor fi negative în toate regiunile, cuprinse între -10 și 0 grade. Și în București vremea se răcește accentuat în acest sfârșit de săptămână.”