Confidenţialitate

INFOMANIA • 5 decembrie 2022: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Opoziția acuză guvernul că a emis, în seara de dinaintea vacanţei de 1 decembrie, o ordonanță prin care introduce o nouă taxă în plină criză energetică.

„Taxa pe soare” – după cum o denumește Uniunea Salvați România – vizează persoane şi firmele care și-au achiziționat panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau sediu.

Potrivit USR, prin noua ordonanță, “cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”.

Partidul de opoziție solicită stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă care pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă.

Potrivit USR, statul ar trebui să încurajeze cetăţenii şi firmele să devină prosumatori şi să elimine birocraţia în domeniu.

Din tabăra puterii, purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, reia criticile la adresa ministrului liberal al Energiei, pe care îl acuză că pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare. În trecut, social-democrații i-au mai reproșat lui Virgil Popescu eșecul liberalizării pieței de energie.

În replică, Ministerul Energiei transmite, într-un comunicat, că “posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată, în orizontul de timp al finalului anului 2026 şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii. Mai mult, la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile şi a promovării acesteia. OUG a fost adoptată după ce a fost avizată de către Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Amintim că OUG poate fi modificată în Parlamentul României, prin respectarea procedurilor parlamentare”.

Investițiile în fotovoltaice au sporit de 5 ori în ultimii ani în România, ajungând la 200 de milioane de euro.

Luni, de la ora 10.00, programul Rabla pentru electrocasnice dă startul selectării voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe, mașinile de spălat vase și frigiderele/congelatoarele.

Bugetul acestei prime etape este de 25 milioane de lei.

Selecția se face până vineri, înainte de miezul nopții, sau până la epuizarea bugetului.

După publicarea listei cu solicitanții aprobați pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, aceștia se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.

Valabilitatea tichetului valoric este de 7 zile de la data validării acestuia de către AFM, termen în care trebuie utilizat la un comerciant validat.

Săptămâna trecută, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a avertizat că programul va fi regândit, adică cine a cerut vouchere şi nu le-a folosit nu va mai participa.

De luni, în baza unei recomandări medicale, pot fi depuse cererile pentru programul guvernamental de susținere a natalității. Femeile singure sau cuplurile cu probleme de fertilitate pe cale naturală pot primi de la stat vouchere în valoare de 15.000 de lei pentru fertilizări in vitro.

Programul prevede trei proceduri de fertilizare in vitro decontate pe an, iar ajutorul se va acorda în două tranşe.

Ministrul Familiei a spus că, potrivit statisticii, în România un cuplu din cinci suferă de infertilitate. Din motive financiare, nu toate aceste familii au posibilitatea să urmeze un tratament adecvat, a adăugat Gabriela Firea.

În ultimii ani, natalitatea a fost în continuă scădere în România.

Începe o săptămână decisivă pentru candidatura României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen.

Potrivit surselor diplomatice, Austria rămâne singura țară care se opune aderării celor două țări.

În ciuda asigurărilor date de autoritățile de la București, Viena invocă probleme în garantarea securității frontierelor externe, respingerea solicitanţilor de azil şi distribuirea acestora.

Austria a cerut ca votul pentru aderarea României şi Bulgariei să nu fie inclus pe ordinea de zi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de joi.

Intrarea în Schengen presupune un vot unanim.

Eurodeputatul Eugen Tomac este de părere că un eventual refuz al Austriei întruneşte toate elementele pentru ca România să formuleze o plângere împotriva acesteia la Curtea de Justiţie a UE. Politicianul amintește că instanța a obligat guvernul de la Viena, în 2020,să le acorde alocaţii copiilor proveniţi din România şi alte state est-europene ai căror părinți muncesc în Austria.

Șoferii sunt sfătuiți să circule prudent la primele ore ale dimineții. Din cauza poleiului, duminică, 17 mașini s-au tamponat la ieșirea din Brașov spre Predeal, pe podul de la Dârste, pe DN1. 4 persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. În accident a fost implicată și ambulanță așteptată de un pacient.

Firma locală de deszăpezire susține a împrăștiat material antiderapant cu două ore înainte de carambol.

În județul Vâlcea, un adolescent de 16 ani a murit, iar alţi doi, de 13 şi 14 ani, au fost răniţi grav după ce maşina condusă de unul dintre ei a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod. Accidentul s-a produs în zona orașului Băbeni.

Doi clujeni au rămas înzăpeziţi cu mașina în timp ce încercau să ajungă cu maşina spre Vârful Bihor. În sprijinul lor au intervenit jandarmii montani de la Arieşeni.

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, un șofer care conducea haotic pe străzile Piteştiului a fost prins de poliţişti doar după ce a fost blocat în trafic şi după ce a lovit două autoturisme parcate. Pentru că era agitat, bărbatul a fost încătuşat.

Polițiștii din Botoşani au tras focuri de armă pentru a prinde un şofer care nu a oprit la semnal pentru un control în trafic. La volan se afla un tânăr de 18 ani care nu are permis de conducere.

O familie din judeţul Dolj care cumpărat un autoturism la mâna a doua a constatat, la scurt timp după ce a adus maşina acasă, că aceasta a dispărut din curte. Principalul suspect al anchetatorilor este un nepot al vânzătorului.

O suceveancă din Vicovu de Sus a sesizat autoritățile după ce a fost înşelată de un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet.

Pretinzând că este general de război în Orientul Mijlociu, individul i-a cerut “împrumut” peste 22.000 de euro. Astfel de cazuri de înșelăciune sunt tot mai dese.

Primarul comunei tulcene Smârdan a anunțat o recompensă de 20.000 de lei pentru informații care să ducă la prinderea indivizilor care au furat mai multe motoare de bărci.

“Asemenea specimene, care se bucură de lucruri furate vor veni și ne vor tulbura liniștea de fiecare dată când vor avea chef, dacă nu ne mobilizăm și nu luăm măsuri urgente”, a transmis edilul Petrică Vasile Mărculescu.

Trei tineri români sunt cercetați de poliția orașului italian Vigevano după ce au agresat un tânăr cu dizabilități și i-au stricat bicicleta. Doi dintre ei au comis agresiunea, iar cel de-al treilea a filmat scena, imaginile scandalizând comunitatea din Lombardia.

Şase câini din rasa Kangal au fost găsiţi morţi la o stână din localitatea arădeană Galşa. Proprietarul crede că animalele au fost otrăvite. Cazul este investigat.

Teatrul Evreiesc de Stat a anunțat moartea actorului Cornel Ciupercescu, în vârstă 77 de ani.

Înmormântarea maestrului este programată marți, de la ora 11:00, la Cimitirul Bellu.

Un incendiu violent a izbucnit într-un un bloc din Oradea. Un apartament a fost mistuit de flăcări.

Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, inclusiv pentru salvare la înălţime. Zece persoane au fost evacuate, una fiind spitalizată pentru că s-a intoxicat cu fum.

Aleșii se vor reuni, luni, pentru a supune votului propunerea de revocare a lui Nicolae Bădălău din funcția de vicepreședinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curții de Conturi.

Social-democratul a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, pentru dare de mită. Colegii săi din PSD au inițiat procedura de revocare.

România va consemna cea mai scăzută producţie de porumb din ultimii 15 ani, admite ministrul Agriculturii.

Potrivit lui Petre Daea, seceta pedologică a înjumătățit recolta. Ministrul a adăugat că producţia obţinută va asigura, totuși, consumul intern.

Federaţia Patronatelor de Medicină a Familiei reclamă subfinanţarea cabinetelor şi cere o alocare bugetară pentru anul viitor de 7 miliarde de lei, care ar echivala cu 1 leu/zi. În prezent, Guvernul oferă doar 50 de bani pe zi pentru fiecare persoană care are acces la serviciile oferite de medicina familiei.

Ministerul Finanțelor pune în vânzare, de luni, noi titluri de stat Tezaur și Fidelis.

Dobânzile anuale se apropie de 8%, mai mari așadar decât cele oferite de băncile comerciale. Veniturile obținute cu aceste titluri de stat, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, nu se impozitează.

Uniunea Europeană și Statele Unite discută într-o reuniune la nivel înalt, luni, despre relațiile comerciale.

Blocul comunitar îşi va adapta regulile privind ajutoarele de stat din dorința de a preveni un exod al investiţiilor dincolo de Atlantic după adoptarea de către administrația de la Washington a unui nou pachet de subvenţii pentru energie verde.

Uniunea Europeană se teme că va fi dezavantajată de Legea americană pentru reducerea inflaţiei, cu scăderile sale generoase de impozite.

Principalele ţări exportatoare de petrol au convenit să menţină reducerea producţiei.  Statele Unite consideră că grupul OPEC+ ține partea Rusiei, în condiţiile în care livrările erau sub presiune din cauza războiului din Ucraina.

De cealaltă parte, țările exportatoare susțin că reducerea producţiei este necesară, având în vedere perspectivele mai slabe ale economiei mondiale.

Directoarea serviciilor americane de informaţii consideră că luptele din Ucraina își vor reduce intensitatea pe perioada iernii.  Avril Haines estimează că situația se va menține în lunile următoare. Potrivit acesteia, ambele tabere vor căuta să se reaprovizioneze cu muniție.

La momentul actual, ostilitățile se dau în jurul oraşului Bahmut din zona Doneţk.

În weekend, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a spus că îl va suna în perioada următoare pe omologul rus pentru a discuta despre securitatea obiectivelor nucleare din Ucraina.

Zona centralei atomice de la Zaporojie a fost bombardată nu demult, spre îngrijorarea comunității internaționale.

Între timp, vinerea trecută, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu cancelarul german, Olaf Scholz îndemnând la retragerea trupelor ruse din Ucraina pentru a se ajunge la o “soluţie diplomatică”. Liderul de la Moscova a catalogat drept “distructivă” susţinerea militară a Occidentului pentru Ucraina.

Kievul a transmis că discuțiile de pace sunt posibile doar dacă Rusia încetează să mai atace teritoriul ucrainean și își retrage trupele.

Procurorul general al Iranului a anunțat, duminică, desființarea poliției moralității.

Decizia reprezintă un pas în spate făcut de regimul de la Teheran în contextul protestelor care persistă de peste două luni în Republica islamică, declanșate de moartea unei tinere kurde, a cărei familie acuză ca a fost ucisă în custodia poliției moralității.

Procurorul Mohammad Jafar Montazeri a mai anunţat că parlamentul şi procuratura iraniene analizează legile conform cărora toate femeile sunt obligate să poarte văl islamic.

Activiștii pentru drepturile omului susțin că cel puțin 400 de persoane au fost ucise de forțele de securitate de la izbucnirea mișcării de contestare fără precedent, iar mai mult de 14.000 de persoane, inclusiv copii, au ajuns în spatele gratiilor.

Patru iranieni au fost executaţi fiind găsiți vinovați de ”cooperare” cu Israelul. Statul evreu este inamicul declarat al regimului de la Teheran.

În primăvară, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, anunţase arestarea celor 4.

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a ajuns în Bahrain, prima vizită a unui lider al statului evreu în această monarhie din zona Golfului.  Vizita a avut loc la invitaţia regelui Hamad bin Isa al-Khalifa.

Luni, şeful statului israelian se va întâlni cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed al-Nahyan.

În urmă cu doi ani, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain au devenit primele ţări din Golf care au semnat acorduri pentru stabilirea de relaţii diplomatice cu Israelul. Apropierea dintre Israel şi aceste state arabe este orientată în primul rând împotriva Iranului şiit. Până în 2020, dintre ţările arabe doar Egiptul şi Iordania au menţinut relaţii diplomatice cu Israelul.

Campioană mondială en-titre la fotbal, Franța a învins Polonia, cu 3-1, și s-a calificat în sferturile turneului final, unde va întâlni Anglia, care a trecut de Senegal cu 3-0.

Olivier Giroud a marcat al 52-lea gol al în 117 selecţii pentru echipa Cocoșului Galic.

Luni, în optimi se confruntă Japonia și Croația de la ora 17:00. Mai apoi, de la ora 21:00, se joacă duelul dintre Brazilia și Coreea de Sud.

Arbitrul Istvan Kovacs face parte din brigada delegată la meciul Portugalia – Elveţia, care se va disputa marţi, în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar.

În etapa a 19-a a Superligii de fotbal, Farul a învins FC Botoşani cu 8-0, scorul actualei ediții de campionat. Denis Alibec a reuşit un hat-trick și a ratat, totodată, un penalty.

FC Argeş și Rapid Bucureşti au remizat duminică, 1-1.

Ambele echipe sunt la al treilea meci consecutiv fără victorie în actualul sezon,

Tot duminică, CFR Cluj a învins-o pe Chindia Târgovişte cu 2-0, pe teren propriu. Campioana a reuşit a patra sa victorie consecutivă.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au fost desemnate “Echipajul Feminin al Anului” de Federaţia Internaţională de Canotaj la World Rowing Awards 2022.

“Felicitări! Suntem mândri de voi! Un veritabil exemplu demn de urmat! Ele sunt dovada vie a faptului că munca zilnică, determinarea, ambiţia, sacrificiile, curajul şi perseverenţa duc întotdeauna la succes!”, a transmis Federația Română Canotaj.

La doar 20 de ani împliniți, Ştefan Lătescu scrie istorie în kickboxing.

În weekend, la Osaka, în K-1 World Grand Prix, românul l-a făcut KO în repriza a doua pe campionul iranian Mahmoud Sattari. Înaintea acestui meci, adversarul lui Ștefan Lătescu era neînvins în carieră, cu 20 de victorii în 20 de meciuri.

BT Arena din Cluj-Napoca va găzdui, la 10 decembrie, prima ediţie a Cupei României la gimnastică artistică şi aerobică.

Fiecare sportiv de la gimnastică artistică va concura la 2 dintre cele 3 aparate stabilite de FRG, adică la sărituri, bârnă şi sol – concursul feminin, respectiv la  sol, inele şi sărituri – competiţia masculină.

Notele obţinute vor fi cumulate, iar echipa cu punctajul cel mai mare va fi desemnată câştigătoarea primei ediţii a Cupei României.

Pugilistul britanic Tyson Fury şi-a păstrat titlul mondial la categoria grea, versiunea WBC, după ce l-a învins pe compatriotul său Derek Chisora, prin KO, în runda a 10-a, într-un meci disputat la Londra, pe Tottenham Hotspur Stadium.

Cei doi s-au mai întâlnit de două ori înainte, Tyson Fury fiind câștigător de fiecare dată.

Fost pilot de Formula 1, francezul Patrick Tambay a încetat din viaţă duminică, în urma unei lungi boli, la vârsta de 73 de ani. Pilotând pentru Ferrari, acesta a câştigat două Mari Premii, unul în 1982 şi celălalt în 1983.

De asemenea, Patrick Tambaya concurat pentru echipele McLaren şi Renault şi a câştigat de două ori Campionatul Nord-American CanAm (1977 şi 1980). De mai mulţi ani, fostul pilot suferea de boala Parkinson.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile intracarpatice şi în jurul celor normale în rest, exceptând nord-estul ţării unde vremea va fi relativ rece. Înnorările vor fi mai persistente în sud şi în est unde local vor fi ploi slabe sau burniţă, iar în celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse cu precădere în nord-vest. În Moldova trecător vor fi şi precipitaţii mixte, iar la munte local mai ales ninsori şi lapoviţă şi vor mai fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi pe spaţii mici în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei şi 11 grade în dealurile din Banat şi Crişana. Pe arii restrânse va fi ceaţă.

La București, vremea se va menţine închisă şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante pe parcursul intervalului. Astfel, maxima termică va fi de 4…5 grade, apropiată de cea specifică datei. Vor fi condiţii de ceaţă.