Într-un interviu acordat Europa FM, miercuri seară, ministrul Sănătății a admis că ar fi “utilă” o analiză a modului în care a fost gestionată pandemia de Covid.
Potrivit lui Alexandru Rafila, se impune ca decizii care nu au fost “potrivite” să fie asumate politic. În plus, am avea multe învățăminte de tras după pandemie, mai ales din numărul mare de decese asociate Covid.
Ministrul a amintit că sănătatea mintală, care a avut de suferit în criza Covid, este la fel de importantă precum sănătatea trupului.
Alexandru Rafila crede că analiza ar trebui să fie realizată de un grup de lucru independent.
Întâlnite în pandemia, “demagogia și jumătățile de adevăr spuse nu sunt sănătoase, pentru că scad încrederea populației în autorități și în sistemul sanitar”, ne-a mai spus șeful Sănătății.
În altă ordine de idei, ministerul va încuraja directorii de spitale să raporteze infecțiile nosocomiale.
Potrivit unor analize, la nivel european prevalență este estimată la 5%. În raportările din țară, pragul minim acceptat al raportărilor va fi de 3%.
Potrivit lui Alexandru Rafila, dincolo de cifre, importante sunt gravitatea infecțiilor și tipul de bacterii care le provoacă.
—
Ministrul Sănătății ne-a mai spus că, până la acest moment, peste jumătate de milion de români s-au prezentat la cabinetele medicilor de familie pentru a le fi prescrise pastilele cu iod, recomandate în caz de incident sau atac nuclear.
Numărul este “încurajator”, în opinia lui Alexadru Rafila. Potrivit lui, un comportament care să prevină panica ar fi o “abordare constructivă”.
Ministrul ne-a mai spus că, din estimările pe care le are, în România se află 82.000 de refugiați ucraineni, majoritatea tineri, care nu pun probleme deosebite sistemului sanitar autohton.
—
Moaşele solicită reluarea programelor de educaţie şi formare în cadrul instituţiilor de învăţământ medical. „Există riscul extincţiei profesiei de moaşă”, se precizează într-o scrisoare deschisă trimisă, miercuri, Ministerului Sănătăţii.
—
În lupta cu inflația, Banca Națională a majorat din nou, pentru a 7-a oară de la începutul anului, rata de politică monetară.
Cu un plus de 0,75%, indicatorul a depășit pragul de 6 procente, cel mai ridicat din ultimul deceniu.
La începutul anului, nivelul era de 2%.
Ratele creditelor cu dobândă variabilă ar putea crește și mai mult.
Cea mai mare parte din veniturile lunare ale unei gospodării se duc pe cheltuieli de consum, mai cu seamă pe hrana tot mai scumpă, dar și pe facturi.
—
Impozitele locale pentru proprietăți vor putea crește, anul viitor, chiar și cu 50%. Aleșii dezbat, în această perioadă, viitoare modificări la Codul Fiscal.
Subiectul a fost discutat anterior în coaliție, care și-a dat acordul pentru majorare.
Ministerul Finanțelor susține că persoanele cu venituri reduse vor fi protejate.
Asociațiile municipiilor sunt conștiente, însă, că populația nu poate suporta creșteri de impozite.
—
Guvernul a plafonat prețul lemnului de foc la 400 de lei metrul cub, cu 100 de lei mai puțin decât era prevăzut inițial. Tona de brichete nu va putea costa mai mult de 1.500 de lei, iar cea de pelete – două mii de lei.
La nivel național, peste trei milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc.
În fața cererii crescânde, Romsilva a decis să suplimenteze livrările către populație.
Executivul a mai aprobat şi “strategia naţională forestieră 2030”, prin care autoritățile se angajează să protejeze pădurile.
—
Opoziția politică susține că guvernarea a îndeplinit doar 9 din cele 24 de jaloane şi ţinte ale trimestrului al treilea pentru Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit unui raport al Uniunii Salvați România, întârzie Adoptarea Strategiei Naţionale Forestiere, pe baza căreia ar putea începe împădurirea şi reîmpădurirea a 56.000 de hectare de teren.
În domeniul Educaţiei, încă nu au fost lansate apelurile pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier şi pentru echiparea laboratoarelor şi atelierelor pentru ştiinţe.
“Suntem în faţa celui mai slab trimestru de la începutul implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Stăm atât de prost încât Guvernul a decis să nu mai comunice pe acest subiect, jaloanele din trimestrul 3 parcă nici nu mai există. Mai îngrijorător este că nimeni nu mai pare că se ocupă efectiv de PNRR. Ceea ce vedem astăzi este fix eşecul acestui proces de coordonare. Ministerul Investiţiilor şi Reformelor Europene are formal rolul de coordonator al implementării PNRR. Am mai spus-o, ministerele, atunci când nu vor, nu se coordonează cu MIPE şi de ce ar face-o, când miniştrii au pârghii politice diferite într-un guvern în care premierul este mai mult purtător de cuvânt al deciziilor luate la sediul PSD? Nimeni până acum nu a răspuns politic pentru că nu-şi face treaba pe PNRR. Situaţia este foarte gravă şi pe jaloane pe care ar fi trebuit să le îndeplinească încă din trimestrul 1, jaloane pe baza cărora România ar trebui să depună zilele următoare o nouă cerere de plată. Am tot atras atenţia, de exemplu, asupra jalonului care prevedea adoptarea Legii Avertizorului de Integritate, că legea e prost făcută şi nu respectă PNRR, s-au făcut că nu aud şi au măcelărit-o în Parlament. Au primit acum atenţionare de la Comisia Europeană că legea e proastă şi i-a apucat agitaţia să o refacă. În acest stil, ne va fi foarte greu să ducem la capăt PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.
—
Opoziția a cerut – în zadar – amânarea votului pe legile Justiției până în decembrie, când Comisia de la Veneția – for alcătuit din experți în drept constituțional – își va comunica evaluarea.
Adoptate de deputați, proiectele vor intra, săptămâna viitoare, în dezbaterea Senatului, care va fi for decizional. Până vineri, sunt așteptate amendamente.
Prin vocea senatoarei liberale Alina Gorghiu, puterea susține că proiectele sunt un obiectiv de îndeplinit în cadrul PNRR, fără de care am rata fondurile europene.
În plus, adoptarea legilor ar contribui la ridicarea monitorizării pe Justiție și la admiterea României în spațiul de liberă circulație Schengen.
Comisia Europeană a recomandat aderarea. Așteptată de 11 ani la Bucureștiu, decizia ar putea fi parafată în luna decembrie. Va fi nevoie de unanimitate la vot!
Mai mulți europarlamentari români au pledat cauza țării noastre, cerându-le liderilor comunitari să recunoască eforturile pe care autoritățile le-au făcut pentru a îndeplini toate condițiile tehnice pentru aderare.
Doar câțiva reprezentați ai extremei drepte din Germania și Italia s-au opus.
—
În scandalul aeronavelor MIG 21 care s-ar fi stricat din cauza kerosenului de proastă calitate, Forțele Aeriene Române au făcut precizări.
În perioada invocată, anume 2018-2019, nu au existat intervale de timp în care flota să fi fost consemnată la sol din motive tehnice cauzate de calitatea combustibilului utilizat.
În decembrie 2018, s-au descoperit probleme de calitate la combustibilul livrat , iar Ministerul Apărării a refuzat recepţionarea acelui lot. Livrările au fost reluate doar atunci când furnizorul a asigurat combustibil la standardele din contract.
În 2021, înțelegerea a fost reziliată unilateral din cauza întârzierilor repetate în livrarea cantităţilor de combustibil contractate.
Forțele Aeriene precizează că nu pot face o legătură de cauzalitate directă între calitatea combustibilului recepționat şi defecţiunile semnalate, aspect care este cercetat de procurori.
Premierul Nicolae Ciucă a aflat de la jurnaliști despre acest scandal.
—
Organizația statelor exportatoare de petrol a decis cea mai bruscă și semnificativă reducere a livrărilor din ultimii ani. Rusia face parte din OPEC+.
Statele Unite ale Americii solicitaseră o suplimentare a cantităților de țiței din piață pentru a sprijini economia globală. Prin urmare, administrația de la Washington s-a declarat dezamăgită.
Bursele au reacționat la decizia OPEC+. Cotațiile petrolului au crescut cu 2%.
—
Statele Uniunii Europene au ajuns la un acord politic, miercuri, pentru al 8-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Potrivit unor surse diplomatice, va fi plafonat prețul petrolului rusesc exportat de Federație unor state terțe cu nave sub pavilion european.
Blocul comunitar plănuiește să impună restricții și la importurile de fier și oțel din Rusia.
Pe lista neagră vor fi incluse persoanele care au coordonat referendumurile ilegale de alipire la Rusia a regiunilor separatiste ucrainene.
Președintele Vladimir Putin a semnat formal anexarea, deși contraofensiva trupelor ucrainene continuă. În zonele din care se retrag, invadatorii ruşi lasă în urmă mine de război.
Kremlinul a promis o “stabilizare” a situației de pe linia frontului.
Noile sancțiuni ale Europei vor fi anunțate oficial, joi, la Praga.
Capitala Cehiei găzduiește și summitul unui nou „club al naţiunilor” politice europene. Inițiativa unei organizații care să depășească actualul cadru al celor 27 de state comunitare a fost susţinută de preşedintele francez.
Emmanuel Macron își dorește un „nou spaţiu” de cooperare în securitate, energie şi transport, precum şi despre circulaţia persoanelor, în special a tinerilor.
Invitații la summitul inaugural au primit Marea Britanie, Ucraina, Norvegia, Elveţia şi Turcia, dar și Islanda, Liechtenstein, Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.
Criticii au pus la îndoială eficiența acestui proiect politic, pe care îl consideră „vag”.
—
Procurorii au descins, miercuri, la firme din Capitală și județul Ilfov care ar fi făcut reciclare de deșeuri doar în acte. Prejudiciul din acest dosar de evaziune fiscală este estimat la 16 milioane de euro, bani încasați de la autoritățile de mediu.
În urmă cu un an, un depozit implicat în schemă a ars într-un incendiu, fumul toxic ajungând în orașul Popești Leordeni.
—
Doi foști ai Brigăzii Rutiere a Capitalei sunt cercetați în libertate condiționată. În schimbul a 3.000 de euro primiți de la un șofer prins băut, aceștia i-au promis că vor interveni pentru a-l scăpa de dosarul penal.
Ion Stoica este comisar de poliție. În schimb, colonelul în rezervă Ion Şoricică este în prezent avocat. În 1990, acesta a dirijat minerii veniţi la Bucureşti să sprijine regimul iliescian pentru a reprima protestele din Piaţa Universităţii.
—
A crescut numărul persoanelor care primesc mesaje în care sunt acuzate, în numele jandarmilor, de pornografie cibernetică.
Destinatarii sunt invitaţi să răspundă în 72 de ore, în caz contrar urmând să fie – chipurile – arestaţi. Mesajele sunt pline cu greşeli gramaticale şi date incoerente.
—
Doi adolescenţi sunt cercetați după ce au fost prinşi când intimidau, folosind aparate cu electroşocuri, călători care aşteptau autobuzul, într-o staţie din Târgovişte.
Aflat în timpul liber, un jandarm a intervenit şi le-a cerut sprijinul colegilor.
Tinerii au susținut că și-au cumpărat recent aparatele cu electroșocuri pentru autoapărare.
—
Medicii psihiatri constănțeni o supun unei evaluări pe femeia care, agitată fiind, își plimba pe stradă fetița legată într-un prosop. Trecătorii au alertat autoritățile. Unul dintre ei susține că mama și-ar fi amenințat micuța că o aruncă în fața mașinilor, pentru a o scăpa de diavol. Copilul se află temporar în grija bunicilor.
—
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă. În vârstă de 45 de ani, individul a determinat mai multe minore să îi trimită înregistrări video intime, descoperite la o percheziţie domiciliară realizată în Capitală.
—
Din cauza fricii şi a ruşinii, un adolescent din trei nu ar avea încredere să le dezvăluie părinţii dacă ar trece printr-o situație de abuz sexual sau să sunt Poliţie. Potrivit unui sondaj, încrederea cea mai scăzută este în cadrele didactice.
Fundația World Vision România a inaugurat, la Cluj-Napoca şi în Vaslui, două centre de consiliere şi prevenire a abuzului sexual asupra minorilor.
—
Coreea de Nord a lansat, joi, două rachete balistice spre Marea Japoniei, la două zile după lansarea unui proiectil similar deasupra Japoniei şi a calificat aceste teste drept măsuri corecte de retorsiune împotriva Washingtonului şi a Seulului şi a exerciţiilor lor militare în regiune.
Situația este analizată într-o ședință a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
—
Actorul american Alec Baldwin a ajuns la un acord cu familia directoarei de imagine Halyna Hutchins, pe care a împuşcat-o mortal, în urmă cu un an, cu o armă de recuzită pe platourile de filmare. Valoarea înțelegerii, care trebuie validată de un judecător, nu a fost dezvăluită.
Starul hollywoodian s-a declarat “recunoscător tuturor celor care au contribuit la rezolvarea acestui caz tragic şi dureros”.
În timpul procesului, Alec Baldwin a spus că prezenţa muniţiei reale nu ar fi trebuit niciodată permisă pe platou.
Filmările la pelicula “Rust” vor fi reluate în ianuarie.
—
Doi cercetători americani și unul danez împart Nobelul pentru Chimie, fiindu-le răsplătite cercetări care au descoperit o unealtă ingenioasă de unire a moleculelor.
Reușita acestora va ajuta la diagnosticarea și tratarea anumitor boli.
Joi, Comitetul Nobel va anunța laureatul pentru Literatură.
—
În grupele Ligii Campionilor, Manchester City a învins FC Copenhaga cu 5-0.
Chelsea s-a impus cu 3-0 în duelul cu AC Milan, iar Borussia Dortmund a învins FC Sevilla cu 4-1.
Cu 2-1, Real Madrid a bătut Şahtior Doneţk.
Benfica Lisabona și PSG au remizat, scor 1-1.
—
În grupele Conference League, CFR Cluj joacă, joi, pe terenul Slaviei Praga.
Fluierul de start la va fi dat la ora 22:00, pe Eden Arena din din capitala Cehiei. Antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, a admis că adversarii sunt cei mai puternici din grupă.
De la 19:45, FCSB întâlneşte formaţia daneză Silkeborg. Tehnicianul Nicolae Dică a precizat că a decis să își menajeze unii jucători, din cauza oboselii acumulate.
—
Organizată în onoarea militarilor care s-au sacrificat în misiuni, Ştafeta Veteranilor a luat startul, miercuri, la Bucureşti. Însoţiţi de biciclişti, cele trei grupuri de alergători poartă câte o culoare a tricolorului. Întâlnirea acestora este programată 25 octombrie, la Monumentul Ostaşului Român din Carei, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial.
Traseele din acest an ale Ștafetei Veteranilor totalizează peste 3.300 de kilometri, iar participanţii sunt civili şi militari deopotrivă, sportivi de performanţă sau amatori şi chiar militari răniţi – participanţi la Jocurile Invictus.
—
Salonul Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2022 îşi deschide, joi, porţile la Romexpo.
—
Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi față de ziua precedentă, astfel că în cea mai mare parte a țării, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu uşoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade. Dimineața, pe arii restrânse, mai ales în Transilvania se va semnala ceață.
În zonele de munte, vremea se va încălzi față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi noaptea în Carpații Orientali unde, izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări uşoare la altitudini mari şi în zona Carpaților de Curbură.
La București, vremea va fi frumoasă şi normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade.