Traficul rutier este restricționat în Capitală, joi dimineață, la Pasajul Sălăjan, între Șoseaua Vitan Bârzești și Splaiul Unirii. Din primele informații, mai multe mașini au fost implicate într-un accident în lanț din cauza carosabilului alunecos. Nu sunt victime.
—
—
Salvamontiştii hunedoareni au avertizat că riscul de avalanşă a sporit în masivele Retezat şi Parâng. La peste 1.800 de metri altitudine, s-a depus un strat nou de zăpadă, gros de aproape 30 de centimetri. Turiştii trebuie să fie echipaţi corespunzător pentru drumeții de iarnă şi să informeze echipajele salvamont din zonă despre intenţia de a pleca pe un traseu.
—
Starea de alertă sanitară se prelungește, de joi, cu 30 de zile. Guvernul a aprobat, totodată, măsurile de relaxare a restricțiilor, precum eliminarea interdicției de circulație pe timp de noapte pentru nevaccinați.
În spații deschise, masca rămâne obligatorie doar în zonele deschise aglomerate. Magazinele se închid la ora 22.00.
În locurile unde accesul era permis doar cu certificat sanitar vor fi acceptate și persoanele cu teste Covid recente, al căror rezultat este negativ.
De Crăciun și Revelion, restaurantele pot rămâne deschise peste noapte, la jumătate din capacitate. La petrecerile de stradă, purtarea măștii va fi obligatorie.
Propunând populației “un parteneriat”, ministrul Sănătății vrea o relaxare cu respectarea riguroasă a regulilor. Eventuala încălcarea a acestora va atrage amenzi, a punctat Alexandru Rafila.
Autoritățile sanitare au anunțat, miercuri, 1.300 de noi infecții, la 43.000 de teste efectuate, și 86 de decese asociate Covid. Nivelul este similar celui din luna septembrie. Puțin peste 800 pacienți la Terapie intensivă, un număr în continuă scădere.
Raportarea de miercuri a mai inclus aproape 8.700 de persoane nou vaccinate, cele mai multe cu serul Johnson&Johnson.
Ministerul Educației a notificat Ministerul Sănătății despre insuficiența testelor de salivă în școli, ceea ce va face imposibilă continuarea procesului săptămâna viitoare. Comentând numărul mare de teste fals pozitive la elevi, ministrul Alexandru Rafila a opinat că părinții nu știu să le folosească.
Experții în sănătate publică estimează că, luna viitoare, România se va confrunta cu un al 5-lea val al pandemiei, cauzat de varianta Omicron.
Din 20 decembrie, ar urma să fie introdus formularul de localizare a turiștilor, o măsură suplimentară menită care să faciliteze anchetele epidemiologice.
Șeful Sănătății a mai anunțat că are în lucru un draft al legii prin care certificatul sanitar va fi impus la locul de muncă. Documentul ar urma să devină obligatoriu doar în perioadele cu incidența Covid ridicată la nivel național. Testele cu rezultat negativ ar urma să fie incluse în certificat, alături de vaccinare și de trecerea prin boală.
Epidemiologul Octavian Jurma consideră că relaxările de sărbători sunt justificate doar de ieşirea din valul Delta, dar nu și de iminenţa valulul Omicron, care va veni la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit medicului, cele mai periculoase, din punct de vedere epidemiologic, vor fi petrecerile de Revelion.
—
În contextul răspândirii variantei Omicron, Anglia reintroduce restricții. De vineri, masca de protecție va fi obligatorie în teatre sau cinematografe. De săptămâna viitoare, accesul în cluburi sau săli de spectacole se va face doar pe baza certificatului sanitar.
—
Programat în februarie, Balul Operei de Stat din Viena a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus. Tradiționalul eveniment de gală reunea, de obicei, aproape 7.000 de invitați. Austria se pregăteşte să iasă progresiv, începând de duminică, dintr-un lockdown naţional.
—
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii consideră că apariţia şi răspândirea Omicron ar putea avea un impact major asupra pandemiei. Tedros Ghebreyesus a cerut tuturor guvernelor să accelereze campaniile de vaccinare. “Dacă ţările aşteaptă până când spitalele încep să se umple, va fi prea târziu. Nu aşteptaţi! Acţionaţi acum!”, a insistat directorul general OMS.
—
Introducerea certificatului doar unul dintre subiectele dezbătute intens, în această perioadă, în coaliția de guvernare de la București.
Spre exemplu, PNL respinge taxa de solidaritate, propusă de PSD și UDMR pentru firme cu cifre de afaceri care depășesc 100 de milioane de euro anual.
Liderul liberalilor, Florin Cîțu, a amintit că aceste companii au contribuit în avans la buget, când “economia a fost închisă” de pandemie. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a ținut să precizeze că, potrivit programului de guvernare asumat, nu vor fi introduse taxe noi pe finalul acestui an.
Executivul trebuie să găsească, totuși, finanțare pentru majorările de salarii, pensii și alocații promise, cu un impact bugetar de 13 miliarde de lei.
În prima zi a săptămânii viitoare, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ar urma să prezinte o primă variantă a proiectului de buget pe anul viitor.
Construcţia bugetului pentru anul viitor va reprezenta “un test foarte sever”, consideră Consiliul Fiscal. Actualul guvern de coaliție are de gestionat criza sanitară, şocul preţurilor la energie și efecte ale tensiunilor pe pieţele internaţionale. Menținerea deficitului bugetar pentru anul în curs la nivelul ţintit de 7,13% din PIB pare fezabilă, în condiţiile în care creşterea peste aşteptări a necesarului de cheltuieli curente este acoperită prin diminuarea investițiilor.
Între timp, în coaliție s-a stabilit ca, în județele unde un partid are șefia Consiliului Judeţean, aceeași formațiune să dea și prefectul. La București, fotoliul va reveni PSD.
—
Procurorii suspectează că o grupare infracțională a reușit să își subordoneze instituţii publice din județul Caraș Severin, prin şantajarea șefilor acestora. Anchetatorii au descins, miercuri, la mai multe adrese. Potrivit rechizitoriului, gruparea a avut acces la banii publici şi, implicit, la împărţirea acestora.
Printre instituțiile astfel controlate se află Direcţia de Drumuri și Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Câteva firme au primit contracte cu dedicație și au executat lucrări, parțial sau fictiv, la preţurile maxime, fără expertiză sau dotări necesare. 4 suspecți au fost duși la audieri.
—
A fost prins bărbatul care a evadat, în urmă cu două săptămâni, dintr-un punct de lucru al penitenciarul Găești (Dâmbovița). Fugarul se afla pe raza orașului ialomițean Căzănești.
—
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov și 3 subalterni ai lui Gavrilă George au fost reținuți. Procurorii anticorupție îi acuză că au primit mită pentru atribuirea cu dedicație a unui contract de lucrări publice către o firmă.
—
România a cerut Greciei să îl extrădeze pe afaceristul Beny Steinmetz, reținut pe aeroportul din Atena în baza unui mandat european de arestare. Fugarul are de executat o sentință de 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. Implicat și el în necurata afacere, Paul al României a reuşit să fugă din România înainte de pronunţarea sentinţei de peste 3 ani de detenție, fiind deocamdată de negăsit.
—
Direcția Anticorupție l-a trimis în judecată pe directorul Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni. Procurorii susțin că medicul Irinel Popescu a vrut să le dea unor angajați ai DNA o șpagă de 100.000 de euro, pentru a scăpa de un alt dosar penal. Doctorul respinge acuzația.
—
Procurorii prahoveni care cercetează furtul a mii de voturi din arhiva Judecătoriei Mizil, după alegerile locale de anul trecut, au stabilit că buletinele au fost sustrase şi apoi, cel mai probabil, arse. Potrivit rechizitoriului, cel care a pus la care furtul ar fi fost chiar primarul comunei Ciorani, liberalul Marin Voicu, care aflase că sufragiile sunt renumărate după ce rezultatul a fost contestat.
—
Poliţia Locală din Râmnicu Vâlcea a amendat o firmă al cărei angajat a fost filmat în timp ce golea un tomberon cu gunoi pe jos, lângă un punct de colectare a deşeurilor. Momentul a fost filmat, iar imaginile au ajuns pe internet.
—
Ministrul Mediului este nemulțumit că, în România, se înmatriculează mai multe maşini second hand decât unele noi. Potrivit lui Tanczos Barna, anumite taxe pentru vehiculele vechi şi foarte poluatoare ar putea fi majorate.
—
Inflația a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani în România și Cehia, și la maximul ultimilor două decenii în Polonia, scrie agenția Reuters într-o analiză. În Europa Centrală și de Est, prețurile produselor de bază înregistrează cea mai mare creștere din ultimii 10 ani, de aproximativ 7%.
—
Salvamontiştii din Braşov au intervenit, miercuri seară, pentru a prelua din pădurea de lângă cartierul Noua o tânără cu tendinţe de automutilare. După ce s-a tăiat pe abdomen şi membre, fata a cerut ajutor, fiind predată unui echipaj SMURD.
—
Pompierii arădeni au lansat un apel de donare de sânge pentru tânărul lor coleg care a fost rănit în accidentul în care a murit chitaristul trupei Quo Vadis. Băiatul se 22 de ani se află în stare critică pe patul de spital.
—
Asociaţia “Dăruieşte viaţă” a lansat campania “350.000 de motive. Un Spital de Copii”. Se strâng fonduri pentru cel mai ambiţios proiect al asociaţiei, primul spital construit de la zero exclusiv din donaţii şi sponsorizări.
—
În Germania, Olaf Scholz a depus jurământul ca noul cancelar. Social-democratul o înlocuiește pe creștin-democrata Angela Merkel, al cărei mandat s-a încheiat după 16 ani.
Olaf Scholz a fost felicitat de liderii lumii, inclusiv de președintele Klaus Iohannis.
Vineri, noul cancelar german va face, la Paris, prima deplasare externă pentru a reafirma sprijinul pentru prietenia germano-franceză. Mai apoi, el va fi așteptat la Bruxelles.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că intenţionează să colaboreze cu Olaf Scholz “pentru o Europă puternică”.
Cancelarul a declarat că vor exista consecinţe dacă graniţele Ucrainei vor fi încălcate de Rusia, şi a precizat că se depun eforturi diplomatice pentru a se evita un asemenea scenariu.
Germania controlează deschiderea robinetului pentru gazoductul North Stream 2, prin care Rusia vrea să exporte gaz spre Europa occidentală, ocolind Ucraina.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron plănuiește dialoguri cu omologii săi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi rus, Vladimir Putin, în vederea unei dezescaladări a tensiunilor.
Statele Unite ale Americii reproşează Rusiei că pregătește o operaţiune militară în Ucraina. Un scenariu resprins de Kremlin.
În videoconferința președinților de săptămâna aceasta, Joe Biden l-a amenințat pe Vladimir Putin cu ”sancţiuni [economice – n. red] puternice” în cazul în care temerile sale se confirmă.
Trimiterea de militari americani în Ucraina nu este o opțiune, a adăugat liderul de la Casa Albă.
—
După model american, Canada și Marea Britanie vor boicota diplomatic Jocurile olimpice de iarnă de la Beijing. Ottawa și Londra denunță repetatele încălcări ale drepturilor minorităților etnice de către regimul chinez. Cel puțin un milion de uiguri sunt încarcerați în lagăre de concentrare din provincia Xinjiang. Jocurile Olimpice de iarnă vor debuta la 4 februarie.
—
FC Barcelona a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal, după ce a fost învinsă de Bayern cu 3-0, joi seară, la Munchen, într-un meci arbitrat de românul Ovidiu Haţegan. Bayern a încheiat această fază a competiției cu punctaj maxim, la fel ca Liverpool şi Ajax. Catalanii vor continua în Europa League. În schimb, Benfica a reuşit calificarea în optimi, după 2-0 acasă cu Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu.
—
Internaţionalul german Thomas Müller a marcat al 50-lea său gol în Liga Campionilor.
—
Adrian Mutu rămâne marele favorit pentru a prelua banca echipei naționale de fotbal. Discuțiile dintre Federației și Dan Petrescu s-au blocat. Patronul CFR Cluj nu i-a permis acestuia să plece din Gruia. La momentul actual, Adrian Mutu este liber de contract. În trecut, cel alintat “Briliantul” a mai antrenat pe FC Voluntari și FC U Craiova și a fost selecționer al naționalei de tineret (U21).
—
Producţia de filme cu tematică de Crăciun a atins un nivel record anul acesta, cu mai mult de 200 de lungmetraje şi filme de televiziune listate de Internet Movie Database (IMDb) pentru lansare. Numărul este dublu faţă de 2016 şi de patru ori mai mare faţă de 2011.
—
Manuscrisul poveştii „Micul Prinţ”, opera aviatorului și scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, va expus pentru prima dată, în februarie, la Paris. Scrisă în 1942, cartea – care descrie aventurile de pe diverse planete ale unui băiat aparent naiv, dar filosof – este unul dintre cele mai mari succese din istoria literaturii mondiale.
—
Vremea se va încălzi, iar valorile termice vor depăși mediile climatologice specifice datei. Excepție va face Moldova, unde vremea va fi rece și predominant închisă. În jumătatea de vest a teritoriului, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat, pe arii restrânse va ploua, iar în zona montană aferentă precipitațiile vor fi mixte. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și doar izolat vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului și în Carpații Meridionali, în special la altitudini mari, unde la rafală se vor depăși viteze de 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar zăpada spulberată. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 11 grade. Dimineața, în zonele joase de relief, pe alocuri, se va semnala ceață.
La București, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, iar dimineața va fi posibilă nebulozitate joasă stratiformă sau ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.
În Carpații Occidentali și în vestul celor Meridionali cerul se va înnora treptat, iar aria precipitațiilor mixte va fi în extindere. În restul masivelor cerul va fi variabil, cu înnorări și precipitații, pe alocuri, în a doua parte a intervalului. Mai ales noaptea, pe creste vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special la altitudini mari în Carpații Meridionali, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. Valorile termice vor fi în creștere.