Andrei Paleu & Camelia Chenciu
- Se dovedește o mare provocare organizatorică redeschiderea școlilor, în 3 scenarii ținând cont de rata locală a infecțiilor cu SARS-CoV-2. Momentul este așteptat de părinți și de unii dintre elevi. Pentru că distanțarea fizică la clasă va fi – practic – imposibilă, masca de protecţie va fi obligatorie. Exceptați vor fi doar copiii de grădiniță. Într-un ordin comun, Ministerele Educației și Sănătății le recomandă școlilor să înceapă cursurile la intervale orare diferite. Cadrele didactice vor efectua triajul observaţional pe tot parcursul activităţilor şcolare. Copilul cu simptomatologie de Covid va fi separat de restul colegilor. Cursurile se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, la o clasă din învăţământul primar sau o grupă de grădiniţă la apariţia unui caz de Covid. În cazul unei infecții descoperite la clase de învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal se efectuează ancheta epidemiologică şi sunt testați contacţii. Se va decide punctual dacă se impune carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă sau se suspendă cursurile. Soluția din urmă este obligatorie dacă se confirmă două cazuri de coronavirus. În caz de proprie îmbolnăvire, cadrele didactice trebuie să înștiințeze conducerea unității de învățământ. Lista regulilor și recomandărilor va fi prezentată, vineri la prânz, într-o conferință de presă. Adeverințele medicale ale elevilor ar putea fi acceptate și în format electronic. Cele eliberate la începutul anului școlar pentru diverse afecțiuni cronice vor rămâne valabile, nefiind necesară obținerea altora noi.
- România s-a alăturat țărilor care impun obligativitatea prezentării unui test PCR cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de momentul prezentării la graniță, pentru persoanele care sosesc din zone cu risc epidemiologic ridicat. Totodată, a fost actualizată lista acestora, care cuprinde acum 67 de țări și teritorii.
- Joi, au fost raportate alte aproape 2700 de noi infecții cu SARS-CoV-2 în România, la mai mult de 32.000 de teste efectuate. Alte 75 de decese sunt asociate Covid. Se menține aproape de o mie numărul pacienților internați la Terapie Intensivă.
- România a raportat, joi, reacție adversă severă la vaccinul anti-Covid produs de Pfizer. După administrarea celei de-a doua doze, o doctoriță din Vâlcea a avut o paralizie facială temporară. Potrivit autorităților, reacția este una rară și se poate manifesta și la alte tipuri de vaccinuri. Cadrul medical și-a revenit între timp.
- De joi, a început vaccinarea cu serul Moderna în România, pentru care rapelul se face la 28 de zile. Au fost administrate primele 6.500 de doze. O nouă tranșă de vaccin Moderna, constând în 24.000 de doze va ajunge astăzi în România. Autoritățile au decis, joi, ca vaccinul AstraZeneca va fi administrat în România doar persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. Rapelul se recomandă a fi făcut la 8 săptămâni.
- Comisarul european pentru Industrie a fost însărcinat să urmărească producţia de vaccinuri. Executivul comunitar a fost criticat pentru întârzierile apărute în livrarea de vaccinuri anti-Covid. Thierry Breton va coopera Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate, pentru a elimina toate blocajele în producţia de vaccinuri.
- Cercetătorii britanici testează combinarea a două vaccinuri diferite, în încercarea de a combate noile tulpini și de a obține flexibilitate în administrarea serurilor. La nivel mondial numărul persoanelor vaccinate anti-Covid l-a depășit pe cel al persoanelor care s-au infectat de la începutul pandemiei.
- Șeful echipei de experți pe care Organizația Mondială a Sănătății a trimis-o în China ca să cerceteze originea actualei crize sanitare globale a calificat drept “un excelent scenariu de film” ideea unei scăpări a virusului dintr-un laborator al orașului Wuhan.
- A murit încă unul dintre pacienții transferați de la Institutul “Balș”, cuprins de un incendiu în urmă cu exact o săptămână. În vârstă de 89 de ani, bărbatul avea Covid, dar autoritățile nu au precizat cauza directă a decesului. În total, 12 pacienți au murit până acum după tragedia de la “Balș”, investigată de procurori.
- Au fost condamnați la închisoare cu executare cei doi indivizi care au lovit și i-au furat pistolul unei jandarmerițe în timpul “Mitingului diasporei” din vara anului 2018. Ambii agresori au primit aproape 3 ani de detenție. În schimb, dosarul violențelor comise de jandarmi împotriva protestatarilor pașnici nu a ajuns nici măcar pe masa instanței.
- În premieră pentru justiția autohtonă, s-a dictat o condamnare pentru negarea Holocaustului. Fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informaţii, Vasile Zărnescu a publicat mai multe articole controversate pe această temă. Judecătoria Sectorului 3 l-a condamnat pe negaționist la un an şi o lună de închisoare, cu o perioadă de supraveghere de doi ani. Decizia nu este definitivă. Potrivit legii, negarea, contestarea sau minimalizarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia reprezintă faptă penală.
- Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a cerut ca Aung San Suu Kyi, șefa guvernului civil din Myanmar destituit de armată, să fie eliberată de îndată. Comunitatea internațională solicită ca statul asiatic să revină, în cel mai scurt timp, la democrație. Junta militară a întrerupt accesul la Facebook în fosta Birmanie, pe rețeaua de socializare viralizându-se apeluri la proteste de stradă. În trecut, Aung San Suu Kyi s-a mai aflat timp de 15 ani în arest la domiciliu.
- În etapa a 21-a a Ligii 1, CFR Cluj a învins FC Viitorul cu 2-1. Golul victoriei a fost marcat în minutul 90+2. La capătul unui meci spectaculos, FC Botoşani s-a impus în fața Chindiei Târgovişte cu 3-2. UTA Arad a trecut de Academica Clinceni cu 3-0.
- Ajuns la a 36-a sa aniversare, fotbalistul Cristiano Ronaldo intenționează să îşi prelungească contractul cu Juventus. Starul portughez pare să se simtă din ce în ce mai bine alături de “Bătrâna Doamnă”, pentru care a marcat 87 de goluri în 112 meciuri.
- S-au reluat meciurile de tenis la Melbourne, din turneele “de încălzire” pentru Openul Australiei. Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile Grampians Trophy (WTA 500) după ce a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, a doua favorită, scor 7-5, 6-2. Simona Halep o întâlnește, vineri, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova în sferturi la Gippsland Trophy, după ora 8.00. Mai apoi, Simona Halep va reveni pe teren și va evolua la dublu, alături de australianca Daria Gavrilova, contra perechii formate din Mihaela Buzărnescu și franțuzoaica Alize Cornet.
- Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti reia, vineri, spectacolele la sediu, în toate sălile, cu respectarea normelor în vigoare impuse de pandemie.
- Vremea va fi deosebit de caldă. Excepție face doar nord-estul ţãrii, unde valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1…2 grade în nordul Moldovei şi 14…16 grade în Banat şi în vestul Olteniei.În regiunile nordice, precipitaţiile se vor extinde treptat, mai ales în a doua parte a zilei.În jumãtatea de nord a Moldovei, vor predomina ninsorile. Izolat se va depune polei.În celelalte zone, înnorãrile vor fi temporare şi, mai ales dimineaţa, pe arii restrânse, îndeosebi în sud, va fi ceaţã, posibil asociatã, izolat, cu burniţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special pe creste.La București, vremea se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã datã, deşi valorile de temperaturã vor fi în scãdere faţã de intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 10 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.