Confidenţialitate

INFOMANIA • 28 iunie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Atât PNL, cât și PSD își revendică victoria în alegerile locale parțiale de duminică.  Scrutinul a fost organizat după ce câștigătorii de anul trecut fie au murit, fie au devenit parlamentari, fie au rămas fără mandate din cauza problemelor cu legea.

De altel, condamnat în 2019 pentru pornografie infantilă, fostul social-democrat Bogdan Davidescu a fost reales primar al comunei prahovene Șotrile, unde a candidat ca independent, învingând un liberal. PSD nu a avut propriul candidat.

La Slătioara, Daniela Camelia Romcescu a câştigat alegerile parţiale. Social-democrata este soţia fostului primar al localităţii vâlcene, care a fost declarat incompatibil.

Autoritățile nu au raportat incidentele electorale majore. Potrivit Ministerului de Interne, au fost descoperite 33 contravenții și s-au dat amenzi de 25.000 de lei.

Executivul de coaliție are de trecut, săptămâna aceasta, testul moțiunii de cenzură. Opoziția susține că la momentul actual, în fiecare minut, 1.500 de euro se adaugă la deficitul comercial al ţării din faptul că importurile sunt mai mari decât exporturile, iar de aceea “guvernul Cîțu trebuie să plece!”. Textul moțiunii de cenzură, intitulat “România eșuată” va fi dezbătut și supus votului marți.

Liberalii vor fi prezenți, dar nu vor vota. Strategia evită eventuale trădări.

Duminică seară, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, s-a arătat încrezător că moțiunea are șanse să treacă. Totuși, pe hârtie, PSD și AUR au împreună doar 203 din cele 244 de voturi necesare.

Preşedintele PNL nu consideră necesară o remaniere guvernamentală, vehiculată în presă în ultimele zile. Ludovic Orban susține că are încredere în miniştrii liberali, inclusiv în cei care şi-au exprimat public susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL. Liderul liberal a ţinut să atragă atenţia asupra unei situaţii apărute la Brăila, unde un susţinător declarat al său a fost schimbat dintr-o funcţie administrativă din acest motiv. Ludovic Orban a catalogat drept „total nepotrivită” implicarea în campania internă din partid a prefecţilor liberali şi candidatura unora dintre ei pentru funcţii politice la nivelul PNL.

Europarlamentarul Dacian Cioloş va candida la şefia USR PLUS, susţin surse din anturajul fostului premier. Congresul este programat la începutul lunii octombrie. Dan Barna va candida și el pentru conducerea formațiunii rezultate din fuziunea USR și PLUS.

Pentru prima dată după mai mult de un an de pandemie, Bucureștiul nu a mai raportat vreo infecție cu SARS-CoV-2. Premierul Florin Cîţu consideră că evoluția pozitivă se datorează vaccinării. La nivel național, au fost înregistrate 46 de noi contaminări și 5 decese asociate Covid.

Guvernul pregătește o nouă strategie pentru a convinge populația de la sate și din orașele mici să se imunizeze. O caravană cu vedete va colinda prin toată țara în acest sens, a anunțat ministrul Culturii, fără a dezvălui vreun nume. Bogdan Gheorghiu a cerut o mai mare implicare în campania de vaccinare și din partea organizatorilor de evenimente.

Numărul persoanelor care se vaccinează zilnic în România este în continuă scădere. Alte 19.000 de doze au fost administrate, dintre care 13.000 au fost rapeluri.
Până acum, mai puțin de 4 milioane de jumătate de români au schema completă de vaccinare.

Premierul luxemburghez a intrat în izolare pentru 10 zile după ce a fost testat pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 și are simptome ușoare ale bolii Covid, precum febră și dureri de cap. De aceea, va continua să îşi exercite sarcinile şi funcţiile. Xavier Bettel a participat, săptămâna trecută, la summitul european de la Bruxelles, însă niciunul dintre ceilalţi 26 de lideri comunitari, între care președintele Klaus Iohannis, nu este considerat contact direct, întrucât au fost respectate regulile de distanțare socială. În vârstă de 48 de ani, șeful executivului luxemburghez a primit, la începutul lunii mai, prima doză de vaccin AstraZeneca.

Afectată de tulpina Delta a SARS-CoV-2, regiunea capitalei ruse a înregistrat un record negativ de 144 de decese asociate Covid, cel mai grav bilanţ al Moscovei de la începutul pandemiei. În întreaga Rusie, peste 20.000 de persoane s-au infectat în decurs de 24 de ore. Foarte frecventat de turişti şi gaza unor meciuri ale Campionatului European de Fotbal, orașul Sankt Petersburg este, de asemenea, unul dintre epicentrele pandemiei.

Italia continuă relaxarea restricțiilor sanitare. De luni, se elimină purtarea măștilor de protecție în aer liber. Excepție fac zonele aglomerate. Nu vor mai fi nici restricții de deplasare pe timpul nopții în Peninsulă. De luna viitoare, discotecile din Italia se vor deschide pentru posesorii unui permis verde european, care demonstrează vaccinarea sau trecerea prin boală.

Pentru prima dată în ultimul an, Australia se confruntă cu mai multe focare de Covid. Peste 100 de cazuri cu infecția Delta au fost înregistrate în statul continent de la antipozi. Autoritățile centrale și cele regionale au programată, luni, o ședință de urgență.

Bacalaureatul ia startul, luni, cu proba la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, doar 77 la sută dintre elevii care termină liceul s-au înscris la examen, adică sub 115.000 de elevi din promoția curentă. Acestora li se adaugă sub 20 de mii de elevi din promoțiile anterioare.
Testarea începe la 9 dimineața și durează 3 ore. Accesul elevilor în sala de examen este permis până la 8 și jumătate cel târziu, pe baza actului de identitate. La intrare, elevii vor primi câte o mască, pe care sunt obligați să o poarte pe durata examenului.
Marți, va urma, a doua zi proba obligatorie a profilului, iar miercuri este programată proba la alegere.
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat se vor afișa pe 5 iulie.

Ministrul Educației vrea prelungirea anului şcolar. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, România se numără printre ţările europene cu cea mai scurtă durată a perioadei de cursuri. O asemenea schimbare este posibilă din toamna anului 2022.

A fost reținută o tânără care a plonjat cu autoturismul în lacul Ciric din Iaşi, sâmbătă după-amiază, și a fost salvată de un poliţist local care trecea prin zonă. Poliţiştii au constatat că șoferița consumase alcool. Momentul în care tânăra a ajuns cu maşina în apele lacului a fost observat de un poliţist local, care a sărit în ajutor. Femeia a declarat că suferă de depresie după divorț.

Alegerile regionale din Franța n-au adus surprize. Scrutinul a fost marcat de absemnteism. Au votat mai puțin de 35% din cei 46 de milioane de alegători. Republicanii și socialiștii își păstrează fiefurile pe care le-au condus în ultimii ani. Extrema dreaptă n-a reușit să își adjudece vreo victorie. Dezamăgitoare sunt și rezultatele centriștilor care îl susțin pe președintele Emmanuel Macron.

Ministerul britanic al Apărării face o anchetă după ce documente ”sensibile” au fost uitate în zona unei staţii de autobuz din Kent, oraș din sudul Angliei. În cele 50 de pagini se regăsesc inclusiv informații despre trecerea recentă a unui distrugător al Marinei Regatului prin largul Crimmei. Săptămâna trecută, armata rusă a susținut că a tras focuri de avertisment împotriva navei britanice. Guvernul de la Londra a dezminţit însă acest lucru şi a evocat ”exerciţii de tir” ruseşti şi ”o trecere nevinovată prin apele teritoriale ucrainene”. Potrivit documente pierdute și regăsite, Marea Britanie a luat în calcul o eventuală reacţie agresivă a Rusiei.

La 4 zile după prăbușirea parțială a unui bloc de locuințe din zona Miami Beach, operațiunile de căutare continuă. Bilanțul a ajuns la 9 decese. Peste 150 de persoane sunt date dispărute. Eforturile salvatorilor au fost îngreunate de izbucnirea unui incendiu în complexul rezidențial Champlain Towers. Dezastrul rămâne pentru moment inexplicabil.

4 biserici catolice au fost incendiate în vestul Canadei, unde anterior au fost descoperite aproape o mie de morminte anonime, în apropierea unor foste școli pentru indigeni. Peste 150.000 de copii (amerindieni, metişi şi inuiţi) au trăit această traumă, rupţi fiind de familie, limbă şi cultură, înrolaţi cu forţa, până în anii ’90, în internate din întreaga Canadă. Mulţi dintre aceştia au fost victimele unor rele tratamente şi abuzuri sexuale, iar peste 4.000 au fost ucişi.

Se dau lupte grele în nordul statului Yemen pentru controlul asupra regiunii Marib. În ultimele zile, bilanțul confruntărilor dintre forţele guvernamentale şi rebelii huthi  a depășit o sută de morți. Populaţia Yemenului, o ţară foarte săracă în Peninsula arabică, se află pe marginea prăpastiei unei foamete la scară largă.

Belgienii s-au calificat, duminică seară, în sferturile EURO 2020 după ce i-au învins pe portughezi, campioni europeni en titre, cu 1-0. Pentru un loc în semifinale, Belgia va juca contra Italiei. Cehia a produs surpriza Europeanului de fotbal, eliminând Olanda cu 2-0. În runda următoare, cehii vor da piept cu danezii.

Arena Naţională din București găzduiește, luni seară, de la ora 22.00, ultimul său meci de la EURO, duelul dintre Franța și Elveția. Șeful UEFA, Aleksander Ceferin, vine în România pentru a urmări partida. Peste două mii de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor fi mobilizați pentru a asigura ordinea publică în imediata apropiere a stadionului. Suporterii se pot imuniza anti-Covid în ziua meciului, începând cu ora 10.00, la centrul de vaccinare de lângă arenă.

Tot în optimile EURO 2020, de la ora ora 19.00, la Copenhaga, se dispută Croația – Spania.

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat, duminică, cu unanimitate de voturi, abrogarea regulii privind avantajul golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă. FRF urmează modelul UEFA, care a adoptat recent decizia.

Totodată, antrenorii care acumulează 4 cartonaşe galbene vor fi suspendați o etapă. De asemenea, în cazul oficialilor nu se va aplica anularea avertismentelor de la o fază la alta a competiţiei, scrie pe site-ul FRF.

Elizabeta Samara a obţinut, duminică, medalia de bronz, la Campionatele Europene de Tenis de Masă individual de la Varşovia. Românca a reuşit să urce pe podium şi a pierdut la limită calificarea în finală în faţa germanei Petrissa Solja, scor 2-4 la seturi. Pentru Elizabeta Samara urmează participarea la JO de la Tokyo.

Venită din calificări, Monica Niculescu (191 WTA) va evolua contra Arinei Sabalenka din Belarus (4 WTA), luni, în primul tur al turneului de la Wimbledon. Partida este prima pe terenul 1 şi va începe la ora 15.00. Pe terenul 2, pe care meciurile încep la ora 13.00, Mihaela Buzărnescu, locul 160 WTA, va da piept cu americanca Venus Williams, locul 111 WTA. Partida este a patra, după o întâlnire de simplu feminin şi după două meciuri de simplu masculin. Pe terenul 11, pe care partidele încep la 13.00, Irina Begu, locul 79 WTA, va evolua cu Katie Volynets, locul 199 WTA, venită din calificări. Meciul este al doilea, după o întânire de simplu masculin. Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 48.000 de lire sterline (56.000 de euro) şi câte zece puncte WTA. Sportivele care trec în turul al doilea îşi asigură un premiu de 75.000 de lire sterline (87.000 de euro) şi 70 de puncte WTA, fiecare.

După retragerea de la Wimbledon, Simona Halep (3 WTA) bifează o premieră negativă, anume aceea de a rata, pentru întâia oară în carieră, două turnee consecutive de Mare Șlem. Românca nu este refăcută după ruptura musculară la gamba stângă pe care a suferit-o la Mastersul de la Roma.

Serena Williams nu va participa la Jocurile Olimpice de la TokyoSportiva nu a dorit, pentru moment, să își explice decizia. Serena Williams are în palmares patru medalii de aur obţinute, de-a lungul carierei, la Jocurile Olimpice.

Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat duminică, Marele Premiu al Stiriei, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care s-a desfăşurat pe circuitul din Spielberg (Austria). Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) s-a clasat al doilea. Podiumul a fost completat de finlandezul Valtteri Bottas (Mercedes).

Până la ora 9.00, este în vigoare un cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Suceava, Neamţ, Covasna, Harghita, Bacău, Vrancea și Buzău. Potrivit hidrologilor, sunt posibile viituri rapide pe cursurile mici de apă.

Vremea va fi cãlduroasã, pe arii restrânse canicularã în sud-vestul ţãrii. Disconfortul termic va fi ridicat, cu un indice temperaturã-umezealã (ITU) care va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în Banat, Oltenia şi izolat în Muntenia şi în Crişana. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri temporare, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, local în zonele de deal şi de munte, în centru, în sud şi izolat în rest. Aversele vor avea şi caracter torenţial, cantitãţile de apã vor depãşi pe alocuri 15…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei.

La București, vremea va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri dupã-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

La munte, vremea va fi caldã, dar şi în general instabilã. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri temporare, local averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Aversele vor avea şi caracter torenţial, cantitãţile de apã vor depãşi pe alocuri 15…25 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative.

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 20 şi 22 de grade. Temperatura ape va avea valori termice cuprinse între 22 şi 24 de grade.