Confidenţialitate

INFOMANIA • 8 noiembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vremea neobișnuit de caldă afectează culturile de grâu, orz, ovăz și rapiță, susțin fermierii. Unele plante au intrat prea repede în vegetație.

Dăunători care, în mod normal, dispăreau în această perioadă rămân activi. În vestul țării, unii pomi fructiferi au început să înflorească.

Potrivit climatologilor, asemenea episoade, care s-au repetat în ultimii ani, demonstrează că încălzirea globală se accelerează.

Aflat la summitul mondial pentru climă din stațiunea egipteană Sharm El-Sheikh, luni, președintele Klaus Iohannis a invocat exemplul propriei țări, amintind că România s-a confruntat anul acesta cu o secetă severă cu implicaţii negative asupra resurselor de apă, a producţiei agricole şi de electricitate.

Potrivit șeful statului, eforturile de adaptare sunt cruciale.

“Cei mai puternici aliaţi pe care îi avem în lupta împotriva schimbărilor climatice sunt cetăţenii noştri şi trebuie să îi pregătim şi să le dăm putere pentru a face faţă acestei lupte”, a subliniat Klaus Iohannis.

În opinia sa, “vremurile pe care le trăim sunt cele mai dificile în decursul unei generaţii”.

Cu toate acestea, războiul din Ucraina și implicațiile sale globale, precum insecuritate energetică, penurie alimentară şi instabilitate economică, “nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice. Dimpotrivă, limitarea acestra este esenţială pentru protejarea bunăstării generaţiilor prezente şi cele viitoare”, a mai afirmat preşedintele.

În termeni mult mai duri, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a avertizat că “ne aflăm pe o autostradă spre iadul climatic, cu piciorul pe accelerație. Omenirea cooperează sau piere”, având de ales între ”solidaritate” în lupta împotriva modificărilor climatice şi ”o sinucidere colectivă”, consideră Antonio Guterres.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că valurile de caniculă din acest an au ucis peste 15.000 de persoane în Europa.

În Statele Unite, democrații și republicanii se confruntă, marți, în așa-numitele alegeri la jumătate de termen.

Peste 40 de milioane de americani au votat anticipat sau prin corespondență.

Scrutinul va stabili controlul în Congres, fiind considerat un referendum pentru locatarul Casei Albe după doi ani de mandat. În ultimii 160 de ani, partidul preşedintelui în funcție a scăpat rar de o sancţiune la urne.

Ca la fiecare doi ani, toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor sunt puse în joc. La Senat, care numără 100 de membri aleşi, mai mult de o treime din mandate vor fi reînnoite (35 de fotolii). De asemenea, americanii vor alege o parte din guvernatori şi o serie întreagă de aleşi locali.

Președintele Joe Biden îi imploră pe americani să îi încredinţeze majorităţi suficiente pentru a ocoli regulile parlamentare, care în prezent îl împiedică să legalizeze avortul la nivel naţional sau să interzică puştile de asalt.

Foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton au susținut tabăra democrată.

De cealaltă parte, republicanii promit să ducă o luptă acerbă împotriva inflaţiei şi a crizei opiaceelor. Alegerile vor fi, de altfel, un test și pentru fostul președinte Donald Trump, care vrea să candideze din nou în 2024.

Miliardarul s-a implicat intens în actuala campanie, participând la mitinguri în toată ţara în care a vorbit în termeni apocaliptici despre viitorul politic al Americii.

Nou proprietar al rețelei Twitter, Elon Musk a îndemnat electoratul să echilibreze raportul de forțe politice.

“Puterea împărtăşită temperează cele mai grave excese ale ambelor partide, de aceea recomand să votaţi pentru un Congres republican, având în vedere că preşedinţia este democrată”, a transmis antreprenorul printr-un mesaj online.

Apropiat al Kremlinului, patronul grupării paramilitare private ruse Wagner a recunoscut amestecuri în alegerile americane. “Am făcut-o în trecut şi continuăm să o facem. Cu precauţie, precizie, în mod chirurgical, într-un mod care ne este caracteristic”, a declarat Evgheni Prigojin într-un interviu.

Miliardarul este vizat de sancţiuni americane şi europene.

Evgheni Prigojin ar fi creat o ”fermă de troli” – profiluri false pe reţele de socializare – cu scopul de a încerca să-i influenţeze pe alegători din alte țări, prin denigrarea candidaţilor sau postând informaţii false.

În trecut foarte discret, afaceristul se afirmă tot mai mult ca o figură publică în Rusia, având numeroase apariţii în care a susţinut ofensiva Moscovei în Ucraina.

La București, într-o întâlnire avută cu ambasadorul ucrainean Ihor Prokopciuk, premierul Nicolae Ciucă a reafirmat că Bucureștiul va continua să fie alături de administrația de la Kiev pe drumul spre pace, libertate şi reconstrucţie.

Ucraina a salutat primirea unor sisteme de apărare antiaeriană moderne de tip NASAMS şi Aspide din SUA, Spania şi Norvegia, cu ajutorul cărora va contracara atacurile asupra infrastructurii sale energetice.

Mai multe regiuni din Ucraina se confruntă cu pene de electricitate.

Analiza unor imagini satelitare, realizată de experți pentru BBC, indică faptul că mai mult de 1.500 de noi morminte au fost săpate într-o zonă de gropi comune din apropierea oraşului ucrainean Mariupol. În urma unei ample campanii de bombardamente, Rusia a preluat controlul asupra acestui port în primele etape ale războiului.

Martori şi oficiali ucraineni au susţinut că mai multe mii de oameni au fost îngropaţi la Starii Krim, iar gropile comune din zonă au devenit tot mai mari din primăvară până în prezent.

Armenia şi Azerbaidjanul s-a acuzat reciproc, luni, de noi bombardamente la frontieră, în timp ce șefii diplomațiilor celor două țări din Caucaz se îndreptau spre Washington pentru negocieri menite să pună capăt unui conflict soldat cu sute de morţi în ultimele luni.

Rusia suspectează Statele Unite că vrea să îi reducă din influență în Caucaz în timp ce este ocupată cu luptele din Ucraina.

Confruntări armate cu loc cu regularitate la frontiera azero-armeană.

Acest conflict armat este legat de dispute teritoriale, care au în centru enclava separatsită azeră Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă locuită majoritar de armeni, care s-a despărţit prin secesiune de Azerbaidjan la începutul anilor ’90, cu ajutorul Erevanului.

Un prim război s-a soldat atunci cu peste 30.000 de morţi.

După ostilitățile din 2020, oprit printr-un armistiţiu mediat de Moscova, Armenia şi Azerbaidjanul poartă negocieri dificile de pace, cu mai multe iniţiative paralele.

Angajaţii Dacia se pregătesc de proteste. Aproape 5.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi, joi, la un miting faţă de ceea ce numesc “nerespectarea promisiunilor guvernamentale privind modificarea legislaţiei muncii”.

De asemenea, Blocul Național Sindical susține că România este pe ultimul loc în Europa la numărul de contracte colective de muncă încheiate. Mai puțin de 2 milioane de angajaţi sunt acoperiţi de astfel de documente. Sindicaliştii insistă că trebuie adoptată noua Lege a dialogului social.

Femeia care a încercat să se angajeze în funcţia de auditor public la Curtea de Conturi folosind o diplomă de licenţă falsă a fost reţinută luni, au precizat surse judiciare pentru Agerpres.

În baza aceluiași act, suspecta a lucrat anterior la Protecția Copilului.

Primarul Sectorului 1 va depune plângere penală împotriva inspectorului de la Agenția de Integritate, care o acuză de conflict de interese administrativ şi incompatibilitate. Potrivit ANI, Clotilde Armand s-a numit manager al unui proiect anticorupție cu fonduri europene, care i-a adus venituri suplimentare.

Agenția a sesizat Parchetul.

Totodată, PSD consideră că USR are obligaţia morală de a revoca edilul din partid până când acesta îşi va lămuri situația în instanță.

În altă ordine de idei, USR anunță că judecătorii au stabilit, pentru data de 13 decembrie, primul termen de judecată în procesul care Guvernul este acuzat că tergiversează organizarea de alegeri în Sectorul 5.

Scaunul este vacant după încarcerarea lui Cristian Popescu Piedone, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul incendiului din clubul Colectiv.

Procurorii au clasat dosarul în care fostul ministru Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită cu mercur, invocând că ar fi fost victima unui complot al “mafiei lemnului”.

Expertizele Institutului de Medicină Legală au concluzionat că social-democrata a fost doar “expusă” la mercur cu valori reduse, în urma ingerării unor alimente, așa cum sunt pește sau fructe de mare.

Un nou focar de pestă porcină a fost depistat la o fermă a companiei Smithfield din judeţul Timiş. Aproape 20.000 de animale, aflate într-un pavilion, vor fi sacrificate.

Luna trecută, într-un alt focar din județul Timiș au fost incinerate aproape 40.000 de suine.

Anchetatorii vrânceni au stabilit că tânărul care a murit la o partidă de vânătoare, în weekend, a fost împuşcat accidental de un participat.

Inițial, s-a crezut că bărbatul de 36 de ani s-a împuşcat singur în abdomen. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic.

PSD a depus un nou proiect de lege pentru continuarea lucrărilor hidrotehnice începute înainte de 2007. Senatorul Daniel Zamfir spune că inițiativa respectă Directiva europeană privind habitatele naturale și corespunde observaţiilor Curții Constituționale.

Săptămâna trecută, magistrații CCR au acceptat o sesizare a Uniunii Salvați România, care reclamase că precedentul proiect de lege pentru micro-hidrocentralele din ariile protejate nu a repectat principiul bicameralismului.

Pasajul suprateran de la Domnești de pe centura Capitalei va fi deschis la sfârșitul acestei săptămâni. Lucrările au fost reluate în vara anului 2020, după aproape doi ani de blocaje.

12 primării au semnat contracte în valoarea de aproape un miliard și jumătate de lei din Planul Național de Redresare și Reziliență.

La București, primarul general, Nicușor Dan, a anunțat semnarea primului proiect cu finanţare prin PNRR, având ca scop renovarea şi consolidarea unor corpuri de clădire ale Maternităţii Bucur.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, România a reuşit să primească aprobarea şi finanţarea pentru prima cerere de plată. “Avem deja 6,35 miliarde de euro şi suntem în plin proces de pregătire a următoarei cereri”, a precizat șeful executivului.

Educaţia pentru sănătate ar trebui să devină o disciplină permanentă în școli, consideră ministrul Sănătăţii. Potrivit lui Alexandru Rafila, ​numărul mamelor minore din România se poate reduce doar dacă acestea au acces la educație.

Un raport al Organizației Salvați Copiii a concluzionat că, la nivel national, una din trei mame minore s-a născut tot dintr-o mamă minoră, iar 8 din 10 mame sau gravide cu vârste sub 18 ani nu mai merg la școală.

Ministerul Sănătăţii a raportat 258 de noi infecții cu SARS-CoV-2, cu 78 mai multe decât în ziua precedentă. Nu a fost consemnat niciun deces asociate Covid.

La Sibiu, Muzeul Brukenthal a înlocuit becurile din toate spaţiile de vizitare cu unele economice/led. Instituția de cultură plănuiește să schimbe întrerupătoarele clasice cu senzori, a precizat Alexandru Chituţă, managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal.

Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia (6 WTA) a câştigat finala Turneului Campioanelor, învingând-o pe bielorusa Aryna Sabalenka (7 WTA), scor 7-6 (4), 6-4.

Meciul a fost unul echilibrat. Confruntarea a durat o oră şi 42 de minute.

La Europeanul de handbal feminin, România a suferit o înfrângere usturătoare în fața Franței, care s-a impus cu 35 la 21.

În primul meci, tricolorele noastre au fost învinse de olandeze, scor 28-29.

Miercuri, de la ora 19:00, este programată confruntarea cu Macedonia de Nord.

România rămâne în cărți, totuși, pentru calificarea în grupa principală. Șansele pentru semifinale aproape nule.

FC Rapid a denunţat un comportament abuziv al jandarmilor față de suporteri la recentul derbi cu FCSB de pe Arena Națională.

Giuleștenii susțin că, înainte meciului, fanilor le-a fost încălcat dreptul la demnitate, fiind dezbrăcați, fotografiați și inventariați ca niște obiecte.

Conducerea FC Rapid a cerut intervenţia ministrului de Interne, Lucian Bode.

În ultimul meci al etapei a 17-a a Superligii, CFR Cluj a învins FCU Craiova, scor 3-1. Grație acestei victorii, CFR se apropie la un singur punct de Rapid, ocupanta locului secund în clasamentul momentului.

Ardelenii îi vor întâlni pe italienii de la Lazio în play-off-ul pentru Conference League. Elevii lui Dan Petrescu vor juca prima manșă în deplasare, la Roma, pe 16 februarie. Returul se va disputa o săptămână mai târziu.

Cu Ștefan Radu în lot, Lazio ocupă locul al treilea în clasamentul momentului din Italia, depășită doar de AC Milan și Napoli.

În Liga Europa, cel mai interesant duel din play-off-ul pentru optimi va fi cel dintre FC Barcelona și Manchester United.

Sorții au stabilit optimile Ligii Campionilor.

Liverpool va întâlni Real Madrid, într-o reeditare a finalei de anul trecut. Paris Saint-Germain va da piept cu Bayern Munchen.

RB Leipzig se va duelea cu Manchester City, iar FC Bruges cu Benfica Lisabona.

Tot în optimile Champions League, AC Milan va înfrunta Tottenham, iar Eintracht Frankfurt – Napoli.

Pentru un loc în sferturi, Borussia Dortmund (Germania) se va bate cu Chelsea (Anglia), iar Internazionale Milano cu FC Porto.

Partidele vor avea loc în perioada 14/15/21/22 februarie şi 7/8/14/15 martie 2023. Finala este programată la 10 iunie, la Istanbul.

CSA Steaua Bucureşti şi-a consolidat poziţia de lider în Liga secundă de fotbal, după ce a învins Unirea Dej cu 2-0, luni seara, în Ghencea, în ultimul meci din etapa a 13-a.

Bucureștenii s-au impus prin golurile marcate de Adrian Popa (78) şi Rareş Enceanu (89).

Suspendată din tenis pentru acuzația de dopaj, Simona Halep l-a felicitat pe danezul Holger Rune pentru triumful reușit la turneul de la Paris, unde l-a învins pe sârbul Novak Djokovic în finală.

În vârstă de 19 ani, tânărul este pregătit de francezul Patrick Mouratoglou, care este și antrenorul Simonei Halep. Jucătoarea s-a declarat mândră de acesta.

În cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor situa peste cele specifice primei decade ale lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe sau burniță, în prima parte a zilei, în zona montană și submontană și în centrul teritoriului, iar spre seară, pe alocuri, se va forma nebulozitate stratiformă în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 20 de grade. Dimineața pe arii restrânse se va semnala ceață.

În zonele de munte, regimul termic va fi caracterizat de temperaturi mai ridicate comparativ cu cele normale pentru prima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe sau burniță, mai ales în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat.

La București, valorile termice vor fi mai ridicate față de mediile multianuale ale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.