Confidenţialitate

INFOMANIA • 9 iunie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorii au reținut 15 membri ai clanului Zoicărenilor, care furnizează droguri cu precădere în Sectorul 2 al Capitalei. Gruparea a traficat stupefiante la festivalul organizat, weekendul trecut, pe Arena Națională din București.

Suspecții au fost monitorizați în ultimele luni, în care s-au aprovizionat cu heroină și variante mai ieftine pentru dependenți, precum etonobotanicele.

Ministrul Internelor, Lucian Bode, a cerut soluții concrete pentru prevenția și combaterea traficul de droguri.

Surse judiciare spun că Poliția duce lipsă de personal specializat.

Doar 300 de agenți se ocupă de combaterea traficului de droguri, în condițiile în care flagelul a căpătat amploare în pandemie.

Între timp, poliția italiană a anunțat că a reușit cea mai mare captură de droguri de pe continent. 4 tone și jumătate de cocaină au fost interceptate.

Marfa a fost trimisă în Europa de carteluri din Columbia. Valoarea capturii se ridică la un sfert de miliard de euro.

Aproape 40 de membri ai grupării au fost arestați în mai multe țări.

Operațiunea de infiltrare a agenților a durat mai mult de un an.

Poliția Rutieră a reacționat după ce în spațiul public a apărut un clip video cu primarul general al Capitalei făcând slalom printre mașini pentru a traversa strada, Nicușor Dan purtându-și fiica pe umăr în timp ce vorbea la telefon.

Sindicatul polițiștilor Europol consideră că edilul este un exemplu negativ pentru cetățeni.

Poliția Rutieră admite că, deși fapta în sine ar fi sancționabilă, nu poate să îl amendeze pe primar pentru că fapta nu a fost constatată “prin mijloacele prevăzute de lege”, precum o cameră video omologată.

De-a lungul timpului, însă, mai mulți șoferi contravenienți au fost sancționați în baza unor filmări realizate, spre exemplu, cu telefonul mobil.

Nicușor Dan a recunoscut că a greșit, dar i-a criticat pe cei care l-au filmat în timpul liber, invocând grupuri de interese pe care le-a “deranjat”.

Curtea de Apel din Sofia a amânat pentru vineri un răspuns final față de cererea de extrădare a fugarei Elena Udrea.

Fostul ministru a fost arestat în Bulgaria, la 7 aprilie, în ziua în care a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru corupție în România.

Elena Udrea susține că nu a avut parte de un proces corect în țară.

Parlamentul a adoptat legea care le interzice să candideze la prezidenţiale persoanelor care au condamnări penale definitive.

Proiectul a picat la Senat în 2017, dar a trecut de Camera Deputaților, for decizional.

Legea așteaptă acum promulgarea. 

Taberele copiilor vor putea fi plătite cu tichetele de vacanţă ale părinţilor, au decis aleșii.

De asemenea, a fost majorată la 30 de lei valoarea maximă a unui tichet de masă.

Ministerul Apărării a anunțat că o aeronavă bimotor de mici dimensiuni, tip Beechcraft, la bordul căreia se aflau două persoane, a survolat la joasă înălțime, miercuri seară, spațiul aerian al Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei. Pilotul nu a manifestat un comportament ostil.

Cele 4 țări colaborează în ancheta incidentului.

“S-a terminat cu integritatea academică” în România, denunță jurnalista de investigații Emilia Șercan.

Curtea Constituțională a stabilit că un titlul academic de doctor mai poate fi retras dacă acesta “nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

Cu alte cuvinte, dacă la Ministerul Educației este semnat ordinul care atribuie titlul de doctor, persoana în cauză rămâne cu distincția academică, chiar dacă se dovedește că teza a fost plagiată.

Decizia CCR a fost adoptată în unanimitate, a cărei motivare este așteptată cu interes.

Fosta judecătoare Corina Michaela Jîjîie a contestat la Curtea de Apel Ploiești, în contencios administrativ, o decizie de plagiat dată tezei sale de doctorat în 2020.

Curtea Constituțională a României (CCR) tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România”, consideră jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit, de-a lungul timpului, mai multe cazuri de furt intelectual.

Opoziția a atacat la Curtea Constituţională, miercuri, legile care ar urma să majoreze salariile unor categorii de bugetari, între care demnitari aleşi sau numiţi.

Uniunea Salvați România reclamă lipsa surselor de finanțare și, totodată, încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

Deputatul USR Cristian Seidler a pus sub semnul întrebării intenția declarată a puterii de a amâna intrarea în vigoare a majorării salariale pentru demnitari. “Dacă voiau să o proroge, de ce au mai adoptat legea?”, s-a întrebat parlamentarul.

Un răspuns indirect a venit de la social-democratul Adrian Solomon. Preşedintele al comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor susține că majorările salariale pot fi văzute şi ca “un mod de a lupta împotriva corupţiei”, pentru că un funcționar bine plătit “va fi atent cu banul public”.

Adrian Solomon a ţinut să precizeze că majorarea salariilor demnitarilor a fost votată, şi în comisie, şi în plen, de toate partidele. Ulterior, “din dezbateri, s-a constatat că nu exista un acord al liderilor coaliţiei pe acest proiect.

Președintele PSD a anunţat că majorarea salariilor pentru demnitari va fi suspendată prin ordonanţă de urgenţă.a Marcel Ciolacu a punctat că însăși eliminarea acestei categorii din textul de lege ar fi făcut ca legea, care cum spuneam vizează și lefurile altor bugetari, să fie în ansamblu neconstituțională.

Fruntașul PSD insistă că sunt resurse financiare pentru restul majorărilor anunțate în ultima perioadă.

Între timp, sindicatele cer, într-o petiţie, creşterea salariului minim.

Potrivit confederației Cartel Alfa, angajaţii plătiți astfel sunt “condamnaţi la sărăcie atât în timpul perioadei active, dar şi la pensie”.

Prețul unui litru de motorină a trecut de 9 lei în București. Tariful la pompă pentru benzină se apropie de același prag psihologic, potrivit Monitorului Prețurilor.

La Europa FM, analistul Adrian Negrescu a opinat că soluția este scăderea costurilor fiscale, întrucât “60% din preț înseamnă taxe și impozite datorate statului”.

Cotațiile petrolului au crescut cu aproximativ 3%, până la maximele ultimelor 13 săptămâni. Stocurile de benzină din Statele Unite au scăzut pentru că cererea de combustibil a crescut, în pofida preţurilor ridicate.

Comisia Europeană a cerut guvernului ungar să nu mai discrimineze șoferii la pompă.

Autoritățile de la Budapesta au plafonat prețuri carburanților doar pentru șoferii care au mașinile înmatriculate în Ungaria, o decizie analizată la Bruxelles.

Parlamentul European s-a pronunţat în împotriva comercializării de maşini noi dotate cu motoare cu ardere internă începând din anul 2035.

Decizia va trebui supusă aprobării în Consiliul Uniunii Europene, unde – cel mai probabil – vor apărea obiecţii.

Eurodeputaţii au respins, în schimb, un text-cheie al reformei pieţei carbonului, trimițând la renegocieri acest pilon al luptei împotriva schimbărilor climatice.

Românii nu înghesuie să fie rezervişti voluntari în Armată.

Până acum, au fost depuse mai puțin de 500 de dosare pentru cele aproape 900 de locuri disponibile pentru toate categoriile de personal (anume ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi).

Prin urmare, Ministerul Apărării Naţionale prelungeşte, până la data de 24 iunie, campania de recrutare.

Cei interesați să îndeplinească serviciul militar în rezervă pot obţine informații de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector.

Medicul Octavian Jurma anunță că în România au fost confirmate primele 3 cazuri de infectare cu versiunea BA.5 a variantei Omicron, care este mai infecţioasă decât precedentele.

Doctorul critică relaxarea grăbită a autorităților în fața crizei de Covid.

Se dau ”aprige bătălii” la Severodoneţk, oraș-cheie pentru controlul regiunii Lugansk, unde forțele ruse și-au consolidat pozițiile.

Guvernatorul Serghii Gaidai vorbea, miercuri, despre o retragere strategică a trupelor ucrainene, pentru a permite regruparea.o

Potrivit acestuia, armata este hotărâtă să apere ”fiecare centimetru al oraşului”.

La Mariupol, cei aproape 200.000 de oameni rămași în orașul ocupat de ruși duc lipsă de hrană și medicamente, în condițiile în care a apărut un focar de holeră.

Situația epidemiologică este agravată de căldură, de lipsa apei și a canalizării, a declarat – pentru Europa FM – viceprimarul Serghei Orlov.

Într-un discurs rostit în plenul Parlamentului European, șeful legislativului ucrainean, Ruslan Stefanciuk, a reluat apelul ca țara sa să primească statutul de candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Banca Mondială a anunțat că oferă guvernului de la Kiev un ajutor în valoare de un miliard și jumătate de dolari, în condițiile în care acesta își plătește cu dificultate angajații din sectorul public. În sectorul privat, situația este și mai rea, salariile fiind tăiate de la începutul războiului la jumătate.

Organizația Națiunilor Unite insistă că invazia rusă trebuie să înceteze.

Potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a precizat că se poartă negocieri pentru exporturi securizate de alimente și îngrășăminte.

Oficialul a avertizat că mai mult de 100 de țări sunt expuse la actuala “criză a costului vieții” ca efect al războiului.

Poliția germană percheziționa, miercuri seară, casa șoferului care a intrat cu mașina în pietoni aflați pe o arteră foarte aglomerată din capitala Berlin.

O femeie a fost ucisă, iar 8 copii au fost grav răniți. Victimele sunt o profesoară și elevii săi.

Motivaţia atacatorului este necunoscută.

Mașina s-a oprit în cele din urmă într-o vitrină de magazin.

Tânărul a fost imobilizat de trecători şi, apoi, arestat de poliţişti.

În aceeași zonă a orașului, un tunisian aflat la volanul unui camion a ucis 12 participanți la târgul de Crăciun din 2016.

Alte câteva atacuri cu maşina au fost comise, în ultimii ani, în Germania.

La Washington, comisia însărcinată să ancheteze asaltul violent asupra Capitoliului începe, astăzi, audierile publice în Camera Reprezentanţilor.

La 6 ianuarie 2021, susținători ai republicanului Donald Trump au invadat clădirea Congresului sub pretextul că alegerile preziențiale câștigate de democratul Joe Biden ar fi fost fraudate.

5 persoane au murit în această insurecție, un episod rușinos pentru democrația americană.

Preşedintele comisiei, congresmanul democrat Benny Thomson, a adunat peste o mie de declarații.

În timpul audierilor din spatele uşilor închise din comisie, martorii au descris cele întâmplate, minut cu minut, în acea zi.

Donald Trump este acuzat că a încuviințat rebeliunea partizanilor săi.

Naţionala de volei feminin s-a calificat în semifinalele Golden League.

Româncele le-au învins pe unguroaice, scor 3-0, în ultimul meci din grupe.

Semifinalele competiţiei sunt programate la 16 iunie.

În grupele Ligii Naţiunilor la fotbal, naționala Belgiei a învins selecţionata Poloniei, pe teren propriu, cu un categoric 6-1. Belgienii au revenit de la 0-1.

Tot miercuri, Ucraina a bătut Irlanda cu 1-0.

Scoția s-a impus împotriva Armeniei cu 2-0.

2-1 s-a încheiat partida Olanda – Țara Galilor.

Joi seară, cap de afiș va fi confruntarea Portugalia – Cehia, de la ora 21 și 45 de minute.

Atmosfera este tensionată la CFR Cluj. Dan Petrescu a absentat de la reunirea lotului, nemulțumit că elevii săi nu și-au primit restanțele salariale. 

Jucătorii echipei ardelene așteaptă și bonusurile de performanță, obținute după câștigarea campionatului pentru al doilea an la rând.

Portarul Ciprian Tătăruşanu va pleca în această vară de campioana Italiei, AC Milan, pentru care a evoluat în ultimele două sezoane.

Cele două părţi s-ar fi înţeles pentru o despărţire amiabilă, potrivit presei din Peninsulă.

Se speculează că Ciprian Tătăruşanu se va întoarce în Liga 1, la FCSB, clubul care l-a lansat în “fotbalul mare”.

Federaţia de Handbal a amendat-o cu o mie de lei pe Cristina Neagu pentru declaraţiile tendenţioase făcute în presă după meciul formaţiei sale, CSM Bucureşti, cu HC Zalău.

Sportiva a insinuat că echipa antrenată de Gheorghe Tadici nu și-a apărat corect șansele în fața Rapidului, iar astfel CSM București a ratat titlul.

Actorul Victor Rebengiuc a anunţat că își pregătește retragea din activitate.

Rolul din spectacolul “Tatăl”, pus în scenă în această vară la Teatrul Bulandra din Capitală, va fi ultimul din carieră.

În vârstă de aproape 90 de ani, maestrul Victor Rebengiuc joacă de aproape 7 decenii.

De-a lungul timpului, actorul a primit numeroase premii și distincții, între care decoraţia „Nihil Sine Deo” din partea regelui Mihai I.

România participă la Salone Internazionale del Mobile, cel mai important târg european din sectorul mobilei și al amenajărilor interioare. Evenimentul s-a reluat după o pauză de 2 ani, cauzată de pandemie.

Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după orele amiezii, local în jumătatea de vest; în special în zonele montane, iar seara în sud-vestul teritoriului ploile vor avea caracter torențial și vor fi condiții de grindină și vijelii. Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi posibile pe arii restrânse și în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, în sudul Banatului și, local și temporar, în regiunile sudice, dar cu precădere asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 31 de grade, cu cele mai mici valori pe litoral și în deltă.

La București, vremea se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, iar trecător, mai ales spre seară, vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade.

În zonele de munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, după orele amiezii, local în masivele vestice și sud-vestice și pe alocuri în restul zonei montane. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi condiții de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe creste, dar și asociat averselor. Regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior.

Pe litoral, vremea se va menține ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și trecător vor fi averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade, iar cele minime vor fi de 16….17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 20 și 22 de grade.