Ostilitățile dintre armata rusă și cea ucraineană au intrat, luni, în cea de-a 12-a zi.
Bombardamentele s-a intensificat duminică, după lăsarea întunericului.
Situaţia este descrisă drept critică în orașul Irpin, unde 8 civili au fost uciși. Lupte se dau și în suburbii la Kiev, Hostomel și Mykolaiv.
Un depozit de carburant a fost auncat în aer în apropiere de Harkov, potrivit Nexta TV.
Luni dimineață, armata rusă a anunțat o încetare a focului, începând cu ora 9.00, pentru a permite coridoare umanitare la Kiev, Karkov, Mariopol și Sumî.
Duminică, soldații ruși au tras, duminică, asupra ucrainenilor care manifestau împotriva invaziei în localitatea Nova Kahovka, din regiunea Herson. Potrivit martorilor, 5 persoane au fost rănite. Armata a folosit grenade asurzitoare pentru a-i dispersa pe manifestanţi, dar aceștia au rămas în stradă.
După ce aeroportul din Vinița a fost bombardat duminică, atac în care o persoană a fost ucisă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut, din nou, interzicerea zborurilor deasupra țării sale. Un apel respins de Alianța Nord-Altantică, pe motiv că astfel ar intra în război deschis cu Rusia.
O variantă luată în calcul este aceea ca unele țări NATO să ofere avioane de luptă Ucrainei. Rusia a avertizat că statele care îşi pun aerodromurile la dispoziţie ar putea fi considerate părţi în conflict.
De la începutul invaziei asupra Ucrainei, armata rusă a lansat aproximativ 600 de rachete. În schimb, convoiul de blindate rusești întins pe mai mult de 60 de kilometri de lângă capitala Kiev nu s-a mişcat în ultimele zile.
Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba, a spus că peste 20.000 de cetățeni din 52 de ţări s-au oferit deja să lupte împotriva invadatorilor ruși, înrolându-se într-o nouă Legiune internaţională. De cealaltă parte, Rusia recrutează luptători sirieni cu experienţă în războiul urban pentru a fi dislocaţi în Ucraina, au declarat oficiali americani pentru cotidianul Wall Street Journal.
Gruparea Anonymous susţine că a piratat serviciile ruseşti de streaming Wink şi Ivi şi unele posturi TV pentru a difuza imagini ale invaziei din Ucraina. Totodată, hackerii bruiază radioul armatei ruse.
Comitetul Internațional al Crucii Roșii a avertizat că oamenii au nevoie urgent de apă, mâncare și adăpost. Organizația a solicitat, totodată, garanții că poate livra în siguranță ajutoare.
Aflat la Chișinău, secretarul de stat american a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru Republica Moldova, copleşită de valul de refugiaţi din Ucraina.
Peste 230.000 de ucraineni ajuns în Moldova după declanşarea invaziei ruse, la 24 februarie, iar jumătate dintre ei au rămas în această ţară, ceea ce reprezintă 3% din populația stabilă a republicii. Atât președinta Maia Sandu, cât și premierul Natalia Gavriliţa au insistat că țara are nevoie de ajutor pentru a face faţă acestui aflux. Antony Blinken a transmis că autoritățile de la Chișinău pot conta “pe sprijinul deplin” al americanilor.
Fracturată de regiunea separatistă Transnistria, Moldova și-a oficializat, săptămâna trecută, cererea de aderare la Uniunea Europeană.
—
Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite se reunește, luni, într-o nouă ședință pe tema situației din Ucraina.
Se încearcă supunerea la vot a unei rezoluții prin care se face apel la încetarea luptelor și protejarea civililor.
Săptămâna trecută, Statele Unite ale Americii nu au susținut textul întrucât nu ar menționa clar că în Rusia este cauza crizei umanitare.
În tot acest timp, eforturile diplomatice continuă.
Într-o convorbire telefonică avută cu omologul turc Recep Erdogan duminică, președintele rus a susținut că acțiunea militară în Ucraina va fi suspendată dacă Kievul va accepta toate cererile Moscovei. Vladimir Putin vrea ca Ucraina să renunțe la tot ajutorul militar primit din alte țări.
Inflexibil, liderul de la Kremlin a atras atenția că își va atinge scopul “fie prin negociere, fie prin război”, după cum i-a transmis președintelui francez, Emmanuel Macron.
Vladimir Putin insistă că trupele sale atacă doar ținte militare, cu precizie, dar realitatea din teren îl contrazice, lovite fiind numeroase obiective civile.
Președintele ucrainean a repetat, în mai multe rânduri, că țara sa nu va ceda niciun centimetru de pământ de bunăvoie și va lupta oricât va fi nevoie împotriva invadatorilor ruși.
—
Mii de persoane au luat parte la manifestații împotriva războiului în zeci de oraşe ale Rusiei, inclusiv în capitala Moscova. Cei prezenți au contestat invazia militară asupra Ucrainei.
Activiștii pentru drepturile omului susțin că forţele de ordine au reținut, duminică, mai mult de 4.000 de demonstranți.
Începând din 24 februarie, când trupele ruse au invadat Ucraina, în Rusia au fost arestaţi aproape 10.000 de critici ai președintelui Vladimir Putin.
Încarcerat, opozantul Alexei Navalnîi le-a cerut susținătorilor săi să demonstreze în fiecare zi pentru pace.
Noi proteste față de invazia rusă au fost organizate, duminică, în mai multe orașe europene. Cei prezenți au fluturat drapele galben-albastre ale Ucrainei și au purtat pancarte pe care scria “Opriți-l pe Putin, criminalul”.
La Belgrad, sute de sârbi s-au adunat pentru a-şi exprima sprijinul pentru Ucraina, la două zile după o demonstraţie de susţinere a preşedintelui rus.
—
Grupul austriac OMV și-a anunţat retragerea din Rusia, urmând exemplul altor rivali energetici occidentali, precum Shell, British Petroleum şi Exxon Mobil.
Statele Unite şi partenerii lor europeni analizează o interzicere a importurilor de petrol, gaz și cărbune din Rusia. Germania se opune.
Preţul barilului de petrol pe piaţa Brent a depăşit pentru scurt timp, în cursul nopţii, nivelul de 139 de dolari, apropiindu-se de recordul absolut înregistrat în 2008. Ulterior, cotația a revenit spre pragul a 130 de dolari.
Tot ca reacţie la invadarea militară a Ucrainei, companiile de servicii financiare Mastercard şi Visa și-au suspendarea operaţiunile pe teritoriul Rusiei.
Platforma americană de filme și seriale Netflix s-a alăturat boicotului.
Președintele Vladimir Putin a opinat, în weekend, că sancţiunile economice impuse de Occident după invadarea Ucrainei “seamănă cu o declarație de război”.
—
Săptămâna debutează cu posibilitatea unei a treia runde de negocieri pentru un armistițiu în Ucraina, invadată de Rusia în urmă cu 12 zile.
Joia trecută, cele două părți au convenit permiterea unor coridoare umanitare, dar înțelegerea nu a fost pusă în practică la Mariupol. Ambele părți s-au acuzat reciproc pentru această situație.
Primul transport cu ajutoare sanitare de urgenţă de la Medici Fără Frontiere (MSF) a ajuns în gara din Kiev, a anunţat organizaţia umanitară internaţională. Trusele și medicamente vor fi donate spitalelor din capitala ucraineană şi altor oraşe afectate de atacuri.
Mai mult de un milion și jumătate de ucraineni au fugit din calea armelor până la acest moment, în ceea ce Organizației Națiunilor Unite numește “cea mai mare criză de refugiați din Europa după al Doilea Război Mondial”. Cei mai mulți, al căror număr este estimat la peste un milion, au ajuns în Polonia.
Preşedintele polonez a anunțat că este dispus să găzduiască refugiaţi ucraineni în camere ale reşedinţelor sale oficiale. Iniţiativa îi aparţine Primei Doamne a Poloniei, Agata Kornhauser-Duda. Pe lângă palatul prezidenţial şi palatul Belvedere din Varşovia, președintele Andrej Duda mai are la dispoziţie patru reşedinţe.
În plină invazie a armatei ruse, doi ucraineni s-au căsătorit pe front, în apropiere de Kiev. Valeri şi Lesia sunt împreună de 20 de ani, dar dar au hotărât că acum este momentul să își oficializeze relația.
—
La București, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat scoatere din rezervele de stat a unor construcţii uşoare din elemente modulate şi a unor bunuri materiale şi mijloace de cazarmament pentru refugiații ucraineni. Taberele pot fi amplasate la Bucureşti şi în judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava și Vaslui.
Chestionat despre ameninţarea nucleară, premierul Nicolae Ciucă crede că aceasta face parte din retorica Moscovei. Șeful executivului admite că stocul pastilelor de iod este insuficient. Momentan, lipseşte substanţa activă necesară pentru producţie. Pilula de iod trebuie administrată într-o fereastră cuprinsă între 2 şi 6 ore de când un eventual nor radioactiv ar ajunge deasupra României.
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică este preocupat de situația siturilor nucleare din Ucraina. Rafael Grossi a declarat că autorităţile de la Kiev au întâmpinat probleme în a contacta personalul de la centrala nucleară de la Zaporojie, aflată acum sub control rusesc după bombardamentele de săptămâna trecută. Potrivit lui, personalul ucrainean trebuie să aibă permisiunea de a munci şi de a lua decizii fără niciun fel de imixtiune. Probleme de comunicare similare se înregistrează şi la Cernobîl.
Aflat în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, președintele Klaus Iohannis a declarat că România beneficiază de garanţii de securitate şi protecţie ca niciodată în istoria sa. Potrivit lui, prezenţa militarilor NATO pe teritoriul României reprezintă expresia cea mai concretă a coeziunii şi unităţii aliate.
“Faptul că dumneavoastră sunteţi aici le va da românilor şi mai multă încredere că, indiferent de evoluţiile din perioada următoare, România beneficiază de garanţii de securitate şi de protecţie ca niciodată în istoria sa. Alături de colegii voştri, militarii români, sunteţi scutul de apărare a valorilor euroatlantice care ne unesc şi ne inspiră: democraţia, respectarea drepturilor omului şi statul de drept. Împreună, uniţi, vom apăra aceste principii şi valori”, a spus şeful statului, care le-a urat militarilor succes în activităţile de pregătire şi în misiunile pe care le vor îndeplini.
Dirijorul rus Tugan Sohiev a demisionat din funcţia de director muzical al Teatrului Balşoi din Moscova. Într-un comunicat, artistul a declarat că va fi mereu împotriva conflictelor, în orice formă a lor.
—
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, 3.000 de noi infecții cu SARS-CoV-2. Alte 30 de decese au fost asociate Covid. Întrucât situația epidemiologică se îmbunătățește, guvernul ar urma să anunțe, săptămâna aceasta, relaxări ale restricțiilor sanitare.
Pe plan global, bilanțul pandemiei de Covid se apropie de 6 milioane de decese.
—
În valoare de 33,2 milioane de lei, cel mai mare premiu din istoria jocului Joker a fost câştigat duminică, cu un bilet în valoare de 18,50 lei jucat la Bucureşti, informează Loteria Română.
—
Fugită din regiunea Odessa, Dayana Yastremska a ratat titlul la turneul de tenis de la Lyon. Jucătoarea ucraineană a fost învinsă de chinezoaica Shuai Zhang, scor 3-6, 6-3, 6-4.
În drumul spre ultimul act al competiției, Dayana Yastremska a trecut de Sorana Cîrstea în semifinale.
—
În ultima etapă a sezonului regulat al Ligii 1, FCSB a învins la limită FC Voluntari duminică seara, scor 1-0.
CFR Cluj a bătut Dinamo cu 4-1. Oaspeţii au condus cu 1-0 şi au jucat o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea lui Steliano Filip.
Chindia Târgovişte a trecut de Gaz Metan Mediaş cu 4-0.
Luni, de la ora 17 și 30 de minute, se confruntă FC Botoşani și FC Argeş. De la ora 20 și 30 de minute, se duelează Universitatea Craiova și Farul Constanţa.
—
Vremea va fi în general închisă. Temporar vor fi precipitații sub formă de ninsoare la munte și mai ales lapoviță și ninsoare în restul teritoriului. Acestea vor fi pe arii relativ extinse în est și în centru și pe suprafețe mici în celelalte regiuni. Pe alocuri se vor acumula cantități de precipiații de 5…10 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 6 grade.
La București, vremea va fi închisă. Temporar, cu precădere seara, se vor semnala precipitații mai ales sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade.
În zonele de munte, vremea va fi în general închisă și temporar va ninge. Local se vor acumula cantități de precipiații de 5…10 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile de temperatură vor fi mai coborâte față de cele din intervalul precedent.