Autoritățile capitalei ucrainene au reintrodus restricții de deplasare pe timp de noapte.
Riscul de atacuri aeriene este sporit la Kiev, în contextul în care rușii celebrează, luni, victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste.
S-a speculat intens în ultimele zile despre un iminent gest de forță al liderului de la Kremlin, în contextul în care invazia din Ucraina nu se dovedește un succes militar.
În ajun, Vladimir Putin a declarat că ”la fel ca în 1945, victoria va fi a Rusiei”. Unii analiști politici cred că ar putea urma o nouă fază a conflictului armat sângeros, ajuns în cea de-a 75-a zi și care s-ar putea prelungi în lunile următoare.
La Moscova, dar și în zonele din Ucraina aflate sub controlul armatei, vor fi organizate parade militare.
La Mariupol, unde ucrainenii se tem că, luni, ar putea fi organizată o paradă a prizonierilor, luptătorii din oțelăria Azovstal au anunțat că nu vor capitula, cerând să primească mai multe arme pentru a putea lupta împotriva ocupanților.
Rusia a lovit cu rachete o gară din Soledar, oraș din regiunea estică Donețk, invocând că acolo se afla armament furnizat de Statele Unite.
În regiunea Lugansk, bombardată a fost o școală în care se ascundeau zeci de civili. Există temerea că mulți dintre ei au murit.
În zona Harkov, ucrainenii au respins, printr-o contraofensivă, mai multe atacuri.
Președintele ucrainean consideră că, la 77 de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial, “răul s-a întors în Ucraina”, iar “Rusia a uitat tot ce era important pentru învingătorii celui de-al Doilea Război Mondial”. Invazia a ucis mii de oameni. De asemenea, aproape 10 milioane de ucraineni au fugit din calea armelor.
La Paris, au fost ceremonii dedicate Zilei Victoriei în faţa Germaniei naziste.
Erou al eliberării Franţei de sub ocupaţia Germaniei naziste, generalul Charles de Gaulle a fost omagiat duminică.
Luni, preşedintele Emmanuel Macron se va adresa Parlamentului European, la Strasbourg, iar mai apoi va merge la Berlin, prima sa deplasare în străinătate după recenta realegere.
Președintele german, Frank Walter Steinmeier, l-a acuzat pe omologul rus că a spulberat “visul unei epoci a păcii în Europa”, pentru a sădi “coșmarul unui război brutal și ilegitim” de pe poziția de putere atomică.
Într-o reuniune organizată online, liderii G7 au promis să sporească izolarea economică a Rusiei şi să intensifice o campanie împotriva elitelor care îl sprijină pe preşedintele Vladimir Putin.
Puternic dependentă de petrolul rusesc, Japonia se va ralia Occidentului în interzicerii importurilor. SUA au adoptat noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Administrația de la Washington le interzice americanilor să mai ofere servicii de contabilitate şi consultanţă ruşilor şi a sancţionat 27 de directori ai Gazprombank.
Nu în ultimul rând, Casa Albă va suspenda licenţele pentru exporturile de materiale nucleare speciale către Rusia.
Europenii au reluat, duminică, discuțiile despre embargoul asupra petrolului. Ungaria s-a opus vehement. La rândul lor, Slovacia, Cehia și Bulgaria au cerut derogări. Impunerea unei asemenea sancțiuni are nevoie de unanimitate.
Premierul canadian s-a aflat, duminică, în Ucraina. Justin Trudeau a promis noi arme şi echipamente militare pentru Kiev.
Totodată, după vizita în România, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii a făcut, duminică, o deplasare neanunţată în vestul Ucrainei. Jill Biden s-a întâlnit cu Olena Zelenska, soția liderului de la Kiev. Duminică, ucrainenii au celebrat Ziua mamei.
Şcoala în care s-au întâlnit cele două a fost transformată în locuinţe de tranzit pentru refugiaţi. “Poporul Statelor Unite este alături de poporul Ucrainei”, a transmis Prima Doamnă a Americii. Olena Zelenska i-a mulţumit lui Jill Biden pentru prezența sa “curajoasă”.
Vocalist al trupei irlandeze U2, Bono a improvizat, alături de chitaristul The Edge, un concert într-o staţie de metrou din Kiev. Apariţia-surpriză în subteran a avut loc în timp ce în capitala ucraineană răsunau sirenele de raid aerian.
Recitalul a fost susținut în faţa unei mulţimi restrânse.
—
Criminaliștii fac cercetări în cazul bărbatului care, după o ceartă cu soţia în care a amenințat că se sinucide, şi-a luat doi dintre copii și i-a aruncat în barajul Răcăciuni din județul Bacău.
Cu vârste de 5 luni, respectiv 4 ani, micuţii au fost scoşi din apă de un poliţist aflat în zonă, dar manevrele de resuscitare au fost zadarnice.
Individul nu a fost găsit. Se crede că acesta și-a pus capăt zilelor.
Un al treilea copil al familiei a reușit să fugă în timpul scandalului dintre părinți.
Recent, la Timișoara, o femeie s-a aruncat de pe un bloc împreună cu cei doi copii ai săi. Toți trei au murit.
—
O anchetă a fost începută după ce o pacientă, care a fost plimbată de mai multe ori între Spitalul Judeţean din Focşani şi Spitalul Municipal Adjud, a murit în weekend. Cele două unități și-au pasat cazul din cauza unor teste Covid.
Internarea inițială s-a făcut la 19 aprilie, la Focșani, cu şoc septic pulmonar, externată ulterior cu recomandarea de a se duce într-un centru pentru îngrijiri speciale şi recuperare, întrucât – în luna martie – suferise o intervenţie chirurgicală la şold.
Pe 4 mai, femeia s-a prezentat la un asemenea centru, la Spitalul Adjud, unde i s-a făcut test rapid care a ieşit pozitiv la SARS-CoV-2, şi a fost trimisă la secţia de Boli Infecţioase de la Focşani. Acolo, testul a fost repetat şi a ieşit negativ, astfel că pacienta a fost retrimisă la spitalul din Adjud, unde testarea rapidă a fost din nou pozitivă.
În cele din urmă, femeia a revenit la Focşani, unde a fost testată negativ, dar a fost internată într-o rezervă şi i-a fost efectuat un test PCR, al cărui rezultat a ieşit pozitiv.
Pacienta suferea de obezitate, diabet şi insuficienţă cardiacă.
Prefectul de Vrancea, Nicuşor Halici, a cerut ca Direcţia județeană de Sănătate Publică să facă propriile cercetări.
—
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunțe, luni, sentinţa definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost judecat pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil. În primă instanța, sentința a fost de achitare.
—
Eliberat din închisoare de Curtea Supremă a Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva şi-a anunțat candidatura la prezidențiale.
Veteranul politician a mai condus statul sud-american din 2003 până în 2010, atunci când aproximativ 30 de milioane de brazilieni au fost scoşi din sărăcie de politicile sale sociale eficiente. Luiz Inacio Lula da Silva a fost condamnat într-un dosar de corupție, susținând că a fost victima adversarilor săi politici.
—
Un individ a înjunghiat, duminică seară, un poliţist israelian în apropierea Oraşului vechi din Ierusalim. Agentul a fost spitalizat. Atacatorul a fost reținut de forţele de ordine. Astfel de atacuri s-au înmulțit în ultimele săptămâni în statul evreu.
Tot duminică, au fost prinşi cei doi palestinieni care au comis atacul de la Elad, în urma căruia trei persoase au fost ucise.
—
Circulația rutieră se închide, pe timpul nopții (22.00-5.00), pe sensul București-Constanța al Autostrăzii Soarelui. Se fac lucrări la pasajul care traversează drumul în zona kilometrului 13.
—
Poliţiştii prahoveni au reținut 3 indivizi care au furat combustibilul din utilajele folosite la asfaltarea unui drum judeţean. Vehiculele erau parcate pe margine şoselei.
—
Poliţiştii doljeni au identificat în trafic doi șoferi care conduceau autoturisme fără a avea permis. În unul dintre cazuri, a fost nevoie ca autoturismul fugarului să fie blocat de o autospecială a Poliţiei.
—
Organizat ilegal în localitatea bistriţeană Sărăţel, un târg de cai a fost întrerupt de poliţişti. Agenții au dat amenzi de peste 50.000 de lei.
—
Turneul de tenis de la Roma ia startul luni. Între favorite la câștigarea competiției din capitala Italiei, Simona Halep (21 WTA) debutează contra franțuzoaicei Alize Cornet (34 WTA). Meciul va începe după ora 13.00.
Până acum, cele două s-au întâlnit de 5 ori în circuitul WTA. Alize Cornet s-a impus patru ori.
La ediția de anul trecut, românca a suferit o accidentare care a ținut-o departe de terenul de joc.
Pe tabloul principal de la Roma se mai află Sorana Cîrstea (26 WTA).
Elena-Gabriela Ruse (57 WTA) a ratat calificarea pe tabloul principal la Roma.
—
În fața propriilor suporteri, Carlos Alcaraz (6 ATP) a câștigat finala turneului de tenis de la Madrid.
În ultimul act al competiției de pe zgura din capitala spaniolă, tânărul jucător iberic (7 ATP) l-a învins pe neamțul Alexander Zverev (3 ATP), scor 6-3, 6-1.
La actuala ediție, Carlos Alcaraz – noua stea a circuitului profesionist de tenis, la cei 19 ani ai săi – a obţinut victorii spectaculoase împotriva compatriotului Rafael Nadal (4 ATP) și a sârbului Novak Djokovic (1 ATP).
Finala feminină de la Madrid a fost câștigată de tunisianca Ons Jabeur.
—
FCSB s-a impus pe terenul Universității Craiova, cu 1-0, în a 8-a etapă de play-off în Ligii 1.
Unicul gol a fost marcat cu călcâiu de atacantul croat Ivan Mamut, pe final de meci.
În urma acestui rezultat, Universitatea va termina pe locul al treilea în acest sezon, în timp ce FCSB şi CFR Cluj rămân în lupta pentru titlu.
În play-out, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Chindia Târgovişte s-a încheiat 2-1.
Meciul s-a încheiat tensionat pe teren, arbitrul fiind nevoit să arate mai multe cartonaşe, între care unul roşu pentru antrenorul Cristiano Bergodi.
Luni, FC Rapid va întâlni U Craiova 1948, de la ora 20 și 30 de minute.
—
În play-off a Ligii secunde, CSA Steaua a învins duminică, pe teren propriu, Unirea Slobozia cu 2-0.
Fotbaliştii echipei Steaua din 1986 au sărbătorit, alături de suporteri, cei 36 de ani trecuți de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni.
Între alții, în Ghencea s-au reunit Gavril Balint, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu.
—
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, ediția inaugurală din statul american și, totodată, a cincea etapă a Campionatului Mondial.
Pe finalul cursei, olandezul de la Red Bull a rezistat unui asalt al rivalului monegasc Charles Leclerc de la Ferrari.
Coechipier al acestuia din urmă, Carlos Sainz a completat podiumul.
Victoria lui Max Verstappen a redus la 19 puncte avansul lui Charles Leclerc în clasamentul general.
—
Britanicul Mark Cavendish a fost învingător în etapa a 3-a a Turului Italiei, ultima disputată pe teritoriul Ungariei, fiind cronometrat pe distanţa de 201 km cu timpul de 4h 56 min. 39 sec. Olandezul Mathieu van der Poel a păstrat tricoul roz al liderului la general.
—
—
Horia Colibășanu a devenit primul român care a urcat pe Kangchenjunga, al treilea vârf al Terrei, înalt de de 8.586 de metri. “A fost una dintre cele mai grele ascensiuni”, a mărturisit alpinistul.
Colegii săi de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, au renunțat din cauza unor degerături la nas.
—
Vremea va fi în general instabilă în jumătatea nordică a țării, precum și în zonele montane și submontane, unde îndeosebi după orele amiezii temporar înnorările vor fi accentuate și local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. În sudul și sud-estul teritoriului, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 16…17 grade pe litoral și în jurul a 26 de grade în Banat și sudul Olteniei.
La București, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 23… 24 de grade.
În zonele de munte, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense după-amiaza și seara. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul precedent și va avea valori apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă.
La litoral, vremea va fi în general frumoasă și relativ normală termic. Cerul va fi tempoar noros, mai ales noaptea când vor fi condiții de de ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 19 grade, iar cele minime între 9 și 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 și 18 grade.