Confidenţialitate

INFOMANIA • 7 aprilie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Se fac anchete după ce o mașină a lovit, miercuri dimineață, poarta Ambasadei Rusiei la București. Șoferul sinucigaș s-a autoincendiat după impact, murind carbonizat în vehicul.

Bărbatul era avocatul Bogdan Drăghici, preşedinte al unei organizaţii neguvernamentale care milita pentru drepturile taţilor în procesele de divorţ.

Marți, individul primise verdict de condamnare, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare pentru violarea fiicelor sale.

Șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti spune că incidentul nu poate fi catalogat drept unul terorist, întrucât nu există elemente concrete în acest sens, ci mai degrabă “circumstanțe personale”.

Potrivit procurorului Bogdan Staicu, anchetatorii examinează maşina cu care bărbatul a intrat în poarta misiunii diplomatice ruse, iar trupul carbonizat a fost dus la Institutul de Medicină Legală.

Ministerul de Externe a respins poziția Ambasadei ruse, cum că ar fi fost ținta unui atentat, întrucât oricare ar fi fost motivele şoferului, “nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influenţa unei explozii de isterie anti-rusă”.

MAE a calificat concluzia drept “pripită, complet nepotrivită şi inoportună”, subliniind că nu a fost afectată integritatea personalului Ambasadei sau clădirea acesteia.

Ministerul reamintește că, după statul invaziei militare în Ucraina, la 24 februarie, dispozitivul de pază și protecție alocat Ambasadei Federației Ruse să fie suplimentat.

Moscova a denunțat un act “monstruos”. Administrația de la Kremlin a criticat și decizia “dușmănoasă” României de a se alătura țărilor care au expulzat diplomați ruși. 10 persoane care activau în misiunea de la București au fost declarate indezirabile.

La propunerea mai multor țări occidentale, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite se reunește, joi, pentru a supune votului excluderea Rusiei din Consiliul pentru drepturile omului. Ședința va începe la ora 17.00.

Pentru excluderea Rusiei va fi necesară o majoritate de două treimi din totalul celor 193 de state membre ONU.

Sute de civili și-ar fi găsit sfârșitul sub dărâmăturile clădirilor din Borodianka, oraș situat la nord-vest de capitala Kiev, pe drumul ocupat timp de câteva săptămâni de uriașul convoi de tancuri ale Rusiei. Autoritățile ucrainene vorbesc despre un masacru chiar mai amplu decât cel de la Bucea.

Cartiere întregi cu blocuri sunt distruse complet la Borodianka.

O echipă a televiziunii americane CNN a ajuns la fața locului. Unul dintre martori a povestit că civilii au fost împușcați fără vreun motiv.

Preşedintele rus a calificat drept o „provocare grosolană şi cinică” modul în care autoritățile ucrainene prezintă situația din Bucea. Este prima reacţie a lui Vladimir Putin în acest dosar de acte de barbarie comise pe acest front de război, care au stârnit indignare la nivel internaţional.

În această săptămână, alţi oficiali ruşi au negat orice abuz comis de forţele ruse, calificând drept „falsuri” imaginile cu trupurile neînsuflețite de pe străzi.

China a făcut apel la o anchetă a crimelor din Bucea şi a îndeamnat ”toate părţile să evite acuzaţiile nefondate” înainte ca ”circumstanţele relevante să fie verificate şi stabilite”.

Distanțându-se de Rusia, India a condamnat uciderea civililor din Bucea şi a cerut o anchetă internaţională.

Papa Francisc a condamnat masacrul de la Bucea. În cadrul audienței săptămânale de la Vatican, capul Biserii Catolice s-a rugat pentru pace alături de un grup de copii fugiți din calea războiului. Suveranul Pontif a ținut în mâini și a sarutat un steag depre care a spus că provine din zona martirizată.

În orașul sudic Mariupol, asediat de peste 40 de zile, armata rusă este acuzată că încearcă să șteargă urmele crimelor, cu ajutorul unui crematoriu mobil.
Primarul din acest port devastat de bombardamente estimează că zeci de mii de cadavre ar fi fost incinerate de invadatori.

Oraşul a devenit “noul Auschwitz”, a spus Vadim Boicenko. Edilul a mai dezvăluit că aproape 50 de persoane au ars de vii în atacul lansat de ruşi, luna trecută, asupra unui spital din Mariupol.

Poliţia din regiunea ucraineană Luhansk susține că invadatorii ruşi au deschis focul asupra unui centru de distribuire a ajutoarelor umanitare din Severodoneţk, rănind 5 localnici. În momentul atacului, victimele stăteau la coadă pentru a primi ajutor umanitar.

Autorităţile locale au deschis o anchetă pentru încălcarea legilor războiului.

SUA sporesc presiunea economică asupra regimului condus de Vladimir Putin. Administrația de la Washington a anunțat noi sancțiuni care vizează instituţiile financiare, dar şi persoane, inclusiv fiicele liderului de la Kremlin.

Totodată, cetățenii americani nu mai au voie să investească în Rusia.

La rândul său, Marea Britanie a anunțat că nu mai cumpără petrol, cărbune, fier și oțel din Rusia.

Președintele Consiliului European a avertizat că, mai devreme sau mai târziu, blocul comunitar va fi nevoit să renunțe la gazul și petrolul rusești.
“Europa nu mai poate rămâne naivă”, a spus Charles Michel.

“De la începutul războiului, am ajutat Ucraina cu un miliard de euro și i-am plătit lui Putin 35 de miliarde de euro pentru combustibili. Faceți dumneavoastră comparația!”, a opinat și șeful diplomației europene. Josep Borrell a atras atenția că Europa trebuie să fie atentă la noua alianță a autocraților de pe continent, fără să numească vreun lider.

La rândul său, șefa Comisiei Europene a precizat că ar putea urma noi sancțiuni pentru Moscova. Ursula von der Leyen a invitat, totodată, cetățenii și firmele din Uniunea să doneze bani pentru refugiații ucraineni sâmbătă, când la Varșovia, capitala Poloniei, zeci de celebrități vor participa la un eveniment caritabil. Cântăreața americană Madonna, trupa irlandeză U2 și numeroși sportivi și-au confirmat prezența.

Australia interzice, de joi, exporturile de vin, trufe, perle, caviar şi cai pursânge în Rusia. De asemenea, pe lista neagră sunt electronicele și blănurile.

Cotațiile petrolului au scăzut după ce Agenția Internațională pentru Energie a anunțat eliberarea a 120 de milioane de barili din rezervele țărilor membre. Prețul  țițeiului european a coborât sub 102 dolari pe baril, iar cel american – sub 97 de dolari.

Guvernul a decis, miercuri, ca angajații firmelor afectate de războiul din Ucraina și de sancțiunile impuse Rusiei să poată beneficia de șomaj tehnic până la sfârșitul anului, urmând să beneficieze de 75% din salariu. Acțiunile sindicale de stradă vor continua. Sindicaliștii din metalurgie ar urma să protesteze joi.

Mii de sindicaliști au protestat în fața Guvernului, cerând atenuarea scumpirilor și compensarea facturilor. Ministrul Muncii a declarat că, săptămâna viitoare, vor fi adoptate măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile. Marius Budăi a fost huiduit de manifestanți.

Protestatarii au mărșăluit, apoi, spre Parlament.

După cum era de așteptat, premierul Nicolae Ciucă și-a anunţat candidatura pentru șefia Partidului Național Liberal. Postul este vacant, din weekend, după demisia lui Florin Cîțu, constrâns să facă un pas în spate după ce a rămas fără sprijinul politic al filialelor din teritoriu.

Cel mai probabil, Nicolae Ciucă nu va avea contradandidat la congresul de duminică, beneficiind și de o derogare din partea colegilor, întrucât nu are 5 ani de activitate în PNL, o condiție până acum pentru a deveni șef al partidului.

Imaginea sa de general în rezervă a fost șifonată, la începutul anului, de scandalul pasajelor suspectate de plagiat din teza sa de doctorat.

Audiată în legislativ miercuri, jurnalista de investigații Emilia Șercan – cea care a dezvăluit situația lucrării lui Nicolae Ciucă – a cerut controale la nivel înalt după actul de intimidare orchestrat împotriva adresa sa.

Poliția a deschis un dosar penal pentru amenințare.

Liana Ganea, de la organizația neguvernamentală Active Watch, a cerut ca dreptul ziariștilor la liberă exprimare să fie respectat în România.

Din solidaritate cu Florin Cîțu, care a fost silit să renunțe la șefia Partidului Național Liberal, Dan Vîlceanu şi-a dat demisia din postul de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene. În opinia sa, nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale. Dan Vîlceanu este președinte al filialelei PNL Gorj.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a fost condamnat de Tribunalul Bacău, miercuri, la 8 ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

În 2013, pe când era deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, Ionel Arsene a primit 100.000 euro pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate într-un dosar în care era vizat persoana care l-a denunțat ulterior.

Verdictul instanţei nu este definitiv.

Guvernul a adoptat ordonanța prin care persoanele care incendiază sau îngroapă deșeuri riscă între 3 – 5 ani de închisoare.

De asemenea, se introduc amenzi cuprinse de până la 20.000 de lei pentru cei care abandonează deșeuri la întâmplare.

Incendierea terenurilor fără aprobare se va sancţiona cu sume de până la 15.000 de lei pentru persoanele fizice şi de până la 100.000 de lei în cazul celor juridice.

Se face anchetă la filiala brașoveană a Registrului Auto Român.

Procurorii au bănuieli că, în schimbul unor sume de bani, angajații instituției au închis ochii la nereguli descoperite în timpul verificărilor efectuate la zeci de vehicule înmatriculate în judeţul Prahova.

O femeie a reușit să păcălească mai mult de 20 de persoane care voiau un loc de muncă în cadrul Direcției de Protecție a Copilului Dolj. Judecată pentru înșelăciune și trafic de influență, suspecta a încasat de la victime șpăgi de zeci de mii de euro.

La Cluj-Napoca, un poliţist a fost prins în timp ce fura dintr-un magazin, pe când purta uniforma de serviciu.

Agentul, care a sustras un minicompresor pe care l-a ascuns sub caschetă, a fost reţinut pentru 24 de ore. Presa locală scrie că polițistul ar fi recidivist.

La București, viceprimarul Horia Tomescu l-a demis pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan”.

Numeroase deficiențe sanitare au fost descoperite în bucătăria unității la un control efectuat de Protecţia Consumatorilor.

O grupare de români este acuzată că administra mai multe pagini online prin care se puteau comanda asasinate la distanță. Site-urile puteau fi accesate numai pe dark web, o interfață ascunsă a internetului, unde platformele sunt criptate.

La solicitarea autorităților americane, mascații au descins la mai multe adrese din județele Gorj și Hunedoara, fiind confiscate calculatoare, telefoane și bani. Cinci suspecți și patru martori au fost duși la audieri.

Hypermaketul Metro retrage de la vânzare un lot de mandarine la care s-a descoperit conţinut depăşit de pesticide.

La rândul său, Auchan a opri de la comercializare mai multe produse Kinder despre care se crede că sunt contaminate cu Salmonella.

Mai mult de o mie de blocuri din sectoarele bucureștene 4 și 5 nu au apă caldă până duminică, Se efectuează reparații pe Magistrala Berceni, în zona Târgului Vitan.

Vor fi înlocuiți aproximativ 100 de metri de conductă, potrivit Termoenergetica.

Bilanțul epidemiologic a scăzut până la 2.300 de noi infecții cu SARS-CoV-2. Alte 18 decese au fost asociate Covid în România. Peste 300 de pacienți sunt la Terapie Intensivă.

Din 20 aprilie, Spania va renunţa la masca sanitară în spaţiile închise. Excepţie vor face în continuare mijloacele de transport în comun, spitalele şi centrele de îngrijire a vârstnicilor.

La mai puţin de un an de la formare, coaliţia premierului israelian Naftali Bennett a pierdut majoritatea în Parlament. Un deputat de dreapta a trecut în băncile opoziției, un gest salutat de fostul premier Benjamin Netanyahu.

În prezent, cele două tabere adverse au câte 60 de mandate fiecare în legislativul de la Ierusalim.

Ultra-naționalistul rus Vladimir Jirinovski, cunoscut pentru retorica agresivă față de țările ex-comuniste, a murit la vârsta de 77 de ani.

În 2020, după alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova,  el a amenințat cu o „baie de sânge” dacă autorităţile de la Chișinău vor încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria.

Universitatea Politehnica din Bucureşti găzduiește de joi, timp de 3 zile, PoliFest, cel mai mare eveniment dedicat tinerilor pasionaţi de tehnologie.

Studenţi şi liceeni vor putea să se informeze în detaliu atât din perspectiva educaţională, cât şi în ceea ce priveşte opţiunile de dezvoltare a unei cariere pe care le vor prezenta cele peste 100 de companii de top participante.

Trei echipe vor reprezenta România la Campionatul Mondial de robotică din Statele Unite.

Etapa națională de selecție s-a desfășurat, în această săptămână, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

În premieră, cercetătorii britanici anunță că microparticule de plastic au fost descoperite în plămânii umani.

Cercetarea s-a bazat pe probe de ţesut, prelevate în timpul unor operaţii de la 13 pacienți. Microplastic s-a descoperit în plămânii a 11 dintre aceștia.

De curând, experții au anunțat că partide de microplastic au fost detectate în sângele uman pentru prima dată, demonstrând că acestea pot călători în corp şi se pot depozita în organe.

În sferturile Ligii Campionilor, Vilarreal a reușit o nouă surpriză, învingând Bayern Munchen cu 1-0. Real Madrid a bătut Chelsea Londra cu 3-1, făcând un pas mare spre semifinalele competiției.

Returul celor două dueluri se va disputa săptămâna viitoare.

Triplă campioană olimpică, gimnasta Cătălina Ponor a comentat anunțul că va fi inclusă în Gymnastics Hall of Fame, galeria marilor sportivi care au marcat istoria acestui sport. “O onoare pentru mine! Un alt vis care a devenit realitate!”, a transmis aceasta.

Ceremonia va avea loc la 4 iunie, la Oklahoma City.

Irina Begu (66 WTA) s-a calificat în turul al treilea al turneului fe tenis de la Charleston. Românca a trecut de australianca Ajla Tomljanovic (39 WTA), cu un categoric 6-2, 6-3.

Irina Bara și partenera sa georgiană Ekaterine Gorgodze s-au calificat în sferturile de dublu ale turneului de la Bogota, trecând de perechea rusă Kamila Rahimova/Iana Sizikova, scor 3-6, 6-4, 10-7.  În faza următoare, adversare vor fi Astra Sharma și Aldila Sutjiadi (Australia/Indonezia).

Săptămâna trecută, Bara și Gorgodze au triumfat la Marbella Open.

Tenismenul francez de tenis Jo-Wifried Tsonga şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. În vârstă de 36 de ani, fostul număr 5 în ierarhia ATP își va lua rămas bun de la proprii suporteri la Openul Franței, în luna mai.

“Corpul meu nu mai este cum era. Sper să fiu apt să joc bine la Roland Garros, pentru că acolo reprezintă tot ce am făcut mai bine în cariera mea”, a transmis Jo-Wifried Tsonga.

Vremea se va răci față de ziua anterioară, mai accentuat în vest, sud-vest și centru, unde valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale. Cerul va avea înnorări și va ploua temporar în Banat, Crișana, Oltenia, local în Muntenia, sudul Dobrogei, în Transilvania și Maramureș și izolat în rest. În zona de munte cantitățile de apă pot depăși izolat 10…15 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1800 m, trecător se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste, iar local și temporar și în est, sud-est și în extremitatea de nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în Moldova și nord-estul Munteniei.

La București, cerul va prezenta înnorări și, mai ales după-amiaza și seara, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai scăzută decât în ziua precedentă, va fi de 16…18 grade.

În zonele de munte, vremea se va răci. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua, iar pe crestele Carpaților Meridionali vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului în Carpații Orientali și Meridionali, cu viteze mai mari pe creste (rafalele vor depăși 70…80 km/h).